În vremuri de speranță și neliniște. Artă critică din Iași

Cristian Nae Publicat la: 18-12-2015

În perioada 26 noiembrie 2015 – 20 martie 2016, la Muzeul Național de Artă Contemporană din București poate fi vizionată expoziția „În vremuri de speranță și neliniște. Artă critică din Iași”, curatoriată de Cătălin Gheorghe și Cristian Nae. Propunerea expozițională istoricizează fenomenul artistic contemporan din Iași din ultimii aproximativ douăzeci de ani, prin intermediul unei selecții devenite astfel reprezentative pentru tendințele artistice locale. Totodată, ea sugerează o anumită identitate și coerență a acestor tendințe, care nu rezidă în configurațiile stilistice sau, în sens mai larg, în articulațiile formale ale lucrărilor de artă produse și nici măcar în tematicile, de altfel, diverse abordate de artiștii selectați, ci într-un consecvent angajament pentru analiza discursivă și critică a vieții sociale contemporane. În acest scop, selecția curatorială a urmărit configurația unei microcomunități artistice singulare în câmpul cultural ieșean.

 

Începând cu sfârșitul anilor ’90, o serie de artiști, ingineri și teoreticieni din Iași au format un grup de acțiune artistică cu un marcat interes pentru reflectarea critică a noilor condiții de reconstrucție socială. Acest grup a pus bazele unui eveniment național de artă performativă, intitulat „Periferic”, care a devenit în timp o Bienală Internațională de Artă Contemporană. La inițiativa artistului vizual Matei Bejenaru, la începutul anilor 2000 s-a creat și Asociația Culturală Vector, prin intermediul căreia au fost activate o serie de platforme critice. După 2010, artiștii și teoreticienii implicați în proiectele Asociației Vector s-au angajat în producerea unor proiecte artistice personale, păstrându-și însă retorica politică și interesul pentru forme poetice sau ironice de critică socială. Expoziția în discuție asumă coordonatele teoretice ale regionalismului local și răspunde interesului manifestat de MNAC pentru cartografierea și documentarea extensivă a scenei românești de artă contemporană, precum și pentru istoria recentă a artei.

Iașul este unul dintre orașele românești care au trecut printr-un elaborat proces de industrializare în perioada comunistă și care au fost profund afectate după 1989 de instabilitatea economică. În acest context, conceptul artă critică nu desemnează doar procesul inerent de autoreflecție asupra mediului, a limbajului artistic utilizat sau a unor concepte și problematici de interes imediat. Prin acest concept este desemnată în primul rând o anumită atitudine artistică ce înțelege arta ca practică socială. Arta critică oferă întâietate analizei sociale, criticii ideologiei și reconsiderării configurației instabile a relațiilor de putere în care este inserată arta contemporană.

După cum am amintit, propunerea expozițională se constituie din perspectiva unei priviri dinspre prezent spre trecut, cuprinzând lucrări recente ale unor artiști care s-au format în cadrul și în relația cu programele și proiectele dezvoltate de filosofia microcomunității Vector încă de la începutul anilor 2000. Acestea sunt însoțite de selecția unor lucrări realizate în cadrul informal al contextului ieșean din ultimii 15 ani. Lucrările selectate caracterizează situații problematice ale societății românești de după 1989, articularea lor expozițională prezentând o coexistență a contrariilor: a raționalismului tehnocrat cu intuiția și convingerea mistică, bazate pe anxietăți colective și speranțe utopice, a retoricii (re)construcției instituționale și naționale și a politicilor de securitate cu forme de nostalgie reflexivă și a angajamentului civic spontan cu forme publice și încetățenite de extremism și intoleranță.

De pildă, Instalația Logos, concepută de Dan Acostioaei în acest an, constând în zece cutii luminoase aranjate serial pe perete, recurge la imaginarul mass-media contemporan, proiectând pe acest fundal icoane bizantine stilizate, ușor recognoscibile. Iconografia religioasă este scoasă astfel din utilizarea sa intimă, privată și transportată în mod excesiv în spațiul public, acolo unde imixtiunea sacrului în profan este inversată, iar sensurile sale răsturnate. Lucrarea evocă în mod ironic acapararea treptată a spațiului public din România de strategiile de imagine agresive ale Bisericii Ortodoxe ca instituție care comercializează reprezentări iconice destinate consumului de masă. Instalația este acompaniată de filmul video În bătaia vântului, realizat tot în 2015, care abordează condiția precară a educației civice din perspectiva dogmatismului religios de tip creștin ortodox, dominant în societatea românească de după 1989. Pe cerul înnorat, un zmeu care evocă deopotrivă praporul bisericesc și cravata de pionier zboară în proximitatea Catedralei Mântuirii Neamului, aflată în construcție. Pe fundal, un copil recită fragmente din manualele școlare de religie din clasele 1-12. Titlul lucrării face aluzie la versurile omonime din cântecul lui Bob Dylan și descrie metaforic un univers naiv, populat de convingeri deseori absurde, produse de aceste forme tradiționaliste de educație. Bannerul conceput de Dan Acostioaei, o replică de mari dimensiuni a celui utilizat în filmul În bătaia vântului, combină iconografia comunistă cu cea creștin ortodoxă, rezultând un hibrid ideologic deopotrivă absurd și înfricoșător. Imaginea obținută exprimă schimbul ideologic petrecut după 1989 între formele de îndoctrinare marxistă și cele aparținând educației dogmatice de tip religios practicate în sistemul educațional laic românesc. Ea încapsulează complexul de anxietate și speranță, specific unei societăți precare din punct de vedere economic, ce alimentează aceste comportamente. Totodată, ea monumentalizează formele publice de manifestare a credinței creștin ortodoxe și amendează excesele sale, ilustrate în mod semnificativ de Catedrala Mântuirii Neamului.

Într-un alt registru, filmul Repetiție, realizat de Liliana Basarab și Bogdan Pălie, propune un dialog fictiv între un activist și un polițist. „Actorii” au fețele acoperite cu cagule și citesc un „scenariu” de pe hârtiile din fața lor asemenea unei repetiții. Ei își „joacă rolurile” ca niște copii care învață diferența dintre băiatul bun și băiatul rău. Însă, la un anumit punct al discuției, nu se mai poate face o diferențiere clară între ei, iar conversația alunecă într-o analiză a mecanismelor semiotice care susțin producerea de normalitate și asigură regularizarea spațiului public. Conversația are loc pe terasa unei cafenele din Iași care a fost sediul poliției secrete în timpul comunismului. Într-o interpretare largă, lucrarea poate fi privită drept un comentariu asupra statului polițienesc și al radicalizării biopoliticii în societatea contemporană, dar și drept o chestionare a utilității normelor sociale care identifică și incriminează delincvența într-un stat tot mai acoperit de corupție.

Critica statului-națiune și chestionarea democrației devin teme urgente în instalația Loc de joacă, propusă de Cezar Lăzărescu pentru această expoziție, compusă din covoare tradiționale românești și jucării militare. Lucrarea poate fi lecturată pe mai multe niveluri: drept o expresie ironică a situației militare precare a României actuale, aflată într-un proces de înarmare în urma tensiunilor geostrategice din regiune, dar și o tentativă de critică instituțională ce ridiculizează mecanismele de securitate ale muzeului în care este expusă, intensificate nefiresc datorită prezenței sale într-o aripă a Palatului Parlamentului (fosta Casă a Poporului). Astfel, se exhibă contradicția dintre retorică și fapte, precum și cea dintre pretențiile de reprezentativitate publică a instituției muzeale și a Parlamentului și utilizarea lor în folosul cetățenilor.

Tot în relație cu tensiunea dintre muzeul de artă contemporană și funcția sa socială poate fi analizată seria de fotografii Planking Art, realizată de Dumitru Oboroc în anul 2013. Această serie de fotografii prezintă aparența documentării unui tip de performance. Spațiile în care au fost fotografiate aceste acțiuni sunt galerii și muzee de artă renumite din Viena. Ca formă a interferenței artistice, planking-ul este o practică socială făcută cunoscută prin intermediul rețelelor de socializare, fiind numită și „Jocul întinderii pe jos” și asociată cu jamming-ul cultural. Această practică ce sfidează normele uzuale de comportament este performată în lumea artei și interpretată din perspectiva unei retorici a documentării fotografice, pusă într-o anumită relație de putere cu lumea artei, capabilă să absoarbă orice formă de critică socială. Artistul se întreabă dacă această intervenție va fi receptată ca simplă practică socială, dacă va avea puterea de a transforma galeria într-un loc de joacă socială sau dacă spațiul expozițional va reduce această documentație la un performance oarecare.

Performativitatea, de această dată colectivă, își găsește loc și în proiectul lui Matei Bejenaru Cântece pentru un viitor mai bun. Început în 2010, această operă de amploare este alcătuită dintr-o serie de performance-uri corale realizate prin colaborarea dintre artist, un muzician și un ansamblu coral. Seria rezultată analizează percepția noastră asupra viitorului dintr-o perspectivă umanistă, fiecare viziune fiind legată de un anumit context cultural sau politic studiat de artist. În fiecare dintre locurile investigate (București, Londra, Timișoara, Innsbruck, Haga), Matei Bejenaru i-a propus unui muzician idei specifice pentru scrierea unor piese corale, care ulterior au fost prezentate sub forma unor performance-uri publice. Formatul coral a fost ales datorită forței sale emoționale de a comunica un mesaj utopic, umanist și rațional. Totodată, este o puternică expresie a energiei colective canalizate. Documentațiile video ale acestor performance-uri au fost folosite pentru realizarea unei instalații video multicanal. Versiunea expusă la MNAC este cea mai amplă expunere publică în România a performance-urilor din această serie.

Nu în ultimul rând, trebuie amintită abordarea cinematică specifică lui Dragoș Alexandrescu, prezent prin două filme, Exersând eșecul și Înainte era mai bine, ambele realizate în 2013. Primul film documentează procesul împletirii manuale, interpretat dintr-o perspectivă politică mai curând decât dintr-o perspectivă ornamentală. Un personaj aproape invizibil croșetează o rochie din paginile a trei cărți fundamentale pentru cultura occidentală: Manifestul Partidului Comunist, Biblia și un tratat de economie politică liberală. Aceasta este o interpretare personală a societății contemporane pentru care ideea eșecului este mai curând un subiect tabu. Potrivit cercetărilor din științele cognitive, împletirea este o bună practică a acceptării cu mai mare ușurință a eșecului. Marșând pe această idee, lucrarea pune în discuție mai curând eșecul societății decât pe cel al individului. Prin combinarea ideologiei marxiste cu cea neoliberală și cu doctrina creștină, artistul subliniază nevoia acută de a justifica și calma anxietățile vieții contemporane prin asumarea unui cadru ideologic mai larg și sugerează falimentul istoric al unor forme de viață care promiteau o soteriologie colectivă. Cel de-al doilea film abordează situația emigrării în masă pentru căutarea unei vieți mai bune, care conduce la încredințarea copiilor către bunici și rude, situație familiară în România și în alte țări din fostul bloc comunist. Mulți dintre cei plecați nu se mai reîntorc la copiii lor, alții și-i iau cu ei. Pentru mulți dintre părinți, motivația plecării se bazează pe dorința de a le asigura copiilor o viață mai bună, ignorând sau neglijând complet nevoia copiilor de afecțiune și stabilitate familială. Trăind de câțiva ani în Finlanda, artistul realizează o analogie cu ceea ce s-a întâmplat în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când aproximativ 70 000 de copii finlandezi au fost evacuați în Suedia, Norvegia și Danemarca, aflați în fața unei catastrofe umanitare ca urmare a pericolului reprezentat de ocupația sovietică. În jur de 20% dintre ei au rămas lângă familiile de adopție. Într-un raport publicat în 2011 de UNICEF, în România ar fi fost 350 000 de copii lăsați acasă cu bunicii, rudele sau chiar cu familii străine. Numărul lor ar fi echivalent cu 7% din populația cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani.

Pentru a-i oferi publicului un fundament capabil să ilumineze strategiile creative și mecanismele discursive ale acestor artiști, expoziția este însoțită de o microarhivă ce prezintă documentația fotografică și video a unor lucrări cu caracter critic realizate de artiști care au trăit și au lucrat în Iași în cadrul Platformelor Vector în perioada 1997-2015. Proiectele desfășurate în cadrul acestei microcomunități se numără printre cele mai timpurii și mai consecvente manifestări ale artei angajate social din România postcomunistă. Artiștii din această selecție restrânsă explorează în lucrările lor aspecte ale transformărilor sociale, politice, economice, educaționale și tehnologice din perioada atât de controversată de după 1989. Lucrările selectate în arhivă accentuează impactul asupra prezentului generat de influențele istoriei vieții sociale din perioada comunismului și de contradicțiile sociale din perioada democratică.

În ansamblul său, expoziția evidențiază valoarea critică a gesturilor simple, dar sugestive, în fața unor forme diferite de coagulare ideologică a puterii.

Curatori: Cătălin Gheorghe, Cristian Nae

Artiști: Dan Acostioaei, Dragoș Alexandrescu, Liliana Basarab, Bogdan Pălie, Matei Bejenaru, Cezar Lăzărescu, Dumitru Oboroc

Microarchiva Vector: documentația unor proiecte artistice și curatoriale realizate de Dan Acostioaei, Silvia Amancei, Bogdan Armanu, Luminița Apostu, Ady Brânzei, Liliana Basarab, Bogdan Pălie, Matei Bejenaru, Ștefan Coman, Cezar Lăzărescu, Andrea Hajtajer, Vlad Horodincă, Lavinia German, Cătălin Gheorghe, Andrei Nacu, Cristian Nae, Dumitru Oboroc, Daniela Palimariu, Sattelite, Bogdan Teodorescu

Coordonator MNAC: Sandra Demetrescu

Arhitect: Attila Kim

Parteneri: Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași, Asociația Culturală AltIași (Borderline Art Space), Centrul de Fotografie Contemporană, Iași

Proiect realizat cu sprijinul Epson

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe