Marota votului prin corespondență

Alexandru Radu Publicat la: 03-11-2015

Cu toții știm, dar mai ales politicienii, că voturile cetățenilor români din afara țării au căpătat o greutate specifică tot mai mare în ansamblul procesului electoral. Dovada cea mai recentă a reprezentat-o ultimul scrutin prezidențial, când, culmea, nu atât numărul voturilor a contat, cât mai ales semnificația lor politică. Pornind de aici, preocuparea actorilor politici pentru reglementarea votului la distanță apare ca firească și, nu-i așa, salutară. După cum proiectul legii votului prin corespondență, o formă a votului la distanță, definitivat recent de comisia parlamentară electorală, ar putea fi considerat un mare pas înainte, în ciuda întârzierii cu care a fost făcut. De altfel, soluția propusă de parlamentarii români se conformează unei practici relativ răspândite în lumea occidentală.

Și totuși, o lege specială care să reglementeze exercitarea dreptului de vot pentru membrii diasporei române implică riscuri majore, pe care, aș spune, politicienii și le asumă mai degrabă cu bună știință. Există, în mod evident, riscul fraudei electorale, mai ridicat decât în cazul votului în fața urnei, aceasta fiind și principala critică ce se aduce în genere votului prin corespondență, indiferent unde este el aplicat. În plus, se pune problema constituționalității unei asemenea reglementări, în măsura în care aceasta induce o discriminare a votanților din țară și din afara ei. Nu în ultimul rând, se poate acuza o excesivă birocratizare a procedurilor, justificată prin acoperirea ineficienței instituțiilor implicate.

Există însă o categorie de riscuri pe care le-aș numi politice, mult mai importante, în opinia mea. În fapt, o astfel de lege are toate șansele să dereglementeze exercitarea votului la distanță sau, altfel spus, să devină o formă fără fond. Adică să avem o normă juridică în domeniu, dar nu și efectele scontate inițial. Argumentul îl aflăm în practica legislativă românească din multe domenii, dar în special din cel electoral. Ne mai amintim, desigur, de aprinsa dezbatere din jurul reformării modului de alegere a parlamentarilor, din anii 2007-2008, soldată în cele din urmă cu adoptarea așa-numitei „legi a votului uninominal”, acreditată atunci cu rolul de a schimba din temelii clasa politică, de a fi panaceul bolilor sistemului politic românesc. Dar ce a produs votul uninominal? Dincolo de un parlament expandat, ce a contribuit la consolidarea opiniilor antiparlamentare, o diminuare evidentă a calității actului politic, culmea, asociată cu întinerirea clasei politice. Pe scurt, a dus la compromiterea ideii de reformă electorală, făcând firească întoarcerea la alegerea pe liste a parlamentarilor, așa cum se întâmpla până în 2008. Și aceasta pentru că votul uninominal a fost gândit strict ca un instrument al ingineriei politico-electorale. Mă tem că o astfel de gândire animă și reglementarea votului prin corespondență.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe