Stanley Fish sau criticul fără principii al dreptății

Ștefan-Sebastian Maftei Publicat la: 15-01-2016

„Sunt un localist (...) prin asta vreau să spun că nu am o agendă intelectuală în nici un sens strict sau, ca să mă exprim în termeni deliberat provocatori, nu am nici un fel de principii.” (Stanley Fish, 1992, interviu)

Timp de aproape patru decenii, Stanley Fish (n. 1938), actualmente, potrivit Wikipedia, Distinguished Professor of Law la Cardozo Law School din New York, a jucat rolul unei „eminențe gri” în academia americană – cum îl numește criticul David J. Rothman –, al unui periferic notoriu, ca să spunem așa, al unui marginal seducător tocmai prin propria sa marginalitate asumată prin și ca exces, ca zel critic provocator, chiar scandalos. Oprobriul critic pe care l-a acumulat de-a lungul anilor din partea colegilor săi de breaslă din aria literaturii, a științelor umaniste și nu numai i-a furnizat un capital simbolic cu încărcătură negativă, pe care Fish l-a capitalizat în imaginea sa de „intelectual public”, statut pe care doar câțiva din branșa oamenilor de litere din academia americană l-au putut dobândi. Îi putem aminti aici, alături de câțiva alții, doar pe Henry Louis Gates Jr., Harold Bloom, Arthur Miller, Saul Bellow și Allan Bloom, pentru profesia literaților. Spre deosebire însă de cei amintiți mai sus, Fish s-a impus, am putea spune, mai mult prin reacția critică a celorlalți la adresa ideilor lui decât prin victorii pozitive. Ca intelectual cu valențe publice, Stanley Fish a fost, printre altele, șef al Departamentului de Engleză de la Duke University, decan la University of Illinois, Chicago, sau opinionist la The New York Times.

De profesie critic literar, Stanley Fish nu s-a distins la începutul carierei sale decât ca un critic ingenios al poeziei engleze a secolului al XVII-lea, specialist în opera lui John Milton. Lucrările sale Surprised by Sin: The Reader in Paradise Lost (1967) și Self-Consuming Artifacts: The Experience of Seventeenth-Century Literature (1972) propun o curajoasă interpretare a textului literar, argumentând punctul de plecare al interpretării textului ca sprijinindu-se exclusiv pe perspectiva cititorului. Este un demers capital, ce oferă resorturile metodologice pentru întreaga strategie critică de mai târziu a lui Fish. Urmează apoi o strămutare a intereselor criticului literar spre alte teme, mult mai provocatoare decât critica literară a operelor modernității timpurii: de la interpretarea poemului se trece la hermeneutica generală a unui text (Is There A Text in This Class? The Authority of Interpretive Communities, 1980), apoi la retorică și interpretarea juridică (Doing What Comes Naturally: Change, Rhetoric and the Practice of Theory in Literary and Legal Studies, 1989), Fish ajungând în final să critice (pornind de la aceeași rețetă) principiile politice și etice ale liberalismului forjate în formatul standard al political correctness-ului. El ia drept ținte ale atacului critic concepte politice ca fairness, free speech, merit, reason, equality, denunțându-le în principiu ca forme goale, din perspectiva standardelor lor (There’s No Such Thing as Free Speech, and It’s a Good Thing Too, 1994; The Trouble with Principle, 1999). Pe același ton, el denunță ostentația politicilor academice care doresc să vadă academia ca pe o întrupare a principiilor liberalismului sub forma unei „ortodoxii a toleranței” (Professional Correctness: Literary Studies and Political Change, 1995; Save The World on Your Own Time, 2008; Versions of Academic Freedom: From Professionalism to Revolution, 2014).

Ca demers, Fish susține un anume interpretaționism, care este și reflectarea unui scepticism, a unei neîncrederi profunde în valorile și principiile umanismului clasic, neîncredere pe care Fish o constata deja studiind spiritul epocii lui Milton și Hobbes (Versions of Antihumanism. Milton and Others, 2012). Ca punct de plecare filosofic, Fish este un hobbesian, care însă nu vede nici ca necesară, nici ca posibilă căutarea unui consens rațional justificat. Pentru Fish, interpretare și consens rațional sunt noțiuni incompatibile. Critica lui arată că orice interpretare e conjuncturală, ține de subiectul interpretării și chiar este dependentă în mod exclusiv de acesta (reader response criticism). Tot de la Milton și Hobbes moștenește Fish admirația pentru puterea de convingere a cuvântului meșteșugit pe calea retoricii, a cărui forță ar ține mai puțin de justețea argumentului, cât de reacția cititorului, adeziunea acestuia producându-se printr-un consimțământ nereflectat, la nivelul credințelor (beliefs). În acest fel explică Fish obținerea consensului, care nu e decât o chestiune de convingere (constrângere) a cititorului prin obligarea la anumite „credințe”. De aici, o parte dintre criticii lui Fish au considerat că discursul acestuia nu reprezintă decât o pledoarie a unui „sofist” contemporan. Ei consideră că această teorie a „credinței” este un dead end, pentru că nu explică mai ales cum are loc trecerea de la un sistem de „credințe” la altul. În teoria lui Fish, omul ar fi mereu un prizonier al sistemului de credințe în care s-ar afla la un moment dat.

E adevărat că o sumă de contradicții și întrebări rămase fără răspuns grevează această critică fără principii a autorului american. Provocările lui Fish ne semnalează încă o dată problema interpretării și a limitelor ei. Meritul lui rămâne însă, dincolo de soluțiile sale interpretaționiste, acela de a pune degetul pe rană, arătând, pornind de la teoria „comunităților interpretative”, mai multe aspecte pe care hermeneutica le consideră astăzi problematice: atomizarea universurilor de discurs la nivelul disciplinelor și subdisciplinelor academice și non-academice contemporane, distanța dintre „practici” și „principii” în sensul irelevanței din ce în ce mai crescânde a principiilor considerate universale în fața „practicilor” disciplinelor, precum și criza din ce în ce mai acută a consensului în raport cu valorile comune, accentuată, consideră Fish, tocmai de refuzul forțelor generatoare de consens de a lăsa loc interpretării.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe