Un nou boom, aceleași metehne

Dragoș Dascălu Publicat la: 15-01-2016

În 2015 a reînceput să se construiască. Birourile de arhitectură au reînceput să angajeze, unele primării eliberează peste 300 de autorizații de construire pe lună, macaralele încep să marcheze silueta orașului – o imagine „idilică”, ce ne aduce aminte de marele boom imobiliar din 2005-2008. Căci despre un nou boom imobiliar vorbim, chiar dacă nu se ridică la nivelul celui precedent. Sunt însă orașele noastre pregătite de noua explozie imobiliară?

Ultimul boom imobiliar ne-a lăsat pe mulți să trecem pe lângă sau să trăim cu dezvoltări haotice, fără nici o gândire urbanistică, de o calitate arhitecturală cel puțin îndoielnică, nefuncționale, care ridică mai mult probleme decât le rezolvă. În plus, a lăsat administrațiile să gestioneze un fenomen de dispersie urbană fără precedent. Sunt zeci de mii de oameni care locuiesc în „suburbii” și „periferii” – pe scurt, la margine – și nu beneficiază de avantajele orașului, precum și alte mii care locuiesc sau lucrează în clădiri sau ansambluri improprii, cu probleme de accesibilitate, fără parcări, disproporționate față de context. În plus, a fost o perioadă a dispariției multor clădiri și ansambluri de patrimoniu.

Vina pentru derapajul coerenței orașelor este împărțită între administrațiile publice (fie corupte, fie ignorante sau incompetente), arhitecții și urbaniștii slab pregătiți sau doar complici ori ignoranți și beneficiarii investițiilor. De altfel, termenul de dezvoltator imobiliar a căpătat după perioada 2005-2008 o conotație mai degrabă negativă, simbolizând combinația perfectă între lăcomie, incompetență, ignoranță, aroganță și corupție.

Pentru dezvoltarea orașelor, criza din 2009-2012 a venit ca un binemeritat respiro. A fost o perioadă în care s-a proiectat mai puțin, s-a discutat mai mult și am început să înțelegem că modul în care s-a construit nu a fost ideal, ci a creat mai multe probleme decât a rezolvat. Așadar ne-am putea aștepta ca noul boom imobiliar să fie unul mai puțin dezastruos pentru orașele noastre? Puțin probabil. În mare parte, șantierele pe care le vedem acum sunt realizarea proiectelor concepute înainte de criză. Sunt bazate pe aceeași gândire, sunt realizate de aceiași oameni și au aceeași calitate arhitecturală și urbanistică. În ceea ce privește proiectele noi, acestea nu sunt cu mult diferite; ele sunt realizate la cererea acelorași oameni, de către aceiași arhitecți, lucrând cu același tip de administrație publică. Ce s-a schimbat însă este o atenție mai mare din partea cetățenilor asupra problemelor de urbanism. În câteva orașe au apărut ONG-uri care luptă pentru respectarea legii în construcții și urbanism sau pentru protecția patrimoniului. Eficiența și impactul acestora este însă limitat ca efect, dar și ca zonă de acțiune.

Există astfel premisa ca noul boom să nu fie cu nimic diferit, chiar dacă poate nu se va construi la fel de mult. Din păcate, nu vom putea evalua impactul acestuia decât după ce se va fi încheiat. Cel mai probabil, în 2017.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral