Experții și răspunderea opțiunii

Lucian Dîrdală Publicat la: 28-09-2015

În numărul din 8 septembrie, în paginile ediției internaționale a cotidianului The New York Times a apărut un text publicitar ceva mai neobișnuit: un punct de vedere favorabil acordului privind controlul programului nuclear al Iranului, formulat de un grup de prestigioși cercetători în domeniul științei politice și al relațiilor internaționale. Printre ei se numără multe figuri de prim rang ale disciplinei, respectate și în comunitatea științifică românească. Câteva lucrări ale profesorilor John Mearsheimer, Stephen Walt și Christopher Layne sunt accesibile și în traduceri românești, ceea ce îi face cunoscuți și publicului larg – desigur, în mediile specializate este obligatoriu accesul la textele în limba engleză.

Pentru politologi și pentru exponenții altor discipline care abordează mediul internațional, este un moment foarte interesant. Mulți dintre semnatari se regăsesc și pe lista unui alt faimos ad din NYT, cel publicat în toamna anului 2002, când un impresionant grup de specialiști se pronunțau împotriva intervenției în Irak, aflată deja pe agenda politică americană. De altfel, se pare că toți semnatarii în viață ai apelului din 2002 și-au dat girul și pentru documentul publicat luna aceasta. Acum, când scriu acest articol, reacțiile mediilor profesionale și politice internaționale abia încep să se contureze. Peste câteva zile, însă, cititorii revistei Timpul se vor putea ușor convinge de impactul luării de poziție a teoreticienilor americani.

Mă interesează mai puțin dacă argumentul cercetătorilor este convingător sau nu; în ceea ce mă privește, le împărtășesc viziunea: acordul este benefic, fără a fi ireproșabil. Nu există înțelegeri perfecte în politica internațională. Apoi, îmi vine destul de ușor să-mi imaginez o listă de specialiști care ar afirma teza contrară, sprijinindu-se pe argumente teoretice diferite. Scopul meu nu este de a susține o anumită poziție, nici de a comenta conținutul acordului, ci de a marca semnificația demersului colectiv.

Oricare dintre acești cercetători ar putea beneficia de spații generoase în presa americană, pentru a-și exprima opiniile. Unii au făcut-o deja sau o vor face în viitor. Totuși, dat fiind momentul politic delicat – posibilitatea ca legislativul să blocheze acordul negociat de administrația Obama –, ei au găsit de cuviință să colaboreze și să convină asupra unui text scurt și sobru. Cum el a fost publicat în regim de publicitate, concizia a fost probabil o calitate importantă. În orice caz, iată că specialiștii au fost dispuși să-și asume și costuri pentru a-și face auzită vocea, în beneficiul publicului american și internațional.

Parcurgând lista semnatarilor, se observă anumite afinități teoretice, dar documentul nu este expresia îngustă a unei școli de gândire. S-au adoptat formulări care accentuează spațiul de consens, nu dezacordurile. Profesorii americani au oferit astfel un bun exemplu colegilor din alte țări – mai ales din spațiile unde disciplina relațiilor internaționale se află încă în faza adolescenței. Nu este cazul să reamintim aici că o cultură a acțiunii convergente nu poate apărea decât în timp, fiind stimulată de instituții profesionale bine clădite, de exercițiul dialogului pe teme de interes public, de experiența comunicării cu publicul larg.

Vom vedea în curând dacă gestul lor va avea impact asupra factorilor politici. Cel mai probabil, textul specialiștilor nu va schimba votul legislatorilor, mai ales în atmosfera tensionată de precampanie din Statele Unite. Dar relevanța trebuie căutată nu doar în modificarea atitudinilor actorilor politici: ar fi o abordare simplistă și ușor arogantă. Textul din NYT va fi folosit de una dintre tabere ca resursă politică în bătăliile ce vor urma, dar va fi contestat sau ignorat de cealaltă. Specialiștii în relații internaționale nu fac politică de partid, dar nici nu s-au ascuns în spatele unei neutralități comode. De multe ori, în dezbaterea politică e greu de stabilit cine are și cine nu are dreptate: procesul decizional este suficient de complicat pentru a descalifica abordările simpliste. Se întâmplă însă ca anumite teme să ajungă într-o fază de tip „accept sau resping”, când experții își pot spune părerea într-un mod clar și tranșant. Spre meritul lor, semnatarii apelului din NYT și-au asumat răspunderea opțiunii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe