Este o concepție despre dreptate mai puțin corectă dacă nu e fezabilă?

Bogdan Olaru Publicat la: 18-12-2015

O concepție despre dreptate nu își pierde din corectitudine dacă nu poate fi pusă în practică în anumite circumstanțe. Dacă ar fi așa, ar însemna că aceeași acțiune, recomandată în baza unei anumite concepții, ar fi corectă întrucât este realizabilă în anumite circumstanțe, pentru a deveni incorectă în alte circumstanțe, care o fac irealizabilă. Totuși, cerințele considerate corecte în cadrul unei concepții despre dreptate pot genera o presiune care pune respectarea lor sub semnul întrebării. Uneori, tensiunea creată de ceea ce ne recomandă moralitatea poate fi insuportabilă. Întrebarea este: pierd din valabilitatea lor exigențe care nu sunt pe deplin consonante cu natura umană, în timp ce standarde mai laxe au șansa să fie văzute într-o lumină mai favorabilă? John Rawls (1971/1999) considera că, oricât de atractivă ar fi în baza anumitor considerente, o concepție despre dreptate este deficitară dacă principiile psihologiei umane sunt de așa natură încât concepția în discuție eșuează în a genera în noi dorința de a respecta cerințele pe care le impune. Ce valoare are o concepție despre dreptate despre care putem estima că depășește capacitățile noastre psihologice, mai mult, capacitățile noastre morale de a o respecta? Trebuie să ne recunoaștem înfrânți sau să avem un sentiment al eșecului? Este cazul să ne disculpăm sau să ne acuzăm?

După cum se știe, teoria lui Rawls este populată de asumpții și fapte extrase din societatea democratică pentru care și-a gândit teoria. Dar el include fapte și asumpții despre natura umană și despre psihologia noastră. Ele permit alegerea sau, în altă interpretare, construcția unei concepții despre dreptate despre care putem spune că avem și resursele psihologice necesare pentru realizarea și menținerea ei. Rawls ne spune că o concepție despre dreptate care nu trece testul stabilității ei psihologice este deficitară. În primul rând, ea nu poate fi generată în mod plauzibil; în al doilea rând, ea nu persistă și nu se multiplică în acel mediu al cooperării sociale care ar trebui să fie spațiul ei de manifestare. Dacă nu este plauzibilă și nici stabilă, mai putem vorbi despre corectitudinea ei? În viziunea lui Rawls, răspunsul este negativ. Actorii din situația originară nici nu ar fi recunoscut-o drept acea concepție despre dreptate cu care toți ar fi fost de acord. G.A. Cohen (2008) respinge însă această poziție. Dacă o concepție despre dreptate este atractivă în baza unor considerente și devine neatractivă prin prisma psihologiei umane, de ce ar fi un defect al concepției ca atare, și nu al capacităților morale ale indivizilor? Pentru Cohen, este evident că trebuie să identificăm acele „considerente în baza cărora concepția despre dreptate este atractivă”, mai exact, ceea ce o face să fie concepția corectă. Dacă psihologia umană o redă intangibilă, acest fapt nu are vreun efect asupra corectitudinii ca atare a concepției în cauză. Principiile dreptății sunt, desigur, baza în alegerea regulilor de organizare socială. Contingențe factuale, alături de alte principii și valori (solidaritatea, eficiența etc.) determină felul cum sunt aplicate principiile dreptății și dacă sunt sau nu fezabile. Întrucât trebuie garantată o anumită stabilitate a concepției, Rawls considera justificată includerea unor date fundamentale ale psihologiei umane în elaborarea unei concepții despre dreptate. Cohen consideră nejustificată această includere.

Poate fi tranșată această dispută? În sprijinul lui Rawls vine observația că faptele legate de psihologia umană par să fie de o natură specială. Din perspectivă evoluționistă, structurile psihologice ale minții umane s-au cristalizat deja cu câteva zeci de mii de ani în urmă. Prin urmare, un adept al lui Rawls i-ar putea replica lui Cohen că stabilitatea psihologică este mai mult decât o condiție care favorizează alegerea unei concepții despre dreptate. Probabil că nu putem alege chiar și cadrele alegerii (sau nu în totalitate). Limitele psihologice ale puterilor noastre morale ne fac impermeabili la anumite concepții și mai dispuși pentru un acord cu privire la altele. Participanții la situația originară vor alege acea concepție despre dreptate ale cărei cerințe par rezonabile. Un alt comportament ar fi autodistructiv. Prin urmare, un răspuns la întrebarea inițială ar fi că subiecții aflați în poziția originară nici nu ar putea considera corectă o concepție care le depășește puterile. Psihologia lor morală este de așa natură încât focusul atenției ar fi inevitabil orientat spre ceva tangibil în limitele date ale acelei psihologii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe