We have met the enemy and he is us

Ruxandra Ivan Publicat la: 25-09-2015

Voi începe abrupt prin a-mi exprima dezacordul cu titlul ales pentru tema acestei ediții a paginilor „Polis” pentru această dezbatere asupra fenomenului refugiaților. Titlul acesta sugerează deja ideea de asediu, precum și pe cea de conspirație. Or, în momentul în care punem problema în acești termeni, rămânem blocați într-o logică antinomică și mitologizantă, ce ne împiedică să vedem că cei care încearcă să ajungă în Europa cu bebeluși în brațe sunt în primul rând oameni, și abia apoi refugiați sau imigranți economici, arabi, musulmani, creștini unii dintre ei, atei eventual, dacă se întâmplă să fi asimilat peste o jumătate de secol de tradiție secularistă. Nu ne aflăm într-o cetate asediată de barbari (mit politic de largă circulație mai ales în Europa de Est) și nici nu suntem obiectul unei conspirații jihadiste (care e numai bună să se adauge conspirației iudeo-masonice). De ce aplicăm acestor oameni religia ca principal marker identitar și de ce a fi de religie musulmană sau a fi sărac constituie din start o vină? Oare teama noastră de alteritate este atât de mare încât nu putem concepe vecinătatea cuiva care este altfel decât noi?

A pune problema în termenii aceștia înseamnă abandonarea principalelor valori care stau la baza civilizației europene. Prin rejectarea refugiaților, Europa își neagă propriile fundamente morale: moștenirea creștină, în primul rând, dar și pe cea a iluminismului și a raționalismului kantian. Spunea Kant în Proiectul păcii eterne, referindu-se la datoria de a primi cu ospitalitate pe orice străin: „Nu e o chestiune de filantropie, ci una de drept (natural, n.n.). Ospitalitatea înseamnă dreptul străinului de a nu fi tratat cu ostilitate atunci când ajunge pe pământul altcuiva”.

În altă ordine de idei, pericolul cel mare nu mi se pare a fi islamizarea care, chipurile, ne paște peste 50 de ani, ci abandonarea de către noi înșine a valorilor care fundamentează civilizația pe care a construit-o Europa și care fac în așa fel încât Europa să fie ceea ce este: respectarea drepturilor omului, statul de drept, justiția, solidaritatea. În lipsa valorilor, Europa nu există: ea nu este nici o mare putere militară și nici – e suficient să privim spre Asia – o mare putere economică. Singura ei șansă este să rămână o putere normativă – adică o putere care are capacitatea de a defini concepția despre ceea ce este normal în relațiile internaționale – și să se comporte conform convingerilor pe care le afirmă.

Statele europene sunt semnatare ale Convenției de la Geneva privind Statutul refugiaților, care prevede, printre altele, că refugiații nu vor fi returnați în zonele în care le sunt amenințate viața și libertatea. UE are nu doar datoria morală, ci este legată prin drept să primească refugiați. Desigur, ea poate alege să nu respecte dreptul internațional, dar, în contextul în care UE este printre puținii actori internaționali importanți care încă nu l-au încălcat, acest lucru ar însemna sfârșitul dreptului internațional și al statului de drept, sfârșitul a ceea ce Europa a încercat să construiască în ultimele trei secole.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe