2015: anul crizelor

Sorin Bocancea Publicat la: 17-12-2015

Rusia nu a dat înapoi în Ucraina, ba face gesturi care să-i consolideze puterea și în alte zone; guvernarea de la Chișinău a compromis succesul de la Vilnius, dar încă există speranțe că Moldova își va păstra parcursul european, întrucât dorința electoratului a luat-o cu mult înaintea intereselor politicienilor corupți sau aserviți Moscovei; justiția a continuat în aceeași manieră, aducând în fața anchetatorilor și, în unele cazuri, și a judecătorilor cazuri de mare corupție; președintele se bucură de mai puțină încredere decât ar fi avut posibilitatea. La aceste realități se adaugă și altele, ce au ținut ocupată agenda politică.

 

Crizele Uniunii Europene

Spuneam că anul trecut s-a încheiat ciclul unui sfert de veac de stabilitate și creștere pentru Uniunea Europeană, în care chiar criza economică nu a reușit să clatine puternic solidaritatea acestei construcții suprastatale. Abia 2015 a venit cu lovituri puternice pentru o clasă politică ce s-a dovedit a fi depășită de situație. Putem spune fără teama de a exagera că pentru Uniunea Europeană 2015 a fost un an îngrozitor, în care a trecut dintr-o criză în alta. Chiar în prima lună a anului a avut loc atentatul de la redacția publicației Charlie Hebdo, eveniment tragic, a cărui undă de șoc a fost preluată de întreaga Uniune Europeană, pentru că a pus în discuție unul dintre principiile ce stau la baza ei: libertatea. S-au emis diverse ipoteze și explicații pentru ceea ce s-a întâmplat și mai ales s-a avertizat că acel atentat, urmat de altele, constituie doar începutul unei serii negre. Îmbucurător a fost faptul că liderii țărilor europene s-au prins alături de lideri din Orientul Mijlociu în marșul care a avut menirea de a arăta tuturor că Europa rămâne unită. Mă întrebam atunci dacă acel marș este începutul unei relegitimări a europenismului, dacă liderii nu-l vor uita a doua zi. Ei au promis că nu vor uita și că vor lua măsuri pentru ca astfel de atentate să nu mai aibă loc. Nu au reușit.

Abia se calmaseră spiritele după cazul Charlie Hebdo și europenii s-au lovit de criza provocată de Guvernul Greciei. După ce guvernele precedente au mințit autoritățile de la Bruxelles cu privire la situația financiară, guvernul socialist a organizat un referendum prin care populația să voteze pentru respingerea austerității, adică pentru neplata datoriilor acumulate. Evenimentul a stârnit dezbateri aprinse. Dinspre stânga ideologică s-a susținut că gestul grecilor este al unui popor demn și chiar eroic, ce le dovedește tuturor că are curajul de a se bate cu marii finanțatori, exemplu ce ar trebui urmat de toți cei care au luat bani cu împrumut; dinspre dreapta s-a susținut că grecii dau dovadă de rea-credință, având în vedere refuzul de a returna ceea ce au împrumutat spre a consuma și că oricum nu vor scăpa de austeritate. Ambele părți au indicat perspectiva ca Grecia să iasă din zona euro, în pofida mesajelor pe care le emiteau guvernanții de la Atena. Poporul a votat împotriva austerității, iar Guvernul a venit cu o austeritate și mai mare. Însă tot jocul lui Tsipras, încurajat de Moscova și apoi abandonat, a pus pe jar întreaga Uniune, care și-a văzut atacate principiile Uniunii Economice și Monetare și propria monedă.

Nu se stinseseră ecourile crizei grecești și Uniunea Europeană s-a trezit în mijlocul unei alte crize: un adevărat marș asupra Europei al celor veniți din nordul Africii și din Orientul Mijlociu. Mult securizatele și apăratele granițe ale spațiului Schengen s-au dovedit a fi doar elemente de negociere pentru cetățenii europeni din est și nicidecum mijloace de securizare a spațiului european. Cei veniți din afara UE au trecut peste aceste granițe fără nici un fel de opreliște. Grecia s-a declarat neputincioasă în fața fenomenului, iar unele state din est au început să reconstruiască garduri la granițe pentru a asigura ceea ce frontierele europene nu au mai putut să facă. În loc să se implice imediat în gestionarea nou-veniților, pentru a vedea care dintre ei sunt refugiați, care sunt imigranți economici și care sunt potențiali teroriști trimiși de ISIS pe teritoriul european, cei mai importanți lideri europeni s-au întrecut în a le cere tuturor să-i primească pe cât mai mulți dintre cei care au solicitat să fie conduși îndeosebi spre Germania. Mass-media s-a implicat puternic în realizarea unui curent de opinie favorabil primirii imigranților, trecând cu vederea gestionarea catastrofală a circulației persoanelor în UE și faptul că, practic, spațiul Schengen a fost făcut țăndări. Iresponsabilitatea cuplului Merkel-Hollande în această problemă a făcut ca, în prezent, liderii europeni să-și arunce problema imigranților de la unul la celălalt. Cei doi spun că toți europenii ar trebui să și-i asume, iar ceilalți le spun că ar trebui să și-i asume cei care i-au încurajat să vină.

Ca și cum tensiunea creată nu era suficientă, în noiembrie au revenit „atentatele de la Paris”. Și de această dată se vorbește despre o problemă a Europei, cu toate că Franța, și nu Europa a cultivat enclavele musulmane de la periferiile marilor orașe, aceste bune mașini de vot pentru toate guvernele. Pe fondul crizei imigranților, atentatele vin să alimenteze ideea unei ciocniri între religii sau între Occident și Islam. Peste tot acest zgomot ideologic răsare surâsul lui Putin, care a găsit prilejul să se propună făcător de pace la „sursa răului”, acolo unde a mers să se bată, chipurile, cu ISIS, dar de fapt să-și sprijine prietenul sirian și să țină în șah Occidentul prin provocări ale Turciei. Toată incompetența liderilor din Uniunea Europeană este exploatată pas cu pas de Moscova. Nu poate Moscova să facă rău Uniunii Europene atât cât sunt în stare liderii ei să-i facă.

Anul 2015 este unul ce ar trebui să le atragă atenția europenilor asupra a două crize. Una este de leadership, ce riscă să accentueze criza de mitologie a Uniunii. Când proasta gestiune, din motive politicianiste sau chiar din motive de prostie, este tradusă în termeni globali, construcția ideologică încă fragilă a Uniunii Europene riscă să crape și să lase loc naționalismelor de dinainte de Comunități. Moscova vrea din nou o Europă a națiunilor, care să-și creeze singură probleme și care, astfel, să nu mai fie o problemă pentru Rusia. De aceea, trebuie ca europenii să nu uite că, în pofida problemelor pe care le-a avut și le are, construcția europeană postbelică le-a adus până acum 70 de ani de pace. Nu este cale de întoarcere!

 

România. Tensiuni în triada politică-justiție-servicii

Spuneam că în 2014 justiția a dat semne de forță, dând drumul unor dosare vechi, ale unor personaje ce au dominat viața politică în ultimii 25 de ani. Nu a fost doar o tresărire de moment a justiției, pentru că încă de la începutul lui 2015 seria de aduceri la anchetă și în fața tribunalelor a continuat. Venirea noului președinte, în contextul existenței unor dosare grele, ce nu mai intrau la rând, a dus la demisia șefului Serviciului Român de Informații. Ca printr-un miracol, au început să fie invitați la Direcția Națională Anticorupție politicieni precum Elena Udrea, Victor Ponta și Dan Șova, care au și ajuns în scurt timp să fie puși sub învinuire. Acuzațiile pe care Elena Udrea le-a adus unor șefi din cadrul SRI au amplificat discuțiile despre implicarea serviciilor secrete din România în jocurile politice, în protejarea sau „executarea” unor politicieni. Putem spune că, ieșiți dintr-o societate în care Securitatea era înfricoșătorul instrument al puterii politice, românii continuă să perceapă serviciile secrete ca pe deținătoarele unor puteri nelimitate, punându-le în seamă orice acțiune publică relevantă sau ieșită din comun; dar vedem că înșiși politicienii le indică drept actori ai unor acțiuni ce ar fi trebuit să fie doar ale politicienilor sau ca protagoniste ale unor afaceri dubioase. Apoi, privind spre dosarul „Microsoft”, nu putem să nu ne întrebăm cum a putut să fie pus acesta pe masa DNA de serviciile externe, și nu de ale noastre. Chiar nu au știut șefii serviciilor noastre de afacere? Dacă nu au știut, nici incompetența nu trebuie trecută ușor cu vederea.

Serviciile au ajuns să fie invocate și de către politicieni mai mărunți, dar considerați „baroni” la ei acasă. Ne este greu să dovedim în ce proporție au fost implicați unii oameni din servicii în protejarea unor politicieni. Important pentru 2015 este faptul că vom avea alegeri locale fără câteva personaje ce se înveșniciseră în competiția electorală de la acest nivel: Sorin Oprescu, Radu Mazăre, Andrei Chiliman, Gheorghe Ștefan, Cristian Popescu Piedone, Nicușor Constantinescu, Darius Vâlcov, Gheorghe Nichita ș.a. Dar cu siguranță că, până la alegeri, lista se va completa.

În timp ce justiția îi strânge pe cei care au tăiat și spânzurat în politica locală, Parlamentul a votat o lege menită să-i țintuiască pe cei rămași în scaunele lor, căci acolo duce în realitate alegerea primarilor dintr-un singur tur. Rușinoasa înțelegere între partidele de guvernământ, cele din opoziție și președinte a trecut, din păcate, în plan secund, fiind evident faptul că sistemul politic se mobilizează atunci când este vorba să mențină status-quo-ul celor care îl alimentează cu resurse din teritoriu. Constatăm faptul că justiția creează premisele circulației elitelor politice, în timp ce clasa politică face eforturi disperate pentru a bloca acest proces, în contradicție flagrantă cu discursul ei despre propria reformare.

Atitudinea sfidătoare și minciunile pe care le-au emis Victor Ponta și echipa sa din 2012 încoace au umplut paharul răbdării românilor, astfel că un eveniment nefericit precum incendiul de la Clubul „Colectiv” a dus la demisia sa și a celui ce l-a secondat și l-a manevrat, Gabriel Oprea. Schimbarea guvernului a fost socotită un succes al străzii. Este un succes, dar unul de etapă. Putem constata faptul că nici varianta propusă de Cioloș nu este una fără probleme, dacă ne gândim doar la unele nominalizări controversate și la plagiatul ministrului Tobă. Problemele României sunt mai profunde decât poate un guvern să rezolve într-un an. Atât timp cât nu se schimbă legea electorală, ce permite rămânerea pe termen lung a acelorași indivizi în sfera puterii, lucrurile nu se vor schimba. Răul democrației românești nu își află soluția la Guvern, ci la Parlament. Din păcate, strada disprețuiește atât de mult Parlamentul, încât nici nu se obosește să-i ceară ceva. Iar parlamentarii tac, fiindcă le convine ca ținta să fie executivul.

Este evident faptul că anul 2015 a fost un an al crizelor. Să fi învățat noi și ceilalți europeni ceva din acestea? Vom avea un răspuns pozitiv doar dacă 2016 va fi un an al reformelor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe