Elemente pentru o ontologie a puterii

Constantin Ilaș Publicat la: 04-11-2015

Plasat în lunga tradiție platoniciană a consilierului politic, un om al puterii, Machiavelli, prezintă și prescrie, în temeiul cercetării istorice și al experienței proprii, cele mai eficiente modalități de acțiune pentru cineva care vrea să acceadă sau este deja la putere, vrea să cucerească mai multă putere și să și-o conserve. Ca prim precursor al Realpolitik, Machiavelli prezintă felul în care se manifestă și se exercită puterea în fapt. Un principe trebuie să urmărească riguros puterea, și nu un oarecare bine comun, dificil de definit și de acceptat unanim și pe care oricum nu-l va putea institui dacă nu a cucerit, nu deține și nu se menține la putere. Indiferent de cele pe care un Principe le vrea pentru „cetate”, condiția prealabilă fundamentală constă în deținerea și exercitarea puterii.

Dar fenomenele puterii apar într-o polimorfie ale cărei metamorfoze sunt dificil de sistematizat, întrucât se întind de la recunoașterea de sine, trecând prin violența tehnicilor de luptă, până la cruzimile torturii. Caracterul excepțional al Principelui constă în faptul că ne arată că, indiferent de multiplicitatea polimorfă a manifestărilor sale, puterea nu este arbitrară sau anarhică, ci, dimpotrivă, este rațională: poate fi și este de facto reglată, anticipabilă și predictibilă.

Pornind chiar de la sfaturile lui Machiavelli, se pot pune în evidență trăsăturile generale și comune ale oricărui act de putere, identificând astfel o ontologie a puterii, prin care putem descrie în mod unitar și schematic decapitările și atentatele sinucigașe, laolaltă cu tratatele de liber schimb, loviturile aeriene sau propaganda. Tocmai aceste reguli decelate de Machiavelli ne indică, în definitiv, caracterul rațional al puterii drept primă proprietate generală. A prescrie reguli nu înseamnă altceva decât asigurarea unei completitudini sistematice a anticipării și pregătirea pentru asigurarea unui control integral asupra situațiilor probabile și posibile care pot să apară pentru o guvernare.

Controlul este așadar un alt caracter general și, în fond, scopul tuturor actelor puterii: nu poți spune că stăpânești și domini în mod efectiv decât dacă deții și vizezi sporirea controlului. Acesta este întotdeauna exercitat de către un individ, adică puterea aparține întotdeauna unei persoane, are un chip și un nume, este întrupată, are un caracter personal. Singura ipostază impersonală a puterii care apare în Principele este soarta. Dar, atunci când vorbește despre puterea sorții, perspectiva în care se plasează Machiavelli este tot cea a persoanei: soarta este mai curând numele imposibilității de a anticipa toate acțiunile posibile ale tuturor forțelor care se află în jocul înfruntării. Din acest motiv, cel care vrea să conducă trebuie să aibă în vedere raportul și înfruntarea forțelor concrete dintr-o situație dată, trebuie să fie atent exclusiv la acestea, și mai puțin la valori sau la dezirabilități. În aceasta constă caracterul factice, contingent, situat al puterii.

În intimitatea înfruntării forțelor, dihotomia prieten-dușman funcționează ca un reglaj intim al raporturilor de putere: fiecare act, fiecare acțiune a puterii atrage după sine suportul sau nemulțumirea populației, transformând-o fie în susținător al puterii, fie în adversar. Distincția prieten-dușman comandă totodată și imaginea, reputația sau notorietatea puterii, adică imaginea pe care trebuie s-o proiecteze Principele prin fiecare dintre acțiunile sale. Această trăsătură generală a puterii ar putea fi intitulată viclenia puterii.

În plus, puterea trebuie să se afle într-un continuu asalt și într-o permanentă ofensivă. Ea trebuie să aibă un caracter ofensiv, războinic. Căci ce altceva este politica, decât dispozitivul prin care corpul social se repliază strategic pe timp de pace în vederea apărării pe termen lung? Or, pentru conservarea și legitimarea poziției centrale de putere, având drept de decizie asupra întregului corp social, politica este nevoită să perpetueze și să întrețină o permanentă „stare de asediu” intern și extern.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe