Cărți mari refuzate, cărți mici premiate

Cătălin Mihuleac Publicat la: 09-12-2015

Consumatorii români s-au zgâit în general cu simpatie la serialul american de televiziune MASH, ecranizare a romanului omonim al scriitorului Richard Hooker. Anterior, cartea a inspirat un film de lung metraj, răsplătit în 1970 cu Palme D’Or la Cannes, alături de un Oscar pentru scenariul scris de Ring Lardner. Filmul a fost regizat de Robert Altman, producător fiind – ce frumoasă surpriză! – Ingo Preminger, născut în Cernăuți. În rolurile principale i-am întâlnit pe Donald Sutherland, Elliott Gould și Robert Duvall.

Mai puțin se cunoaște că, înainte de a fi publicat în 1968, romanul MASH a fost refuzat, pe parcursul a șapte ani, de nu mai puțin de 21 de edituri. Un pluton întreg.

De fapt, MASH copia soarta altor opere literare ale lumii. De pildă, exact 40 de edituri au considerat nepublicabilă cartea Oameni din Dublin, scrisă de amicul James Joyce, în vreme ce Bucuria vieții, de Irving Stone, roman consacrat lui Van Gogh, a scăpat mai ieftin, având parte de doar 18 uși trântite în nas.

Pe această cale, ajungem și la un roman foarte apropiat de inima mea. Conjurația imbecililor, publicat și la noi, mai întâi de Editura Nemira, apoi de Polirom, unde îl găsim momentan pe raftul colecției „Top 10+”.

Vreme de opt ani – unul mai lung ca altul –, titlul Conjurația imbecililor s-a dovedit predestinat. Manuscrisul a ajuns numai pe mâna unor editori imbecili – unul mai imbecil ca altul –, care s-au unit într-o conjurație împotriva acestei minuni literare, mitraliind-o cu refuzuri grobiene.

Știm deja că sufletul artiștilor adevărați este făurit din materii mult prea fragile pentru a rezista la asemenea ticăloșii. După opt ani de umilințe, autorul, John Kennedy Toole, s-a prăvălit în depresie și și-a făcut felul, inhalând gazele mașinii sale printr-un furtun racordat la țeava de eșapament. O sinucidere nu lipsită de o anume savoare, din câte se povestește…

Mama autorului a bătut și ea o vreme pe la ușile editurilor cu manuscrisul sub braț, până ce un editor s-a îndurat să-l ia la citit. Ulterior, ca pentru a-și justifica titlul, Conjurația imbecililor a primit pe frunte laurii din soiul Pulitzer, iar editorii – cu indiferența dată de trei ori peste cap și transformată în cel mai respingător spirit negustoresc – i-au luat autorului la puricat sertar după sertar, sperând să scoată la iveală și alte giuvaere. De găsit, au mai găsit ei ceva, dar mult mai subțire decât Conjurația imbecililor. Cum zicea vorba aia mare? „Nu-i poți reproșa diamantului că e singur.”

Estimp, autorul privea trist de pe lumea cealaltă, trăgând dintr-o țigară groasă cât o țeavă de eșapament.

Richard Hooker, James Joyce, Irving Stone, John Kennedy Toole. Spre ei mă poartă gândul ori de câte ori văd publicat câte un impostor literar din țara noastră, doar pentru că își plătește editarea cărții sau pentru că are în buzunar o legitimație de ministru sau de primar.

Cred că suntem singura țară unde un premier în exercițiu – vă mai amintiți de mustața lui Radu Vasile? – a publicat un roman și un volum de versuri. Iașul se poate și el lăuda cu un fost primar, pe numele lui Constantin Simirad, care scria literatură ca un apucat, de parcă ar fi fost ales pentru creșterea numărului de romane și povestiri pe cap de locuitor.

În mod sigur, nu s-a mai pomenit nicăieri ca un ministru – nu al Culturii, ci al Economiei și Finanțelor – să ocupe în același timp funcția de vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. Mandatul său s-a evidențiat printr-un elan creativ de nestăvilit, materializat prin producții record de volume de versuri și proză. Acestea au fost recompensate cu o grămadă de premii, grație plecăciunilor venite din partea unor cunoscute tarafuri de critici literari, care mereu și-au arătat competența la acțiuni de acest gen.

Cineva îl apăra pe ministrul scriitor, obiectând că romanul său e valoros. Puțin îmi pasă dacă e valoros sau ba. Pur și simplu, ministrul Economiei și Finanțelor dintr-o țară pârjolită de criză nu trebuie să aibă asemenea preocupări.

Între timp, s-a văzut și cât de cinstit este autorul amintit, și cât de vertical, milogindu-se de colegii din Parlament să nu-i îngăduie arestarea cerută de DNA. Dezgustător! De fapt, când îi va veni sorocul, despre acest personagiu – coborât parcă din Conjurația imbecililor – se va scrie în dicționarele Larousse și Robert: „scriitor suprarealist, care, într-un timp, s-a crezut ministru al Economiei și Finanțelor din țara sa, situată la nord de Bulgaria”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe