Cu cât te îndepărtezi mai tare de țară, cu atât lucrurile îți sunt mai aproape

Manuela Ungureanu Publicat la: 03-11-2015

Încep de la premisa aproape trivială că, în ultima decadă a regimului Ceaușescu, plecările la studii ale românilor deveniseră „sublime” prin numărul lor extrem de redus și că, prin urmare, calculul emigranților pentru studii și cercetare în filosofie începe după căderea regimului comunist din România.

Am plecat la Oxford în septembrie 1991, pentru un an de studii postuniversitare, în cadrul generos al bursei Georgescu-Soros, iar apoi m-am înscris la doctorat în 1992, la McGill University, Montréal, situându-mă probabil printre cei care au părăsit țara în primul val al plecării românilor la studii, iar după terminarea doctoratului am continuat să lucrez în departamentele de filosofie ale unor universități canadiene. Am petrecut o lungă perioadă de timp dincolo de granițele țării – o veșnicie, ar zice unii, mai ales când aceasta a însemnat pentru cei rămași în țară tranziția îndelungată și anevoioasă la economia de piață și la un regim politic democratic, la care nu am fost decât un martor foarte îndepărtat și deci miop.

S-ar părea că, având în vedere drumul pe care l-am urmat în ultimii ani, am fost nevoită să mă abat de la cultura scrisă din România și că, firește, interesele mele profesionale nu puteau să evolueze decât în direcția înțelegerii și aprofundării preocupărilor filosofilor localnici, canadieni sau, printr-o oarecare înrudire culturală, americani. Acest fapt și-ar găsi o susținere rapidă și în interesul meu pentru așa-numita filosofie analitică sau pentru filosofia contemporană anglo-americană. S-ar părea deci că aplecarea mea asupra lucrărilor unor reprezentanți proeminenți ai filosofiei analitice a limbajului, cum ar fi Frege, Quine, Wittgenstein sau Davidson, nu putea decât să mă împingă tot mai departe de subiectele și metodele lucrărilor de filosofie publicate în România, deși cu excepții notabile firești (de exemplu, studiul introductiv al lui Mircea Flonta la publicarea traducerii în limba română a lucrării lui Wittgenstein Despre certitudine sau lucrarea de epistemologie Cogito, a aceluiași autor).

Ei bine, tocmai interesul pentru dezbateri foarte recente din filosofia analitică a limbajului m-a adus înapoi la publicații apărute mai recent în țară. Am urmărit în ultimii ani dezbaterile de filosofie a dreptului aplicate la hotărâri problematice ale Curții Supreme americane sau canadiene privind limitele libertății de expresie sau proliferarea propagandei politice în SUA. (Existența unei imense literaturi de filosofie analitică a dreptului sau de jurisprudență care examinează raționamentele judecătorilor și fundamentele de teorie politică implicite în deciziile lor sugerează rolul activ, deși în mare parte post factum pe care îl are în America de Nord filosofia, mai ales când este vorba despre filosofia sociopolitică.) Dar de curând filosofi analitici ai limbajului aplică teorii pragmatice ale normelor comunicării lingvistice asupra cazurilor discutate de Curtea Supremă, astfel încât la intersecția dintre filosofia comunicării prin limbaj și filosofia dreptului la expresie liberă s-a format un corpus de cercetare nou și incitant, ancorat, firește, în experiența politică a cetățeanului unui stat liberal occidental.

Pentru a putea avea un spectru mult mai variat și mai realist de scenarii sociale și politice, m-am întrebat care ar fi profilul libertății de expresie a celui care a trăit și a lucrat în universități românești în anii regimului comunist. Mă interesează să documentez cazuri de libertate de expresie în viața universitarilor români care au lucrat și creat la București în perioada regimului comunist, în scopul mai amplu al înțelegerii cadrelor mari ale teoriei liberale a expresiei libere. Am început deci să mă familiarizez cu studii de istorie culturală recentă și cu dezbaterile inițiate de Andrei Pleșu și Horia-Roman Patapievici privind necesitatea condamnării morale radicale nu doar a regimurilor comuniste din Europa secolului XX, dar chiar a teoriei politice comuniste. Sper că lucrul acesta cu ochelarii filosofiei politice a expresiei libere va ajuta la identificarea defectelor politice și morale funciare ale regimurilor comuniste, dar și a nișelor instituționale care au permis în mod surprinzător expresia creativă a unor universitari/autori de filosofie. Deci poate că m-am îndepărtat ca să văd mai bine unde și cum se poate cuibări libertatea de expresie.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe