Cultura ca festival

George Bondor Publicat la: 03-11-2015

În ultimii ani, cultura română s-a mutat în festivaluri. Poveștile de succes ale unor festivaluri cu viață lungă au devenit, pesemne, modele pentru noi proiecte. Aduc invitați tot mai importanți, ridică standardele selecției și ale organizării, atrag tot mai multe finanțări de la instituțiile publice și de la firmele private. Pe scurt, s-au profesionalizat. Festivalul Enescu, Sibiu Jazz Festival ori Gărâna Jazz Festival în lumea muzicii, apoi TIFF (Cluj-Napoca), Astra Film Festival (Sibiu) sau Festivalul de Film Istoric Râșnov în lumea filmului, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Național de Teatru (București), Theaterstock (Bacău) ori FITPT (Iași) în lumea teatrului, FILIT (Iași), FestLit (Cluj-Napoca) și „Poets in Transylvania” (Sibiu) în zona literaturii, mai nou, Art Encounters (Timișoara) în sfera artelor vizuale sunt cele mai ilustre exemple. Dar și festivalurile din orașele mici au crescut mult în ultimii ani. Ele mi se par la fel de importante precum evenimentele desfășurate în centrele culturale mari.

Dacă ne dorim o sferă publică în care cultura să constituie unul dintre principalii factori de agregare a ideilor și convingerilor, de asumare a valorilor și scopurilor comune, atunci trebuie să renunțăm la iluzia că tot ceea ce e important se întâmplă în capitală. Pentru că nu se întâmplă (doar) acolo. Și nici nu e necesar ca validările să vină (doar) de acolo. Concepută în manieră liberală, ca piață a ideilor, sfera publică a început să devină mult mai pluralistă decât am fost obișnuiți în deceniile anterioare, marcate de moștenirea centralistă a comunismului. Pentru a vorbi nietzschean, sfera publică ar trebui să aibă centrul pretutindeni, iar periferia nicăieri.

Aparent, la fel se întâmplă și în viața academică: în mai multe locuri din țară există reviste excelente și conferințe științifice de un bun nivel. Doar aparent. Pentru că aceste două realități – a culturii și a vieții academice – se află în faze ale dezvoltării total diferite. Iar cultura câștigă net. Ruda aparent săracă – dacă ne ghidăm după bugetele ministerelor care gestionează cultura, respectiv educația și cercetarea – este în realitate mult mai bogată, din toate punctele de vedere. Amploarea pe care unele festivaluri o au în momentul de față depășește cu mult în vizibilitate – și chiar în buget – nu doar evenimentele academice, ci universitățile însele. Festivalurile culturale pot intra oricând în niște topuri – dacă ar exista așa ceva – la care universitățile ori institutele de cercetare românești își permit doar să viseze. Prezența în festivaluri a unor scriitori sau artiști străini de primă mână atrage un public mult mai numeros decât o face prezența unor personalități academice cu nume la fel de sonore. Iar susținerea financiară, din partea autorităților ori a mediului privat, nu este nici măcar comparabilă în cele două cazuri. Autoritățile locale par să fi înțeles că orașele pot deveni atractive pentru turiști exact prin bogăția evenimentelor culturale. De aceea, acolo unde a existat potențialul consolidării unor festivaluri ca veritabile branduri, primăriile, consiliile locale sau cele județene au avansat sume importante. Să nu fim naivi, au făcut-o adesea în scopuri electorale, dar măcar au făcut-o.

Oare de ce universitatea nu are și ea un impact mai ridicat asupra spațiului public? Modelul ales pentru universitatea românească este unul elitist, dar într-un sens care o separă de societate, mai degrabă comparabil (doar la acest capitol!) cu sistemul american decât cu cel european. Aceasta în condițiile în care universitatea e slab conectată atât la piața muncii, cât și la sfera civică propriu-zisă. Poate învățământul și cercetarea ar trebui să-și regândească și ele modelul, apropiindu-se de comunitate. Ar trebui, de asemenea, să găsească strategii potrivite, prin care să-și sporească vizibilitatea. Pentru că, așa cum festivalurile culturale își creează un public și îl educă, tot așa universitățile și institutele de cercetare ar trebui să-și regăsească publicul, ba chiar să și-l creeze. Or, pentru aceasta, ele trebuie mai întâi să-și redescopere universalitatea pierdută.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe