Povești de pe front(uri)

Dragoș Dascălu Publicat la: 25-09-2015

Nu îmi voi ascunde entuziasmul la aflarea veștii că chilianul Alejandro Aravena va fi curatorul celei de-a XV-a Bienale de Arhitectură de la Veneția (unul dintre principalele evenimente din lumea arhitecturii). Nu este însă o surpriză. Din 2006, temele Bienalei s-au legat de rolul social al arhitecturii și de relația arhitectură-utilizator. Considerând această direcție, alegerea lui Aravena era normală.

Împreună cu biroul său, ELEMENTAL, a adus un tip de gândire relativ marginală în mainstream. A adus în prim-planul producției de arhitectură discuția despre participare, libertatea utilizatorului în producerea propriului spațiu, importanța arhitecturii și a implicării arhitecților în condițiile unor resurse materiale limitate, transformarea orașului într-o sursă de egalitate și a arhitecturii și urbanismului într-o sursă de corectat inegalități, o gândire aproape rezervată ONG-urilor, grupurilor de inițiativă sau unor practici de arhitectură marginale.

Tema aleasă pentru ediția din 2016 este intitulată „Raportând de pe front” („Reporting from the front”). Premisa de la care pleacă Aravena este că sistemele actuale sunt depășite sau incapabile să ofere un mediu construit decent pentru majoritatea indivizilor, iar datorită inerției acestora, capacitatea lor de mutație, de schimbare este foarte limitată: „Orice încercare de a trece de modelul uzual de lucru întâmpină o rezistență uriașă din partea realității și orice efort de a atinge probleme relevante trebuie să învingă complexitatea în continuă creștere a lumii”. Practicile inovatoare, noile propuneri de schimbare a sistemelor, exemplele de succes mai reduse ca scară sunt din această cauză împinse către margini, ceea ce presupune creșterea dificultăților în realizarea proiectelor. Aici, la margine, din păcate, este frontul pe care se duc luptele pentru schimbarea sistemului. Căci aici, în ciuda dificultăților – sau, zice Aravena, poate tocmai datorită lor –, există vitalitate, indivizi, grupuri, instituții sociale care se uită către viitor, propun și acționează.

Prin aceste povești de pe multiple fronturi, Bienala din 2016 își propune să arate că arhitectura poate fi mai mult decât un „rău necesar”, o cheltuială suplimentară pentru investitori. Aceasta poate să creeze valoare și să fie „o scurtătură către egalitate”. O astfel de temă vine la momentul potrivit. Acum, când piața imobiliară se dezgheață, iar investițiile încep să reapară, elanul arhitecturii implicate social a început să se domolească. Prin poveștile care arată, „fără romanțări și balansând între rigoare și speranță”, cum principii sociale pot intra în practica principală a arhitecților, schimbând sistemul, putem spera că noua perioadă de dezvoltare se poate baza pe principii mai echitabile și mai puțin pe lăcomia unor indivizi. Adică, tocmai prin răspândirea acestor povești, frontul poate fi mutat înainte.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral