Criza refugiaților și teoriile conspiraționiste

Dan Pavel Publicat la: 25-09-2015

Există o similaritate în reacțiile occidentalilor la decapitările făcute de teroriștii „Califatului” (ISIS) și la „criza refugiaților”. Teroriștii performaseră sute de decapitări în Orientul Mijlociu, dar nimeni nu reacționase în Occident. De ani de zile, milioane de refugiați din Irak, Afganistan și Siria au ajuns în țările învecinate, iar în cel mai bun caz Occidentul trimitea modeste ajutoare umanitare. Abia când a fost decapitat un ziarist american, iar apoi niște ziariști europeni, Occidentul a reacționat. Abia când refugiații mureau cu sutele pe diferite rute de intrare în sudul Europei, Occidentul a recunoscut că situația este gravă.

O lege enunțată în literatura satirică spune că, dacă ceva începe rău, se va termina și mai rău. Judecând după modul în care Uniunea Europeană a reacționat de la bun început (adică acum câțiva ani) față de situația dramatică a refugiaților, este clar că în politicile comunitare nu se aplică pragmatismul ce decurge din literatura studiilor de securitate, ci habarnismul literaturii satirice. UE nu a fost în stare să gestioneze problema romilor/țiganilor din spațiul comunitar, iar lipsa voinței politice, nepăsarea și cinismul au dus la politici falimentare. Actuala criză este însă mult mai grea decât problema romilor, iar UE și țările prospere vor plăti un preț greu de calculat.

Cât de serioasă este actuala criză se vede și din modul în care reacționează la noi presa, politicienii, publicul internaut, comentatorii improvizați și tot felul de „experți” în studii strategice. Desigur, sunt excepții în fiecare categorie. Dincolo de lucrurile obișnuite – ignoranța, diletantismul, prostia, resentimentul, părtinirea –, se poate observa cu ochiul liber cum un nou val de teorii conspiraționiste cuceresc viața publică. O paranteză epistemologică: sintagma teorii conspiraționiste este complet eronată, pentru că avem de-a face cu ipoteze conspiraționiste. Pentru ca o ipoteză să devină teorie, ea trebuie demonstrată. Or, noutatea ipotezelor conspiraționiste de acum este că punerea lor în circulație este făcută nestingherit, fără rușine și fără cap, iar promovarea mediatică este nelimitată.

Nu neg amestecul puterilor antioccidentale (statale și nestatale, cum ar fi ISIS), al serviciilor secrete din diferite țări. Dacă serviciile de intelligence (și/sau de poliție politică) nu ar fi amestecate, atunci ar dovedi că sunt neprofesioniste. Același standard se aplică serviciilor occidentale ori israeliene. Dar în noua invazie a Europei sunt amestecați refugiați autentici, imigranți, aventurieri și reprezentanții unor forțe obscure. Criza refugiaților este urmarea unui șir de erori de politică internațională regională comise de supraputerea SUA, marile puteri și puterile regionale. Nu conspirațiile au distrus o parte importantă din Orientul Mijlociu și din Asia Centrală și de Sud, ci o serie de erori geopolitice și strategice, de pe urma cărora au profitat pescuitorii în ape tulburi.

Milioane de cetățeni din țările Europei Occidentale provin din valuri anterioare de imigranți și refugiați. Unii dintre ei au deja copii și nepoți, care s-au adaptat perfect mediului, au făcut școală, sunt educați, în vreme ce alți urmași ai vechilor imigranți și refugiați urăsc Occidentul, capitalismul și creștinismul și furnizează cohorte de militanți și luptători organizațiilor teroriste din lumea islamică. Primii care au plecat din țările afectate de criza politică au fost cei mai educați și mai bine pregătiți profesional, pentru că au fost bine primiți oriunde. Cei din ultimul val de refugiați și imigranți sunt în genere cei mai puțin educați și pregătiți profesional. Ei vor accepta slujbele cele mai prost plătite, care oricum le vor asigura un trai decent și la care nici nu puteau să viseze în țările de origine. Ei reprezintă o amenințare mai mult pentru „căpșunarii” de la noi și din alte țări europene mai puțin prospere.

UE trebuie să își onoreze codurile de valori, de drepturi ale omului și libertăți universale pe care le propagă de atâția ani, ceea ce înseamnă că refugiații trebuie bine primiți. În același timp însă, trebuie să-și reformeze componentele antiteroriste ale serviciilor secrete, mai ales pentru funcțiile preventive. Poate că, în ultimă instanță, tot răul este spre bine, pentru că imensa birocrație comunitară trebuia de multă vreme reformată, iar acum aceasta nu se mai poate întâmpla decât în mod radical.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral