Ce fluieră cămilele pe malul mării

Andreea Voicu Publicat la: 25-09-2015

repeat

i-am învățat cum să doarmă
pe partea dreaptă cu fața la perete
și cum să-și bea cafeaua dimineața
au ajuns și să răspundă la
sunetul pe care-l face cuptorul cu microunde
când termină de încălzit mâncarea
într-o noapte le-au crescut picioare
și-au plecat
a rămas casa mare și goală
cu pereții albi și tablouri cu poze
luate din calendar
exact cum au lăsat-o și bunicii
ei au plecat
cred că o să înceapă un război
e parțial vina mea
am o pasiune pentru explozii
după o săptămână de căutare
m-am hotărât că o să dau vina pe ceilalți
pentru toate ceștile de cafea goale
și zațul din dinții mamei
melodiile puse pe repeat
mesele luate pe-ntuneric
și petele de vopsea de pe perete
pentru că-n fiecare cameră
e o altă copie a mea
care se-ntreabă
de ce nu s-a trezit mai devreme

 

gol

nimeni nu știe că uneori plâng
mi-e dor de cămilele
care fluierau pe malul mării
când se întuneca
se întorceau în mare
George n-a mai ajuns niciodată la capătul lumii
tot din cauza lor
parada doamnelor șchioape pe tocuri
a rămas și ea undeva
rătăcind pe plaja albă
am mâinile ca două pungi găurite
nu mai sunt fețe întipărite pe zid
nimeni nu mai plânge noaptea
costumele goale nu mai merg pe stradă
nu mai sunt țigări stinse în paharele de coniac

 

iluzie

copacii cresc pe cerul alb
frunzele cad
călăul așteaptă la ușă
ea merge
în cizme cu parfum toate bijuteriile
blănuri albe și mătase roasă de molii
un vultur stă pe un dicționar vechi
alături e-o lumânare
și un creion arde pe un teanc de foi
inima-i ticăie încet
ceasurile se opresc pe rând
cu sânge pe mâini
se târăște
a venit o noapte fără zi
plânge fără lacrimi
strigă nu se aude
o libelulă în gheață
vorbește despre muzică și moarte
și cu degete tremurânde atinge fumul
se împiedică de numere când iese
printre cioburile ceasului
se scurg neobservate câteva secole
acum aleargă
în sertar într-o cutie sunt fotografii împrăștiate
în care doar ea nu mai e
arde
căldura-i închide ochii
ajunge până sus
bomboane sau nisip?

 

încă

am buzunarele pline
cu cărțile de la bibliotecă nereturnate
și țigările furate de la tata
sunt singura ta prietenă
care nu-i acasă la trei noaptea
câteodată mă duc la vecina
și-o privesc cum tricotează
am geamurile lipite cu scoci
și găurile din pereți înfundate cu hârtie
înmormântarea bunicului se tot amână
bunica încă-l sună la ora când iese de la serviciu
trăiesc din supe la plic și ness
și-mi petrec zilele gândindu-mă
că poate la ora asta
mama adoarme făcând o plăcintă cu brânză
și eu nu sunt acolo

 

găuri în cer

azi dimineață
am căzut din pat
ce înseamnă asta?
mă întreabă Victor în timp ce
cu un aer preocupat
mai înghite
câte o mărgea sidefată din borcanul
de pe masă
nu știu nu știu
mă gândesc
unde o fi ajuns balonul roșu
pe care mi l-a luat vântul
când aveam cinci ani
purtam aripi de fluture făcute din ziare
credeam că nu o să cresc niciodată
că timpul se oprește odată cu ceasurile
că stelele sunt doar găuri în cer
ca acelea din dușumeaua mea
în care s-au strecurat cărăbuși
știi că dimineața
văd în ochii tăi
elefanți care trec în șir indian?

 

a refuzat

mângâi pisica
mare și grasă are
o pată de smoală pe lăbuța dreaptă
nu i-am putut deosebi niciodată
capul de coadă
dac-ar avea sprâncene
i le-aș tunde
o prind pândind la Mircea când doarme
am vrut să-i dau un nume
a refuzat
noaptea după ce mă culc
lasă urme prin toată camera
pe pereți
în acvariu
dar mai ales prin cărți
nu vrea să se mai joace
spune că ar fi bătrână
că ne-ar fi văzut și pe mine și pe tata
crescând
crede că ar fi o conspirație împotriva ei
că vrem să o tundem
să o lăsăm singură și cheală
la marginea unui drum
de aceea s-a încăpățânat
să nu mai doarmă
o aud mereu respirând greoi
lângă capul meu
stau nemișcată
îmi place să mă gândesc
că dacă ar vrea
ar putea și să mă omoare

 

(Andreea Voicu este câștigătoarea Concursului de Debut „Adenium START”, ediția 2015, secțiunea Poezie)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe