Radu Vancu: „Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu este făcut după modelul celor mai mari festivaluri de poezie”

Eli Bădică Publicat la: 03-11-2015

Prima edițiePoets in Transylvania” a avut loc în 2012. Să-i facem un mic portret ediției respective și să vedem ce i-ați adăugat în 2013, 2014 și 2015.

Prima ediție a fost timidă, nici nu mai țin minte dacă au fost cinci sau șase țări invitate, oricum erau destul de puțintele. Nici finanțarea pe care o aveam nu era prea OK. Și atunci m-am bazat pe prieteniile cu poeții europeni pe care mi le făcusem la festivalurile la care participasem. Așa cum a făcut ieri [3 octombrie 2015 – n.r.] Dan Lungu la deschiderea serii FILIT de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, trebuie să fac și eu o reverență către Horia-Roman Patapievici, pentru că a fost vorba despre prietenii stabilite la festivalurile de literatură internaționale la care am putut participa prin programele Institutului Cultural Român din mandatul lui. Nu numai prima ediție de festival s-a capitalizat astfel, ci toate cele de până astăzi au beneficiat de pe urma networking-ului de atunci. Prima ediție a durat doar două zile, deci a fost restrânsă și din acest punct de vedere. Poeții – deși puțini, erau foarte buni – au apreciat faptul că era un festival numai de poezie. A doua ediție deja a numărat nouă țări, a treia treisprezece, iar anul acesta au fost paisprezece țări participante, de pe trei continente. Așadar, încet-încet, festivalul capătă amploarea pe care speram să i-o putem da. Sunt sigur că la anul va fi și mai extinsă.

 

De unde numele acesta pentru Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu? De ce în engleză și ce controverse a stârnit?

Cum îi spune și numele, este un festival internațional. Și atunci, firește, a trebuit să ne folosim de lingua franca a englezei, pentru a asigura o cât mai bună difuziune. Ideea numelui, „Poets in Transylvania”, a fost a lui Vlad Pojoga. Ne tot gândeam cum să facem să găsim un nume și scurtuț, și definitoriu pentru ceea ce încercam să facem, iar Transilvania este cea mai ușor exportabilă zonă din România; fiind un festival de poezie, fiind și revista Transilvania, am rămas la numele acesta. L-am văzut deja prescurtat în PiT, nu m-am gândit la asta, dar mi se pare că sună bine. În plus, lumea a reacționat bine pe conturile de socializare atunci când poeții invitați anunțau numele festivalului la care vor participa, făceau glume cu usturoi, cu vampiri ș.a.m.d. Pe mine nu mă enervează mitul acesta cu Dracula, mi se pare un avantaj de care ar trebui să profităm cât mai mult.

 

În echipa de organizare a festivalului figurează, surpriză, doar patru oameni: Radu Vancu și Dragoș Varga – directori, Vlad Pojoga – coordonator și Cătălina Stanislav – coordonator traduceri. Cum pot patru oameni să facă un festival cu aproape 50 de invitați?

Răspunsul e simplu: greu. Dar dificultatea nu vine din faptul că suntem o echipă restrânsă, ci, ca întotdeauna, din pricina puținătății finanțării. Nu vreau să spun că nu suntem ajutați. Consiliul Județean, care dă banii prin Biblioteca Astra, și Primăria fac eforturi în această privință. Numai că mie mi se pare că s-ar putea mai mult. Noi putem asigura transportul, cazarea și masa invitaților, însă nu putem acoperi ceea ce este esențial pentru orice festival, și anume onorariul. Poetul, ca orice artist, trebuie să fie plătit pentru munca lui. Dacă cineva invită un muzician sau un actor, nu-și permite să facă asta fără să-i plătească un onorariu. La poeți, lumea s-a obișnuit ca ei să vină pe gratis, ceea ce e foarte deranjant. Însă sper ca de la edițiile viitoare să reușim să schimbăm și lucrul acesta. Revenind la echipa organizatoare, da, suntem patru oameni care fac festivalul. Noi acoperim tot ceea ce înseamnă logistică, traducere, invitarea poeților, legătura permanentă cu aceștia, facem antologia festivalului etc. Este, într-adevăr, o muncă imensă. Cred că eu, dar și Dragoș, Vlad și Cătălina am dormit, cumulat, zece ore în săptămâna de festival. Însă prefer să fie așa. Știu că, muncind noi patru, iese ceva bun. Poate că de la anul vom avea și voluntari, vom vedea cum extindem conceptul și dacă mai externalizăm din servicii.

 

Apropo de onorariu: cum au reacționat poeții când le-ați spus că nu îi puteți plăti?

Au știut din start că nu vor fi onorarii. De altfel, sunt doar trei cazuri în care am fost întrebați de onorariu. În rest, nimeni n-a ridicat problema. Le-am spus că nu poate fi asigurat și totuși au venit.

 

Așadar poeții sunt generoși.

Da. Sunt unii care au și contribuit pentru a ajunge la Sibiu. Robert Pinsky, care n-a mai reușit să ajungă din pricina unei drame familiale, a dat dovadă de generozitate. Întrucât are o anumită vârstă și probleme cu spatele, nu poate zbura din State până în Europa decât la business class. Un bilet la business class este de cinci ori mai scump decât unul normal, așa că el a fost dispus să contribuie din ceea ce se cheamă free frequent flyer miles – acele reduceri, sume virtuale oferite celor care zboară frecvent –, pentru a participa la festival. Mi s-a părut de o generozitate fabuloasă. Poezia înseamnă, în fond, empatie, căldură, atenție față de celălalt.

 

De ce avem doi directori de festival? Pe care i-am văzut, între noi fie vorba, chiar și cărând scaune, făcând pe șoferii, prezentând, traducând ș.a.m.d.

O să fiu cât se poate de sincer: habar nu am. Distribuția aceasta a rolurilor a fost făcută tot de Vlad Pojoga, atunci când a făcut site-ul. El a scris acolo lucrurile cu care se ocupa fiecare, deși toți am fost implicați în toate fazele de organizare – de exemplu, Vlad apare pe site drept „coordonator”, dar el a făcut mult mai mult decât atât. De altfel, apreciez tot ceea ce face pentru poezia românească.

 

În descrierea de pe site sunt menționate revistele Transilvania și Zona Nouă. De ce este important acest aspect? „Poets in Transylvania” este un upgrade al proiectelor de până acum realizate de aceste reviste?

Acum îmi dau seama că suntem la paritate, doi oameni din echipa de organizare a festivalului facem parte dintr-o revistă, ceilalți doi din cealaltă. Finanțarea vine de la Biblioteca Astra, iar meritul este al directorului ei, Silviu Borș. Nu știu câtă lume îl știe, dar este un om crescut în spiritul poeziei, a făcut parte din gașca de prieteni Marin Mălaicu-Hondrari, Florin Partene și Dan Coman, formați de poetul Emil Paraschivoiu la Bistrița. Apoi, Marin, Dan și Florin, așa cum știi, au mers mai departe cu poezia, iar Silviu Borș a studiat istoria și biblioteconomia. Atașamentul său pentru poezie ne-a ajutat enorm. Spus foarte simplu, fără el n-am fi avut finanțare. Lui i se datorează foarte mult acest proiect.

 

Transilvania și Zona Nouă sunt umbrelele sub care a fost organizat acest festival.

Când am decis împreună cu Dragoș Varga să transformăm Transilvania într-o revistă academică – și a devenit una dintre cele mai bine cotate reviste umaniste din România –, am știut că o să pierdem partea cu literatura, că vom avea studii academice. Dar știam că trebuie să facem ceva pentru a păstra interesul pentru literatură. Iar acest ceva a fost la început revista Zona Nouă, apoi cenaclurile, evenimentele literare organizate în jurul Transilvaniei, iar acum „Poets in Transylvania”, principalul proiect literar al revistei Transilvania. De asta am ținut să apară acolo, în descrierea de pe site. Să nu uităm că, deși merge pe studiile academice, revista este foarte interesată de fenomenul literar contemporan.

 

Bănuiesc că ține și de un soi de legitimare.

Da, firește. În plus, cele două reviste sunt complementare. Transilvania este o bătrână doamnă din 1868, are deja un secol și jumătate, iar Zona Nouă este o foarte tânără domnișorică, hipsteriță, să zicem, născută în 2012. Este cumva simbolic faptul că ele colaborează atât de bine. Dau festivalului și seriozitate (dinspre Transilvania), și tinerețe și vitalitate (dinspre Zona Nouă).

 

Cum se găsesc bani pentru organizarea unui festival de poezie mi-ai spus. Dar, în general, care e periplul de a găsi fonduri pentru poezie?

Ai zice că, trăind în Sibiu, spațiu care are un blazon de oraș cultural, lucrurile ar fi mai simple. În cazul literaturii, nu este deloc așa. În 2005, când era o certitudine faptul că Sibiul va fi capitală culturală europeană, am scris și eu zece proiecte. Cele mai multe dintre ele erau literare, bineînțeles, iar unul era chiar pentru acest Festival Internațional de Poezie. Au fost refuzate în bloc toate proiectele mele, cu următorul argument: literatura nu aduce public. Am fost foarte dezamăgit atunci și am scris un text în Dilema. În 2007-2008, Institutul Cultural Român a făcut un Festival Internațional de Poezie la Sibiu, Festivalul „Oskar Pastior”. A ținut două ediții, iar apoi nu a mai avut loc, din lipsă de public. Eu am citit la una dintre ediții împreună cu Herta Müller, cu o săptămână înainte să-i fie acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Erau zece persoane în sală: mama mea, Dragoș Varga și încă opt prieteni. După cum ai văzut și tu acum, la festivalul acesta de poezie n-a existat seară în care să fie sub o sută de persoane în sală – nu am numărat eu, ci Dragoș Varga și Vlad Pojoga, dar am încredere în cifrele pe care mi le-au spus. Ceea ce înseamnă că, totuși, lucrurile s-au schimbat. Există un public pentru poezie. Autoritățile locale au început să dea bani pentru poezie, chiar dacă nu și pentru onorarii, dar am putut asigura decent toate celelalte compartimente ale festivalului. Se găsesc greuț fondurile pentru poezie, dar au început să se miște lucrurile. Iar faptul că se formează un public pentru poezie mă bucură chiar mai mult decât partea financiară. Și nu doar autoritățile locale au reacționat. Nu vreau să le fac reclamă, dar, în momentul în care le-am trimis un e-mail pentru a le cere o mașină oficială pentru festival, cei de la Opel ne-au răspuns imediat, la o oră după ce le-am scris, să mergem să luăm mașina. E grozav. Oamenii au început să se educe în spiritul acesta, iar eu sunt convins că vor fi din ce în ce mai puține probleme, de la an la an.

 

Bine, Zona Nouă este și un fel de pepinieră, crește publicul în spiritul acesta, dar și formează un grup de autori foarte buni. De altfel, când am pus cap la cap materialul despre tabăra de poeți tineri, am observat, pe de o parte, maturitatea scriiturii lor, iar pe de altă parte, textele lor erau impregnate de adolescență. Efortul de a crea cenaclul Zona Nouă, dar și revista se capitalizează și în public. Partea frumoasă a lucrurilor este că va fi un flux constant.

Da, total de acord. Asta s-a văzut și în iulie, la Festivalul de Poezie Tânără de la Sibiu, organizat de Zona Nouă. Erau 70-80 de oameni în public, trei sferturi tineri și foarte tineri, foarte interesați de poezie, pe care nu-i cunoșteam eu, dar nici măcar Vlad Pojoga. Oameni veniți din dragoste de poezie. Vlad începuse experimentul de a împărți stickere cu versuri și datele festivalului prin puburi, oamenii le citiseră și veniseră la festival, să vadă ce se întâmplă, ceea ce mi se pare fantastic. Într-adevăr, foarte bine ai sintetizat în legătură cu poeții tineri: sunt foarte maturi tehnic și foarte proaspeți și adolescentini în conținut.

 

De ce abia de anul acesta festivalul are un site și o pagină de Facebook?

Sincer, trebuie să-ți spun că am făcut site și pagină de Facebook abia anul acesta pentru că abia acum am fost sigur că festivalul acesta poate să ajungă ce speram. La prima ediție, cea timidă, era mai degrabă un experiment. La a doua a mai crescut puțin, a treia mi-a dat speranțe că se poate, iar a patra mi-a dat certitudinea, sunt sigur că e așa cum trebuie acum. M-a bucurat mult că, de exemplu, invitații străini au apreciat site-ul, cum arată acesta și informațiile pe care le conține. Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu „Poets in Transylvania” este făcut după modelul celor mai mari festivaluri de poezie, cele la care am participat – în principal, Festivalul Internațional de Poezie de la Rotterdam și Festivalul Internațional de Literatură de la Vilenca, Slovenia. Cel de la Rotterdam este cel mai mare festival de poezie din lume, nu doar din Europa. Acesta nu are o amploare, din punctul de vedere al participanților, superioară – sunt nouăsprezece țări, fiecare reprezentată de câte un poet, pe când la Sibiu am avut paisprezece țări, nu suntem departe, mai ales că unele țări au avut mai mulți poeți invitați. Însă ceea ce dă amploare festivalului este faptul că se întinde pe o săptămână – ca și festivalul nostru de anul acesta –, are foarte multe ateliere de traducere și scriere creatoare – din nou, cum am avut și noi –, dar unde nu putem concura cu ei este la modul în care este promovat – ei au un buget de câteva milioane de euro…

 

Milioane?!

Da, milioane, vorbim despre lucruri intangibile pentru noi. Bugetul nostru a fost în jurul a 13 000-14 000 de euro. Însă formatul l-am preluat, am încercat să respectăm standardele de acolo și în ceea ce privește site-ul, de exemplu, chiar dacă a fost făcut cu resurse minime.

 

O tabără cu poeți tineri, un grup de poeți Zona Nouă, poezie în mișcare, poeți la zidul lui Perjovschi, legături cu teatrul, muzica, cinematografia și artele plastice, o săptămână întreagă de poezie sunt printre elementele noi aduse anul acesta în festival. Cum au fost primite? Ce alte planuri aveți pentru edițiile viitoare?

Am ținut mult să facem această tabără de poezie tânără, conceptul l-am făcut împreună cu Vlad Pojoga, selecția a fost, în proporție de trei sferturi, a lui. A fost experimental, pilot, mă simt și vinovat puțin față de tinerii poeți, ei au fost cazați într-un loc foarte frumos, la Vila Diana din Dumbrava Sibiului, dar care este totuși la câțiva kilometri de centru, m-am temut să nu fie cumva rupți de tot restul festivalului. Iar asta s-a întâmplat tot din rațiuni financiare; aș fi preferat să stea și ei la un hotel central, să fie cât mai aproape de toți ceilalți invitați. Poate de la anul se vor schimba lucrurile. Dar m-am bucurat mult că au fost, au scris, s-a întâmplat exact ce speram: în prima seară au făcut un atelier de scriere creatoare cu Nikola Madzirov și au scris niște poeme splendide. Nikola le-a dat un exercițiu pe cât de concentrat, pe atât de complicat: să rezume în zece cuvinte identitatea lor; au ieșit niște poeme memorabile. Apoi, exerciții grele (cum ar fi vilanele) cu Tiberiu Neacșu, cel care a făcut cele mai multe ateliere de scriere cu ei. Pe lângă poemele rezultate în această tabără, sper să se consolideze și niște prietenii. Pentru generația mea au fost esențiale taberele de la Săvârșin, Sângeorz ș.a., tabere de poezie în care ne-am cunoscut, s-au consolidat prietenii, chiar afilieri de grup. Nu știu cum ar fi fost generația mea fără aceste tabere, în mod sigur nu atât de fertilă. Așa că sper ca tabăra asta de la Sibiu să devină o tradiție anuală care să ajute la catalizarea și coagularea generației poetice viitoare. Deja mi se pare că se întâmplă – am văzut, de exemplu, o fotografie cu opt dintre cei zece participanți și mi se pare că poza aceea va deveni clasică. Și, deși au fost multe elemente noi anul acesta, nu le-am epuizat pe toate. Mi-ar plăcea să lărgim partea de arte vizuale, mai ales de film – nu știu dacă voi reuși, este foarte costisitor. De exemplu, la ediția din iunie a Festivalului de la Rotterdam, cei nouăsprezece poeți, în seara inaugurală a festivalului, au urcat pe scenă, au citit câte un poem în aplauzele publicului – care număra spre o mie de persoane –, iar fiecare poem era proiectat pe un ecran pe care se derula un filmuleț splendid, poetic, făcut de artiști și regizori, realizat special pentru versurile acelui poem. Efectul video-poemelor este extraordinar, dar este atât complicat, cât și costisitor de făcut. Nu știu dacă putem face asta, dar putem încerca. De asemenea, putem aduce filme legate de literatură – mă gândesc acum la filmul lui Radu Jude după volumul lui Blecher, Inimi cicatrizate, care va fi gata până la anul. Ar fi minunat dacă l-am aduce și pe Radu Jude să vorbească cu poeții. Este un cititor extraordinar, dincolo de faptul că este un regizor minunat. Sunt convins că o discuție între el și scriitorii străini sau tinerii poeți ar fi foarte productivă. Acum totul depinde și de finanțarea pe care o vom primi.

 

În urma festivalului au rezultat două volume. Un amănunt foarte important, cred eu. Și un gest, să zicem, singular. Spune-ne mai multe despre ele, cum le-ați alcătuit și cum le putem găsi.

Le-am alcătuit într-o goană teribilă, a fost un maraton. Am muncit toți patru la ele. Ţin foarte mult ca fiecare ediție a festivalului să se concretizeze într-o antologie. Știu cât de importante sunt antologiile de la celelalte festivaluri, cât de mult contează în difuzarea poeziei pe întregul continent sau chiar în afara lui. Fiecare dintre străinii aceștia pleacă cu una sau mai multe astfel de antologii, pe care le mai și distribuie în țara de proveniență, iar asta face minuni pentru formarea unei rețele de poeți. În mod egoist, pe mine mă interesează, în primul rând, poezia română – faptul că cei șase, șapte, opt poeți români invitați la festival ajung apoi în multe țări și sunt citiți e foarte important pentru mine. Nu concep o ediție de festival fără această antologie. Poate reușim să o distribuim pe viitor și în librării din toată țara. Deocamdată, aceasta se găsește doar la librăria Habitus din Sibiu. În cazul colaborării cu Dan Perjovschi, m-am bucurat că a acceptat să facă parte din festival, a distribuit acele imagini tinerilor poeți, apoi, la zidul său, au fost scrise sonetele. A și discutat cu aceștia despre poezie și artele plastice, a stat în aceeași seară și a decorat textele poeților cu desene proprii. Este un om de o mare căldură și generozitate. Îmi permit să cred că acest volet al festivalului va exista de la an la an și va fi tot mai amplu. Plănuim ca, în 2016, să fie în program o vizită a poeților la atelierul lui Dan Perjovschi, iar acolo vom vedea ce năzdrăvănii vom putea face. Prin medierea lui Dan, sunt convins că parteneriatul dintre poezie și arte plastice se va dezvolta frumos.

 

Ai vrut vreodată, în acești patru ani, să renunți la festival? Dacă da, de ce și ce te-a făcut să continui?

Cred că în fiecare an, în momentul în care organizarea devenea foarte complicată și eram deja sastisit. Îmi ziceam că nu mai fac, că suntem prea puțini pentru a face toată munca asta. Însă, întotdeauna, după prima zi de festival, de lecturi și reacții, oboseala dispărea și rămânea entuziasmul. Eu sunt un scriitor egoist, țin foarte mult la timpul meu, iar organizarea unui astfel de festival îmi răpește multă vreme și mă irită din pricina asta. Ce se întâmplă după aceea îmi umple bateriile pentru foarte mult timp.

 

Care au fost momentele/evenimentele din cadrul ediției de anul acesta care ți-au plăcut cel mai mult?

A fost complet nouă și mi s-a părut că a ieșit excelent lectura de la Biserica Evanghelică, printre cripte, în ferulă. Poeții s-au simțit foarte bine în atmosfera aceea și chiar poeziile care n-au nimic mistic în ele au căpătat un anumit misticism. Efe Duyan a vrut mult să citească și el acolo, dar din păcate n-a mai fost timp, ne lungisem cu o oră mai mult decât prevăzusem.

Interviu preluat de pe Bookaholic.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe