Cenușăreasa artei contemporane

Adina Scutelnicu Publicat la: 12-01-2016

În partea de vest a Manhattanului, în apropierea râului Hudson, se află Cavin-Morris Gallery, una dintre cele mai neobișnuite și mai bine cotate galerii de artă din lume. Originalitatea ei nu constă în arhitectura sau designul interior al spațiului expozițional, ci în genul de artă expus aici: amețitoarea și inimitabila artă marginală. Deși promovează un gen deseori ignorat, din afara canoanelor contemporaneității (arta non-mainstream/outsider), și artiști autodidacți, Cavin-Morris Gallery s-a menținut pe piață aproape 30 de ani și, mai mult decât atât, prin cele șapte expoziții anuale (în medie), a devenit un nume de referință în lumea artei. Galeria, fondată printr-un parteneriat între Randall Morris și soția lui Shari Cavin, și-a început activitatea expunând o serie de lucrări de artă haitiană. În anii următori, interesele fondatorilor s-au extins firesc, pe măsură ce învățau mai multe despre arta neconvențională. În spațiul expozițional Cavin-Morris, toate marile regiuni culturale ale planetei și-au prezentat succesiv realizările plastice, de la arta tribală la cea textilă (inclusiv costume antice chineze și japoneze), ceramică (funcțională și nonfuncțională), pictură, sculptură etc., având ca elemente comune unicitatea, integritatea artistică și autenticitatea, precum și reflectarea lor în propriile culturi. Expozițiile artiștilor contemporani marginali extind continuumul artiștilor anonimi tribali sau autodidacți într-o neobișnuită și multistratificată sferă culturală ce reprezintă principalul element de identitate al galeriei Cavin-Morris.

Termenul englezesc outsider a apărut relativ recent în lumea plastică, prin anii ’70, fiind creat de criticul Roger Cardinal, profesor emerit la Universitatea din Kent, primul care le-a prezentat englezilor acest gen artistic. Cardinal a descris fenomenul în Outsider Art, dar lucrările au ajuns în fața publicului abia după șapte ani, când Cardinal a curatoriat împreună cu poetul și dealerul de artă Victor Musgrave prima expoziție de gen, la galeria Hayward din Londra, intitulată, desigur, Outsiders. Francezii erau deja familiarizați cu acest subiect, dar l-au denumit „artă brută”. Sintagma îi aparține lui Jean Dubuffet, care, în 1945, într-o scrisoare trimisă pictorului elvețian René Victor Auberjonois, menționa acest stil. Inițial, desemna manifestările plastice ale copiilor, autiștilor, deținuților, persoanelor cu afecțiuni psihice și artiștilor care n-au trecut prin școli de arte; mai exact, definea arta spontană, izvorâtă din cele mai teribile coșmaruri sau din cele mai pure emoții. Modul inedit de exprimare a fost preluat de Dubuffet ca un protest împotriva a ceea ce el numea „terorismul intelectual”, pe care l-a opus rigorilor artistice ale momentului. Ulterior, conceptul outsider art a înglobat și arta singulară, arta vizionară, arta naivă, arta primitivă și pe cea în afara normelor.

Acest stil însă nu este deloc recent. Arta tribală, care a devenit o sursă de inspirație pentru artiștii europeni din avangarda artei moderne, a apărut odată cu umanitatea, iar istoria artei consemnează încă din antichitate realizarea unor lucrări ce pot fi considerate outsider. Terapia prin artă a bolnavilor psihic, respectiv colecționarea și expunerea lucrărilor, a început acum câteva sute de ani, iar creativitatea acestor persoane a fost temă de studiu încă din secolul al XVII-lea. Copiii și artiștii neinfluențați de normele artei au fost considerați, de asemenea, o sursă de originalitate și inspirație pentru numeroase curente. Fenomenul outsider însă a rămas cumva în afara trendului artistic convențional, a monopolurilor și regulilor artei „agreate”. Cu toate acestea, lumea artistică a început să acorde atenție și să recunoască valoarea acestor creații.

 

Vodun, Vodou, Conjure: The Animistic Arts Of The African Diaspora

Cavin-Morris este una dintre galeriile care s-au concentrat exclusiv asupra artei outsider. „Cele mai importante criterii de selectare a lucrărilor care vor fi prezentate la Cavin-Morris sunt autenticitatea și intenția artistică necomercială”, afirmă Randall Morris. „La fel de important este ca aceste creații să aibă un nucleu spiritual și să fie realizate dintr-un motiv non-mainstream. Nu suntem interesați de lucrările artistice de masă.” Morris este de părere că, în trecut, arta neconvențională a fost obiectul unor neînțelegeri, că a fost subapreciată din cauza unor prejudecăți. „Prin activitatea noastră încercăm să corectăm aceste interpretări eronate și să arătăm prezentului fața reală a artei din afara tendințelor majoritare.”

Una dintre cele mai importante expoziții, Vodun, Vodou, Conjure: The Animistic Arts Of The African Diaspora, a avut loc în primăvara acestui an. „A fost practic o expoziție de magie și spirit incluse în lucrări intense și pline de forță din Jamaica, Haiti, Africa (Togo, Benin, Tanzania) și Statele Unite. Când vorbim despre astfel de exponate, despre magie, limbajul stereotip se destramă. Produsul finit, lucrarea, este mai puțin important decât motivele pentru care a fost realizat. Esențiale sunt procesul prin care sunt plăsmuite și intențiile. Magia animistă își regăsește în natură resursele materiale și spirituale necesare vindecării, aducerii aminte, dobândirii puterii sau dragostei, rezistenței culturale și, nu în ultimul rând, pentru găsirea unui echilibru în natura umană”, ne-a mărturisit Randall Morris. Lucrările, patinate, încărcate de metal și legate cu frânghii, au dovedit că practicile voodoo (manifestate inițial în Africa veche și reamintite sau reinventate de sclavii negri din Statele Unite), deși înconjurate de mister, fac parte și din contemporaneitate. Nu este genul de artă de la curtea imperială a Beninului, ci arta vernaculară a oamenilor obișnuiți, care se străduiesc să supraviețuiască în lumea contemporană.

 

Forest Amuletum

Cu totul remarcabilă a fost și Forest Amuletum, o expoziție din vara acestui an a francezilor Ghyslaine și Sylvain Staelens. Saturați de nebunia urbană a Parisului, cei doi au ales să trăiască o viață simplă în sud-estul Franței, într-o zonă izolată, unde se ocupă de sculptură. „Lucrările lor par să vină din tenebrele Evului Mediu, dintr-o istorie populată de eremiți misterioși, vrăjitoare eretice și pelerini ai unor religii obscure, cu o tușă organică din Războiul stelelor”, este de părere Randall Morris. „Ghyslaine și Sylvain Staelens sunt artiști nativi, nu au nici un fel de pregătire artistică, dar au absorbit misterul și vitalitatea locului în care s-au stabilit, un sătuc cu puțini locuitori, dominat de o bisericuță de secol al XII-lea dedicată Fecioarei Negre, ale cărei rădăcini se află în vestul antic al Peninsulei Iberice.”

Sculpturile celor doi artiști neconvenționali sunt feroce, dar și poetice. Sunt spirite ale pădurii prinse într-un dans cultural interdimensional. Sunt misterioase ori înspăimântătoare și nu seamănă cu nimic din ce a fost creat până în prezent. Personajele nu spun cine sau ce sunt, nu oferă nici un fel de informație, altele decât cele pe care le oferă piesa în sine: poartă haine cu capișon, au suliță și emană un calm nepământean. Sunt realizate din materiale pe care autorii lor le adună și le reciclează – bucăți de lavă, metal, pietre, sârme, petice, sfori etc. –, într-o surprinzătoare varietate și complexitate. „Aceste personaje par niște ființe care și-au făcut casele într-o pădure reală, în care doar ele decid dacă puteți intra. Dacă ești ales, te vor proteja pentru totdeauna. Ele protejează integritatea. Medievale la prima vedere, aceste lucrări sunt foarte bine ancorate în prezent”, afirmă proprietarul Galeriei Cavin-Morris.

 

Enflamed

Una dintre provocările contemporaneității, o provocare acceptată de Shari Cavin și Randall Morris, a fost organizarea unei expoziții globale de ceramică. „Am vrut să arătăm ceramica dincolo de funcțiile sale utilitare, să arătăm conexiunea totală cu materialul din care a fost creată: pământul. Nu ne-am dorit să prezentăm lutul ca suprafață sau formă ori ca suport pentru vopsea, ci l-am lăsat să vorbească în propria sa limbă”, susține Randall Morris. Printre expozanți îi amintim pe Akihiro Nikaido, cu o serie de lucrări cu forme clasice, patinate, care poartă încă amprentele creatorului – mărturisind conexiunea dintre artist și obiectul creat –, pe Simcha Even-Chen, cu piese aerodinamice, precise, obținute prin tehnica raku. Povestea acestei tehnici a început în perioada Sengoku – mai exact, în secolul al XVI-lea –, în Palatul Jurakudai, construit de nobilul – daimyo – Hideyoshi Toyotomi în Kyoto. Un celebru maestru al ceremoniei ceaiului, Sen no Rikyū, i-a cerut ceramistului Chōjirō să-i modeleze câteva cești pentru ceai. Vasele au fost numite inițial ima-yaki – obiecte de ceramică contemporană – sau Juraku-yaki, de la numele palatului. Încântat de ceștile în care i s-a servit ceaiul, Hideyoshi, considerat cel de-al doilea mare unificator al Japoniei, i-a dat ceramistului un sigiliu pe care a scris Raku. Acesta a rămas numele familiei care a continuat să confecționeze obiectele de ceramică raku până astăzi, la a cincisprezecea generație. Vasele sunt modelate manual, nu la roata olarului, și sunt arse la temperaturi scăzute, căpătând un aspect poros.

Susan Halls, o altă expozantă, a reușit să capteze în sculpturile ei sălbăticia liniștită a formelor animale. Mitch Iburg și-a prezentat experimentele în lut ars până la limita cenușii, iar Tim Rowan, fascinantele sculpturi care, în ciuda dimensiunii, sunt întotdeauna monumentale. Au participat mulți alți artiști, principalul criteriu de alegere fiind, după cum a afirmat Randall Morris, „o cât mai mare diferență între lucrările lor, în ideea ilustrării diversității globale a actului de creație. Ceramica este considerată încă o artă de nișă, din păcate. Este încă etichetată ca fiind un meșteșug. În această expoziție a arătat ceea ce este de fapt: un mediu pentru orice fel de exprimare, de la funcția utilitară și până la cea conceptuală”.

 

În loc de epilog

Se știe că arta este cea mai profundă expresie a creativității umane și că descrie experiențele estetice fundamentate pe cunoștințe, percepție, imaginație, intuiție și exercițiu. Există însă unele canoane care delimitează clar tipicul de atipic, convenționalul de neconvențional. Iar arta outsider, prin însăși denumirea oarecum peiorativă a genului, poate face o nedorită trimitere către superficialitate sau lipsă de calitate, fapt complet neadevărat. Arta outsider este imaginativă, proaspătă, vie. „Cum ar fi corect să se numească acest gen de artă?”, l-am întrebat pe Randall Morris. „Noi nu folosim niciodată termenul outsider. Preferăm denumirea non-mainstream, care este mai aproape de adevăr”, a mai adăugat el.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe