Cabaretul cuvintelor, de Matei Vișniec, pe scena Teatrului „Vasile Alecsandri” din Iași

Comunicat de presă Publicat la: 07-10-2015

Cabaretul cuvintelor de Matei Vişniec, cea dintâi premieră pe scena Sălii Mari din această stagiune, este oferită publicului pe 10 octombrie, de la ora 19.00, următoarea reprezentaţie având loc a doua zi. Un spectacol în viziunea regizorală a lui Ovidiu Lazăr, cel care semnează şi scenariul teatral după volumul omonim, cu o scenografie spectaculoasă concepută de Andra Bădulescu şi o creaţie muzicală originală oferită de Ciprian Manta. Din distribuţie: Emil Coşeru, Roxana Mârza, Brânduşa Aciobăniţei, Andrei Sava, Petronela Grigorescu, Andreea Boboc, Radu Homiceanu, Livia Iorga, Horia Veriveş şi copiii Gabriel Anton, Antoniu Cristian Lazăr. Asistent regie: Alice Moisă.

 

CONFESIUNI (fragmente din jurnalul de repetiții) 

„Vreau să resuscitez o formulă de spectacol care, la începutul secolului trecut, făcea furori în Europa: teatrul poetic. Oameni ai scenei, scriitori, artiști plastici, muzicieni căutau și construiau cu ardoare imagini teatrale pornind de la forța emoțională a cuvintelor și, mai ales, de la puterea acestora de a provoca stări prin evadarea într-un imaginar al tuturor posibilităților. Lumea contorsionată în care trăim pare să fi uitat acel fior al mirării în fața lucrurilor esențiale... Nu cred însă că e vorba de o amnezie definitivă.

Matei Vișniec are o fanatică încredere în cuvinte. Le iubește atât de mult, încât le-a transformat în personaje. Personaje care trăiesc prin sine, prin ceilalți, cu ceilalți. Acest lucru m-a contaminat și m-a pus pe gânduri. Trebuie să ne recăpătăm încrederea în cuvinte, să nu le mai abreviem, să nu le mai neglijăm, să nu le mai ostracizăm în fel și chip. Să le tratăm ca pe o necesitate a viețuirii și a devenirii ființelor noastre. Să le tratăm ca pe propriul trup și, măcar din când în când, ca pe semenii noștri pierduți prin memoria afectivă.

Un scriitor, închis în încăperea gândurilor sale, meditează... Prin cuvinte, evident. Numai că, la un moment dat, acestea devin mai puternice decât el și îl invadează, îl ocupă, îl populează, îl agresează, îl readuc la stări esențiale, primordiale chiar. Aceasta se poate întâmpla oricui. Mai ales atunci când, dintr-un motiv sau altul, suntem singuri. Cuvintele devin astfel chinul, izbăvirea și salvarea noastră. Hamletianul ‚words, words, words’ este acum un mod de a trăi. Un spectacol aproape transparent, extrem de ‚salubru’ vizual, care să spună câte ceva despre ce se poate întâmpla în mintea și în sufletul nostru atunci când ne lăsăm trăiți de cuvinte: ritmuri vitale, emoții, tristeți, grotesc și sublim, bucurii și deriziune... Un bestiariu minuscul al lumii în care trăim.

Nu mă interesează firul epic sau o poveste teatrală spusă în ‚dulcele stil clasic’, ci o panoramă vie, dinamică prin sine, a stărilor pe care le poate induce spectatorului defilarea ritmată a cuvintelor deghizate în personaje și a actorilor deghizați în personaje.” (Ovidiu Lazăr)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe