Lirica voluntară

Mioara Anton Publicat la: 03-11-2015

În primii ani ai conducerii sale, Ceaușescu a fost o sursă de inspirație pentru rapsozii populari, care au simțit nevoia să descrie în poezii, poeme, balade sau acrostihuri viața frumoasă și îmbelșugată pe care o trăiau, realizările excepționale ale liderului și partidului, rolul istoric pe care acestea îl aveau în devenirea națiunii române. Impulsionați de spectacolele difuzate de televiziunea națională, odată cu amploarea mișcării artistice de amatori, oamenii obișnuiți au cântat în versuri mai mult sau mai puțin reușite patria, poporul, partidul și conducătorul.

Clișeele propagandei oficiale s-au revărsat în toate aceste producții lirice. Poeți muncitori, poeți țărani, poeți pensionari, veterani de război și-au trimis creațiile la Secția Scrisori și Audiențe pentru încântarea bravilor conducători. Era o formă de dialog specială, iar singurele beneficii la care puteau spera era publicarea poeziilor în presa centrală (ceea ce se întâmpla destul de rar).

Secretarul general a străbătut țara, a vizitat comune și orășele, s-a oprit în fabrici, uzine, șantiere, școli, a ținut discursuri mobilizatoare și s-a aplecat asupra problemelor celor mulți și i-a încurajat să-și spună păsurile. Promisiunile făcute cu dărnicie referitoare la îmbunătățirea condițiilor de viață și zugrăvirea viitorului în cele mai optimiste culori au alimentat imaginația poeților de ocazie. Spre deosebire de Gheorghiu-Dej, Ceaușescu a manifestat încă de la începutul carierei sale o adevărată pasiune pentru băile de mulțime. În octombrie 1966, un autor anonim cânta în versuri vizitele pe care conducătorul iubit le realizase prin țară: „Mircea Vodă, Ștefan Vodă, Mihai Viteazul, Tudor Domnitor/ Și alți drepți ai țării foști conducători/ Îți simțiră pașii, bunule îndrumător,/ Poporul te iubește și te îmbrățișează/ La hotarele țării cu grijă el veghează/ Pe unde-ți poartă pașii răsar nădejdi și flori/ Vorba-ți încurajează poporul creator”. O „scrisoare-poezie” intitulată Cine me drag i-o adresa lui Ceaușescu și Gheorghe Dateu, muncitor la Uzina de Țevi din Roman. Aflat la prima încercare și oarecum pus în dificultate de literele m și n, poetul muncitor preciza că nu dorea să ceară case sau alte beneficii, ci numai să-și exprime în versuri „sipatia și dragostea”: „Nus poet sau scriitor/ Sunt un siplu muncitor/ Scriu cu drag și dor/ Să coduceți al nostru popor/ Pe un făgaș nou și prosper/ Ca patria să ne înflorească/ Și poporul să se înveselească/ Ca veața să ne fie dragă/ Sfatul bun al dumneavoastră/ Să fie tradus în veață”.

Nu s-a lăsat mai prejos nici corespondenta voluntară Viorica Molodețchi a Amfilohiei, din comuna Frumosul, județul Suceava, pentru care Ceaușescu era o „floare de frumusețe rară/ un conducător ca nimeni altul în țară”: „E frumos și drăgălaș/ Ca și un trandafiraș/ Avem bucuri oricare/ De la mic și pân la mare/ (…) Ceaușescu să trăiască/ Cu noi toți să se unească/ Și știința lui să crească/ Pe noi să ne sprijinească”. La sfârșitul anului 1973, poetul pensionar Haralambie Mihăilescu din Piatra Neamț îi expedia lui Ceaușescu trei „osteneli” lirice pline de optimism: „Omătul claie, peste claie/ ne facă mai mănoasă vara/ și rodul împlinească țara/ lui Ceaușescu Nicolae!”.

Ogorul, patria, poporul, cerul, soarele, astrele etc. s-au regăsit în creațiile celor care se bucurau din plin de viața nouă, dar mai ales de viitorul luminos ce le era promis la fiecare congres al partidului. Fiorul liric îl străbătuse pe Ioan Gh. Grigorescu-Serdanu, care dedicase Congresului al XI-lea o poezie intitulată sugestiv Omul nou: „Pe munți, pe dealuri, în ape și pe câmpii/ Cresc arbori, plante cu flori, ierburi și multe stufării/ Păsări cântătoare, gâze țărâitoare și animale mii/ Singure gospodărindu-se, din zori zilei, până la căderea seri/ (…) Tu, omule nou, cu preocupări drepte și cinstite/ Azi clădești și întărești edificiul societății socialiste”.

Pe lângă creațiile izvorâte din dragoste și devotament, pe adresa Congresului se rătăceau și versuri mai puțin măgulitoare la adresa partidului și a conducătorului. Create de popor pentru a circula prin popor, cele mai multe dintre ele aveau un conținut indecent. Culegătorul anonim preciza că „astfel de poezioare despre care un critic ca Eugen Barbu ar exclama că ar fi «colosale, pline de un parfum rural, abundând de strălucite metafore și c-un stil extraordinar» sunt mai multe, însă pentru ca să nu se piardă în neagra veșnicie, trebuie strânse într-un volum omagial”.

În ceaușism, societatea românească a excelat prin dezvoltarea și rafinarea reflexelor duplicitare, în care regăsim deopotrivă adeziuni sincere, entuziasm, critică, ironie, indiferență, apatie și disimulare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe