„Se merită” oare „să mă risc”?

Lavinia Maria Pruteanu Publicat la: 03-11-2015

Prin prisma profesiei mele de psiholog, dar și grație preocupărilor, pasiunilor sau intereselor personale, am ocazia – uneori fericită, alteori dramatică, câteodată amuzantă – de a cunoaște oameni din toate categoriile sociale și profesionale. Oameni cu un nivel intelectual mai ridicat sau mai scăzut, creativi sau conformiști, bogați sau săraci, bolnavi sau doar în derivă, depresivi sau euforici, erudiți sau rudimentari, generoși sau meschini, sofisticați sau simpliști. Aș putea continua la nesfârșit înșiruirea caracteristicilor dihotomice, din care rezultă aproape o infinitate de combinații și tipologii umane.

La nivel social, lucrurile se delimitează mai tranșant, chiar dacă și în această zonă există foarte multe nuanțe. Cert este că fiecare categorie socială are propria „lume bună”, propria perspectivă axiologică, reperele la care se raportează, elita spre care tinde oricare dintre componenții săi. Se înțelege că sintagma „lume bună” este destul de dificil să fie definită, întrucât comportă mari variații, în funcție de epocă și de contextul social, care stabilesc criteriile evaluării.

Generic abordând chestiunea, suntem de acord că „lumea bună” este alcătuită din acei indivizi cu un potențial intelectual ridicat, cu rezultate superlative în profesie și/sau cu un statut financiar peste medie. Din păcate, deseori, aceste caracteristici nu se implică una pe cealaltă. Așadar, pendulând prin diverse medii, mă găsesc adesea în preajma intelectualilor, medici, ingineri, universitari de toate specializările, artiști, psihologi, filosofi, educatori-formatori de caractere, istorici, oameni de afaceri, politicieni ai momentului, studenți, preoți etc. O lume interesantă, am putea zice, plină de cele mai variate provocări! Dar, uneori, ce provocări! E greu de găsit calea comprehensiunii într-o lume care doar se pretinde a fi crème de la crème!

Mi-a rămas astfel, ca ultimă alternativă de „supraviețuire” în această „lume bună” și eterogenă, umorul. Am experimentat o mulțime de stări până să ajung aici: mirare, iritare, surpriză, dezamăgire, nerăbdare. Și, iată, cred că am ajuns, în sfârșit, la dureroasa înțelepciune, aceea de a-mi cultiva, exacerba simțul umorului.

Cum altfel să procedez când aud atât de des exprimări de genul „cel mai pozitiv”, „foarte pozitiv”, „cel mai negativ”? Unde aud asta? Chiar din gura elitelor, a persoanelor care se pretind a fi unice, modele de netăgăduit pentru vulg! „Ca și” situații comportamentale relevante, „îmi aduc aportul” exemplificând mai jos.

La oricare dintre spectacolele la care mergem, rugămintea de a închide telefoanele mobile și de a nu face fotografii pare a fi destul de neconvingătoare. Mereu se mai aude câte o sonerie, mereu se găsesc niște suflete sensibile și iubitoare de frumos care îți țăcănesc penetrant în ureche sunetul unui aparat foto, fix când suferința Violettei Valéry atinge apogeul. Probabil că alții, tot foarte sensibili, se menajează în raport cu dramatismul de pe scenă și își mai consultă un pic Facebook-ul, dar nu înainte de a-și da check-in-ul de rigoare la Operă. E tare amuzant să le vezi figurile luminate alb-bleu, în întunericul sălii! Nu mai zic nimic despre distinsele doamne care se ambiționează să pună în competiție propriul evantai cu elicea unui avion. S-au ce-ar fi de spus despre cei care, atunci când vor să ajungă în mijlocul rândului, unde au locul, își arată mândrul dos ocupanților deja așezați?

Probabil că dintre aceștia sunt cei care aplaudă frenetic în mijlocul actului unei opere, la toate replicile amuzante ale unei piese de teatru sau în mijlocul simfoniei. Oare sunt fericiți artiștii de pe scenă când rămân suspendați câteva minute în gesturi ample sau între cuvinte? Cu adevărat savuroase sunt situațiile când aplaudă, bâțâie capul sau fredonează ariile cunoscute, deși dirijorul nu a dat nici un semn că își dorește aceste valuri de empatie. Și pentru că li se pare totuși prea puțin, imediat după terminarea spectacolului, aplaudă în picioare, chiar dacă acesta nu a atins excelența…

Nu cred că „se mai merită” „să mă risc” să înțeleg cum funcționează comunicarea și comportamentele elitelor, ce găuri negre sunt de fapt în spatele imaginii strălucitoare pe care o afișează!… „Decât” cu mult umor! „Decât” atunci (vorba unui prieten) devine „super OK”!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe