De la revoluția de fațadă la democrația de fațadă și înapoi

Dan Pavel Publicat la: 15-01-2016

Din decembrie 1989 până în noiembrie 2015, România a fost și rămâne teatrul unor mișcări populare de anvergură totuși modestă, ce revendică schimbarea în profunzime a sistemului politic. După o revoluție de fațadă, ne-am ales cu o democrație de fațadă. De câțiva ani asistăm la minirevoluții de fațadă care nu reușesc mai nimic, în afară de a schimba un premier cu altul, un ministru cu altul sau un guvern cu altul. Iar scopul lor suprem este să schimbăm toată clasa politică, una dintre cele mai aberante idei care pot fi exprimate într-o democrație.

În Obsesia antiamericană. Cum funcționează, care îi sunt cauzele și inconsecvențele, Jean-François Revel scria despre confundarea revoluției cu înlocuirea unui regim politic cu altul: „Poți schimba regimul fără să schimbi societatea și poți schimba societatea fără să schimbi regimul”. Paradoxul revoluției și democrației românești este că s-a schimbat regimul, dar nu s-a schimbat societatea, iar la rândul ei aceasta din urmă s-a schimbat (așa cum s-a schimbat), dar niciodată nu a reușit să schimbe regimul. Nu a reușit pentru că nici măcar nu a încercat. Actualele manifestații ale disperării sunt făcute de indivizi anomici și de organizații de fațadă ale societății civile. Ele vor să schimbe brusc ceea ce nu au schimbat în peste douăzeci și cinci de ani, dar, repet, nici măcar nu au încercat. Între aleși și alegători există o prăpastie.

Obiectivul schimbării totale a clasei politice este la fel de aberant ca obiectivul schimbării totale a societății. Nu ne place societatea în care trăim, să punem alta în loc! Schimbarea totală a aleșilor este la fel de irealizabilă ca schimbarea totală a alegătorilor. De fapt, aleșii din România (cu bune și cu rele) sunt reprezentativi pentru societatea noastră, ei nu sunt altfel decât alegătorii. Iar între aleși și alegători găsim atât oameni cinstiți, inteligenți, sinceri, cultivați, civilizați, cât și oameni necinstiți, corupți, hoți, proști, mincinoși, ignoranți, bădărani. Marea diferență este doar anvergura acțiunilor lor și capacitatea de a-i influența pe cei din jur. Oriunde vom regăsi în lumea reală acest amestec, poate doar în combinații ușor diferite. Ca să schimbi sistemul politic în profunzime, trebuie să schimbi și societatea în profunzime.

Tragedia din clubul „Colectiv” ne arată cât de grav este cercul vicios al corupției, nepăsării, incompetenței, complicității pasive între autorități, cercurile de întreprinzători, muzicieni și public. Cei din formația rock au fost complet iresponsabili dacă au acceptat să cânte într-un club care nu avea condiții potrivite și mai ales să aprindă artificii într-un loc unde era clar că este imposibilă stingerea rapidă a unui incendiu. Mentalitatea „merge și așa” se manifestă și la spectatorii care acceptă ușor spectacole ieftine, în locuri periculoase. Nu cânți în asemenea locuri! Nu te duci în asemenea locuri! Punct! Nu are rost controversa în condițiile în care au murit și muzicieni, și spectatori. Dar a da vina doar pe cei din Guvern (care au vina lor, indirectă, pentru tot ceea ce nu funcționează ca lumea în țara asta) este o dovadă de ipocrizie.

Dincolo de ipocrizie, a spune că tot ceea ce se petrece rău într-o țară este numai din vina politicienilor reprezintă cea mai puternică dovadă de ignoranță și de neînțelegere a naturii democrației. Se spune că fiecare națiune are parte de politicienii pe care îi merită. O mulțime de aleși au făcut lucruri bune în Guvern, ministere, Parlament, primării, consilii locale și județene. A le recunoaște nu înseamnă să facem abstracție de și mai numeroasele eșecuri, disfuncționalități și mai ales de corupția din sistem, ci numai a separa apele.

Mai există un aspect, de fapt, cel mai important: acolo unde au existat puternice nemulțumiri, oamenii nu s-au organizat în asociații voluntare, libere, pentru a-și apăra drepturile, interesele sau pentru a rezolva o problemă gravă. Dacă avem parte de un asemenea hal de îngrijire a sănătății, de educație, de infrastructură, de servicii, de politici publice este și pentru că nu am luptat pentru unele mai bune. Democrația nu înseamnă doar să te duci din patru în patru ani la urne ca să alegi niște reprezentanți (a căror schimbare să o ceri după doi ani), ci să interacționezi convingător cu aleșii, astfel încât să ai parte de ceea ce ți se cuvine, de ceea ce îți dorești, de ceea ce vrei. În plus, dacă nu ai fost niciodată la alegeri, nu ai dreptul să ceri schimbarea totală a clasei politice.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe