Căutările nemuririi. Felix Aftene

Adina Scutelnicu Publicat la: 25-09-2015

Felix Aftene este unul dintre cei mai cunoscuți artiști vizuali postmoderniști ieșeni. Este președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Iași și scenograf la TVR, a expus în Nürnberg la Tiny Griffon Gallery, a participat la Art in Dimensions din Houston, alături de nume importante ale artei din Europa, America de Nord și America de Sud, la Oxholm Gallery din Danemarca, la Galeria Amarica din Paris etc., a realizat o serie de lucrări amplasate în spațiul public ieșean, sculptează, face performance, instalații, foto și video-art cu o flexibilitate și un dinamism specifice artei contemporane. Îmbină realul și fantasticul, figurativul și abstractul cu o nonșalanță absolut personală, construind într-un manierism atemporal elegante punți de comunicare între prezent și fundamentele culturale străvechi cu ecouri persane, egiptene sau africane.

 

„Cărămizi” identitare

„Am intuit dintotdeauna că există o școală pentru artiști, dar, în clasa a V-a, când am luat premiul I la «Cântarea României» cu un peisaj romantic în stil englezesc, am hotărât să urmez calea instrucției artistice, iar premiul obținut mi-a determinat și familia să-mi accepte opțiunea. Am intrat în clasa a IX-a la Liceul de Artă «Octav Băncilă» din Iași, la clasa profesorului Mircea Ispir, și m-am apucat de treabă serios”, mi-a mărturisit Felix Aftene. Prima expoziție personală i-a fost organizată pe holurile liceului – lucrări impresioniste – și a plăcut atât de mult, încât tânărul artist a avut surpriza să constate că unele picturi i-au fost furate. Aceasta a fost prima „cărămidă”. De atunci tot clădește, suprapunând expoziție peste expoziție și lucrare peste lucrare în construcția sa identitară.

Anii studenției și experimentele de pe șantierele de restaurare din Suceava, Sângeru și Snagov s-au decantat într-o serie de lucrări având ca ax figura umană, pe care le-a intitulat „Geneza”. Picturile sunt prezentate ca într-o narațiune și, spune el, se citesc pe registre, ca în pictura murală românească veche. Esența acestui ciclu de căutări este Babilon, o lucrare de 74 de metri pătrați amplasată în clădirea Direcției Generale a Finanțelor din Iași, la care a lucrat trei luni și a „tocit”, printre altele, 200 de creioane.

„Genezei” i-au succedat „Semnele”, un ciclu de concepte primordiale simboliste împinse la limita abstractului. „Măștile” apelează la fantasticul ludic pentru reiterarea emoțiilor din nopțile sărbătorilor de iarnă ale propriei copilării și sunt tangente artei ingenue, naive. Între 2005 și 2008 se dedică unor experimente metafizice plastice sub titulatura „Cine este, Doamne, omul?”, descriind profunda bucurie subiectivă a existenței prin raportarea la ideea lui Schopenhauer de lume ca reprezentare proprie, ca fenomen cerebral.

 

„Trăim în taxidermia unor vremuri extincte”

„Sculpturile”, spune Felix Aftene, „sunt imaginile proprii în oglindă. Ele reflectă calitatea discursului și a expresiei artistice din pictură” și au fost realizate din dorința de a oferi privitorului o cale diferită de receptare a mesajului artistic. În paralel cu abordarea unor tehnici noi, realizează seria de lucrări „Cădere în timp”, caracterizate de, specifică el, „un manierism al renașterii târzii”, prin care recuperează ființe mitologice dintr-o lume imaginară în care nu există nici naștere și nici moarte și din care se aud ecouri de fluiere, tălăngi, clopoței și glasuri de urători.

„Taxidermia” și „Iconic Memory” sunt cele mai recente cicluri de lucrări semnate de Felix Aftene și au ca element esențial autoportretul, „ca gest deopotrivă intim și public prin care artistul își sondează abisurile și creează o anume imagine pe care o prezintă ca fiind el însuși. Astfel, eu sunt ceea ce creez”.

În aceste serii de lucrări, discursul plastic nu se mai concentrează pe ființele imaginare, ci pe propria persoană în raport cu arta, morala și amintirile esențiale. „Taxidermia” explorează nemurirea prin intermediul formelor lipsite de conținut reprezentate de viețuitoarele împăiate. „Practic, aceste animale împăiate sunt un fel de mumii pe care le-am identificat cu omul zilelor noastre, vidat de sentimente și emoții, de capacitatea de a valoriza. Un individ moralicește inert. Aceeași butaforie și muzeificare o regăsesc și în peisajul postindustrial românesc. Trăim în taxidermia unor vremuri extincte, într-un univers în plină descompunere. În acest spațiu populat de rânjete înțepenite, de fals încremenit, apare mesianic infantul – în acea perioadă mi se deschidea accesul la nemurire prin nașterea copilului meu –, clamând revenirea la puritate, la esența umană”, susține Felix Aftene. Și dacă seriile anterioare au însemnat pentru creatorul lor etape ale căutării, „Taxidermia” și „Iconic Memory” sunt elementele de identitate ale artistului, îndârjit în încercările sale de „revigorare, de resuscitare a limbajului plastic pe suport clasic, adică a picturii pe pânză”, după cum afirmă. Componenta ludică a lui Felix Aftene este vizibilă mai ales în „Iconic Memory”.

„După cei patru ani de liceu și încă șase de facultate, au ieșit la suprafață imagini iconice din Istoria Artei”, explică artistul imaginile sale în chip de Venus din Milo, Discobol, parafrazarea plastică a Țipătului lui Munch sau Gioconda’s Smile. Felix Aftene caută încă sinteza, esența. El acceptă că poate fi influențat, dar aceste influențe „sunt ca niște citate, ca niște litere din alfabet”, spune el, „iar limbajul oricărui artist include și citate din Istoria Artei”.

Ce-și dorește ca președinte al Uniunii Artiștilor Plastici ieșeni? Armonie în breaslă, o bienală de artă la Iași și, bineînțeles, Iașul – capitală culturală europeană.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe