Viva la revolución

Constantin Piştea Publicat la: 16-11-2015

Marin Mălaicu-Hondrari, Războiul Mondial al Fumătorilor, Editura Polirom, Iași, 2015

Poţi să nu fii homosexual, dar să-ţi placă un roman despre iubirea dintre homosexuali? Poţi. Prin urmare, când am citit recentul articol al lui Marius Chivu din Dilema veche, „Şi cultura are corupţii ei”, mi-am amintit nu doar de soarta tristă a Premiului literar „Augustin Frăţilă”, ci şi de romanul nedreptăţit de juriul de critici, Soldaţii. Poveste din Ferentari, de Adrian Schiop. Opacitatea acelui juriu nu a reuşit să se impună, dovadă că premiul a ratat cel puţin un an, din motive neclare, însă la romanul lui Adrian Schiop mulţi cititori, profesionişti sau amatori, încă se mai raportează. Şi ar fi de discutat şi despre ce mai înseamnă să fii cititor profesionist în talibanismul literar din România, din moment ce critica literară pare tot mai mult un act interesat, o cultivare a partizanatului şi coteriilor literare. În fine, ar mai fi de discutat, dar nu e cazul aici.

Am amintit de romanul lui Adrian Schiop şi despre faptul că poţi să iubeşti o carte despre homosexuali fără să fii homosexual, pentru că, după cum cititorul neînregimentat editorial se va convinge singur, poţi să citeşti cu plăcere şi un roman despre fumători fără să fii fumător. Este, fără îndoială, una dintre reuşitele lui Adrian Schiop şi Marin Mălaicu-Hondrari, care au pus în romanele lor, să le zicem nişate, gramajul potrivit de pasiune pentru a-şi ţine cititorii aproape.

La fumătorul Marin Mălaicu-Hondrari, este vorba, în primul rând, de un roman despre pasiunea pentru fumat şi, în cele din urmă, despre dependenţă. Prin extensie, poate fi privit şi ca un roman despre iubire. Iubirea faţă de tutun. Însă nu e numai atât.

Eroul este Constantin, care aminteşte nu doar prin nume, ci şi prin raportarea la lume de cel din precedentul roman al scriitorului, Lunetistul. Constantin se află într-un moment delicat al vieţii, când iubirile s-au decantat, iar el ajunge în universul distopic din Camarile, singura bucată de pământ în care fumatul nu este ostracizat, ci chiar politică de stat. Este locul în care, locuind şi vânzând ţigări într-o rulotă, Constantin îşi limpezeşte amintirile şi caută un nou start. Fumează întruna, ridicând moviliţe de chiştoace în stânga şi în dreapta şezlongului, şi discută cu preşedintele statului Camarile, Ricardo Rivas Ponti, de care îl leagă nu doar pasiunea pentru tutun, ci şi Ada, pentru el, un orizont încă nedesluşit în totalitate, iar pentru preşedinte, fiica de care nu mai ştie nimic de ceva vreme.

În Camarile, Constantin îşi aminteşte toate iubirile importante, femeile care l-au format, de când era copil şi locuia cu bunica în satul magic Între-Văi („Într-o noapte am dormit cu un purcel sub pat, cu trei găini care au chirăit toată noaptea în baie şi cu o capră legată cu o funie de patul bunicii.”), primul sărut, dragostea aproape dezintegrantă pentru o farmacistă şi relaţia imposibilă cu cea care i-a interzis fumatul, pentru că îşi văzuse mama murind de un cancer cauzat tocmai de ţigări. Sunt acolo, în amintirile lui, şi prietenii Cuţitaş şi Accidentu, e şi un hotel fantastic, şi izul incredibil al timpului care se scurge, se pierde precum fumul unei ţigări. Iubitele primesc nume tabagice – Lady Chester sau Virginia Slim – iar naraţiunea este întreruptă de pasaje-mărturii ale unor foşti sau actuali fumători, care îşi explică relaţia cu tutunul.

O traducere din limba spaniolă îl face pe Constantin cunoscut în lumea fumătorilor. De altfel, aşa ajunge să o întâlnească pe Ada, care îl duce la Marea Lojă Mondială a Fumătorilor de la Târgu-Mureş (sic!). Sunt ca doi revoluţionari, martorii unei decadenţe căreia i se opun aşa cum pot. În Ada, Constantin pare să fi găsit ce nu aflase în toate celelalte iubite. Ca şi cum până şi în iubire ai nevoie de o creştere, de o perfecţionare, de un soi de şlefuire. În ea, găseşte dragostea pe care a tot căutat-o, însă descoperă şi lupta Adei împotriva uniformizării. „Lumea a ajuns un soi de vitrină fotografică mondială în care zăcem traşi în ţiplă”, crede Ada.

Ţigara ar însemna diferenţiere, iar cei care fumează au dreptul la spaţiul lor, ca semn al respectării diversităţii umane. De altfel, până şi prietenul său, Accidentu, îi spune la un moment dat, când e pornit să strunească un război mondial al fumătorilor, că odată porniţi în luptă, trebuie să meargă tot înainte. „Nu ne mai oprim, dacă te opreşti, mori, atâta istorie ştiu şi eu, Constantine.” Ceea ce aminteşte şi de un vers al formaţiei Goodbye to Gravity: „Pentru că ziua în care vom cădea va fi ziua morţii noastre...”.

Războiul Mondial al Fumătorilor este despre moarte şi dragoste, dar şi despre lumea aceasta, care te condamnă în funcţie de gusturi. Unica şansă pare a fi revoluţia, lupta pe toate căile pentru ceea ce te face unic. „Am căutat prin casă ceva de scris, mi-am turnat un pahar de vin şi m-am aşezat la masa din bucătărie. Aşa cum uneori, când eşti singur, începi să-ţi imaginezi, mânat de un acces de erotism, ce i-ai face unei femei dacă ar fi cu tine, tot aşa am scris cum, cât şi ce aş fuma. Cred că acel text scurt – nu are mai mult de o pagină – e cel mai mare omagiu adus vreodată fumătorilor şi fumatului, o explozie de tabagism. O pată de nicotină pe imaginea lumii, o radiografie onirică a unei dependenţe.”

Mă gândesc uşor amuzat la şansele Războiului Mondial al Fumătorilor la Premiul „Augustin Frăţilă”. Dacă homosexualii nu s-au încadrat în gusturile juriului de critici, nu ştiu ce soartă ar avea fumătorii. Deşi nu trebuie neglijat nici faptul că, până să se întrerupă, premiul era susţinut financiar de o firmă producătoare de ţigări.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe