Mircea Dumitru: „Studiul filosofiei ne permite să rezolvăm diferențele dintre noi fără să ajungem la mari conflicte și explozii”

Eugenia Zaițev Publicat la: 27-01-2016

Mircea Dumitru este unul dintre cei mai importanți filosofi români de astăzi. Este rector al Universității din București, profesor al Facultății de Filosofie și membru corespondent al Academiei Române, având un doctorat în filosofie în România și unul obținut în Statele Unite ale Americii. Publicațiile sale includ atât cărți scrise în limba română, cât și în engleză. Studiile și articolele pe care le-a semnat vizează teme din diverse domenii de interes: logică filosofică, logică simbolică, filosofia limbajului, metafizica modalităților, epistemologie, filosofia minții.

 

Ce amintiri vă leagă de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași?

În vremea studenției mele, în perioada 1980-1985, exista o strânsă legătură între studenții din centrele universitare din București, Cluj și Iași. În fiecare an, studenții se întâlneau la sesiuni științifice sau la concursuri profesionale. Îmi amintesc că am avut concursuri de filosofie în care ni se dădeau anumite teme și trebuia să stăm trei-patru ore în sală ca să scriem eseuri, urmând apoi să primim și premiile. În felul acesta, începând din anii 1981-1982, când eram student în anul al doilea, am venit de foarte multe ori la Iași. Am amintiri plăcute de când eram foarte tânăr. În acea vreme, Facultatea de Filosofie avea o structură mai amplă, cuprinzând și alte discipline, dar ele funcționau împreună cam în același mod în care funcționează și astăzi. I-am cunoscut pe profesorii dumneavoastră din acea perioadă, pe domnul academician Teodor Dima, pe profesorul Petru Ioan, pe alții care nu mai sunt în viață (Traian Știrbăț, de pildă, care era profesor de logică), iar dintre prietenii și profesorii mei din vremea respectivă unii au devenit distinși universitari: Petru Bejan, care mi-a fost oarecum coleg de generație (dânsul e puțin mai tânăr decât mine), Dinorel Stănciulescu (coleg de generație) și Constantin Sălăvăstru (un foarte bun prieten și coleg). Am legături foarte puternice cu Universitatea și cu orașul Iași.

 

Vorbind despre formarea dumneavoastră filosofică, vedem că accentul cade pe discipline precum logica, filosofia științei, filosofia limbajului și epistemologie. Care a fost locul acestor domenii în învățământul filosofic de la universitatea din Capitală, comparativ cu cea ieșeană?

Încă din studenție m-a interesat foarte mult logica și felul în care aceasta poate fi aplicată în câteva domenii ale filosofiei pe care le-ați amintit, printre care și epistemologia. Mai târziu, am început să lucrez și în domeniul filosofiei limbajului. Am susținut două teze de doctorat distincte: una la București și alta în Statele Unite. În teza pe care am avut-o la București, am abordat o temă de filosofie a limbajului, iar în teza din Statele Unite am urmărit o temă de logică, de filosofie a matematicii și de filosofie a logicii. La București, în vremea respectivă, domeniul acesta mai larg al filosofiei științei era extrem de bine dezvoltat și reprezentat, pentru că avea o componentă ideologică foarte restrânsă în anii ’80. Discursul din științele sociale și politice era acaparat în acea vreme de un gen de paradigmă marxistă, care era în realitate prost dezvoltată și înțeleasă. Foarte mulți dintre studenții care voiau să facă o treabă serioasă în filosofie fugeau de partea de filosofie socială și politică și de etică, orientându-se, în schimb, spre domeniile filosofiei științei și filosofiei teoretice. Aceste domenii se cultivau atât la Iași, cât și la Cluj, însă mai mult la București. Dar în Capitală am avut profesori eminenți și de istoria filosofiei. Dacă mă întrebați comparativ despre modul în care stăteau lucrurile în timpul formării și pregătirii mele, cred că era mai multă filosofie a științei la București.

 

Care este acum liantul filosofic al programului de filosofie de la Universitatea din București?

Trebuie să spun că este posibil ca percepția mea asupra a ceea ce se întâmplă în facultate astăzi să fie ușor distorsionată, pentru că, în momentul de față, în plus față de cursurile pe care le susțin, lucrez în administrație doar la rectoratul Universității și nu mai sunt atât de prezent în partea de administrare și conducere în viața de zi cu zi a facultății. Timp de opt ani, însă, am fost decanul Facultății de Filosofie și, alături de colegii mei, am contribuit la menținerea unui echilibru între filosofia continentală și filosofia analitică, pe de o parte, iar, pe de altă parte, între ramurile teoretice ale filosofiei, care în bună măsură se suprapun pe modelul analitic anglo-saxon, și ramurile practice sau aplicative, în sensul pe care Kant îl dă filosofiei practice. În facultatea noastră, miza principală a fost aceea de a avea un echilibru între diversele stiluri de a face filosofie, pentru a oferi studenților o foarte bună expunere istorică și sistematică. Am urmărit să evităm să le oferim studenților o imagine deformată, aceea că filosofia s-ar face doar într-un singur mod. Este foarte bine ca tinerii să fie expuși, dacă ne putem exprima astfel, la mai multe stiluri de a face filosofie, pentru ca ei să poată alege ulterior în funcție de interese, în funcție de temperamentul lor filosofic-intelectual.

 

„Nu am promovat o modalitate dogmatică de a prezenta filosofia, ci una mai pluralistă, mai liberală și mai deschisă”

O paletă mai largă…

Într-adevăr, ne-a ajutat și paleta mai largă, însă și instituția, pentru că noi avem o facultate separată. Nu este o structură în interiorul altor facultăți, ci o facultate distinctă. Avem un număr relativ mare de studenți la programul de licență. În fiecare an, începem cu aproximativ 130-140 de studenți, dintre care unii se retrag pe parcurs. Cu toate acestea, avem o bază de selecție și pentru masterat, și pentru doctorat. Probabil că a dat roade și modul acesta de a pune accentul pe diversitatea stilurilor de a face filosofie, adică pe un pluralism filosofic. Nu au fost prezentate doar anumite moduri de a face filosofie ca fiind privilegiate în raport cu altele, nu am promovat o modalitate dogmatică de a prezenta filosofia, ci una mai pluralistă, mai liberală și mai deschisă.

 

Prin urmare, considerați că independența instituțională a Filosofiei bucureștene constituie un avantaj.

Sigur, colaborăm și cu alte facultăți, cu Sociologia, cu Psihologia și Științele Educației, cu Administrația și Afacerile, cu Istoria, cu Dreptul, cu Literele, cu Teologia Ortodoxă și cu Teologia Catolică. Dar, ca structură, ca entitate, Facultatea de Filosofie este de sine stătătoare, are două mari departamente: unul de Filosofie Teoretică, din care fac și eu parte, și unul de Filosofie Morală și Politică. Iar la acesta din urmă mai există o componentă: Catedra UNESCO, de dialog intercultural și interconfesional. Avem deci o anumită paletă care implică nu doar filosofia, ci și o deschidere către chestiunile hermeneutice, interpretative, aplicative ale filosofiei, către studiile europene, către fenomenul cultural-politic.

 

Acest echilibru despre care vorbeați cred că se vede și în cadrul universității în ansamblul ei, la toate facultățile.

Se poate spune că da. Universitatea este destul de bine echilibrată în momentul de față, având latura științelor umaniste și a științelor social-politice, pe de o parte, și latura științelor naturii și a științelor vieții, pe de altă parte. Finanțarea este aceeași ca și la Universitatea din Iași: nu putem spune că putem face tot ceea ce ne propunem, dar, în general, este un moment de oarecare echilibru în dezvoltarea universității.

 

„Există o legislație care ne împiedică de multe ori să rezolvăm lucrurile imediat și în mod eficient”

În ce măsură v-a ajutat și vă ajută filosofia în munca administrativă?

Aceasta e o întrebare foarte bună, care nu mi-a fost pusă de multe ori. Cred că trebuie să existe o legătură. Atunci când eu sau alți colegi de-ai mei care vin din domeniul social-umanist ne ocupăm de administrație, deprinderile noastre intelectuale, lecturile, capacitatea de a analiza concepte, de a dialoga, de a susține anumite idei pe calea unui dialog constructiv, toate acestea ne ajută. Nu știu dacă această pregătire și profesia noastră de bază ne ajută să fim mai eficienți în rezolvarea problemelor administrative – aici întotdeauna există lucruri de recuperat și sunt oameni nemulțumiți că de multe ori administrația merge încet și este foarte birocratizată. Dar condițiile sunt și obiective, și subiective. Există o legislație care ne împiedică de multe ori să rezolvăm lucrurile imediat și în mod eficient, dar de multe ori există și delăsarea umană. Eu cred că cineva care este format în domeniul umanist are un avantaj în administrație, pentru că vede problemele sociale și umane dintr-o altă perspectivă. Or, în administrație, despre aceasta este vorba în primul rând. Lucrezi cu oameni care trebuie să rezolve problemele altor oameni.

 

Lucrurile se văd altfel, mai în ansamblu, și astfel se pot lua decizii.

Sigur că da.

 

„Impactul pe care îl are studiul filosofiei asupra formării intelectuale și a viitoarelor profesii ale studenților este esențial”

Cum priviți pregătirea filosofică a studenților de la universitatea pe care o conduceți?

În fiecare generație avem studenți care sunt foarte doritori să învețe și unii dintre ei sunt foarte bine pregătiți. Se vede aceasta chiar din timpul licenței, când participă la seminarii sau la cercuri pe care le organizează. Studenții organizează și conferințe anuale sau chiar semestriale. Chiar dacă nu vor avea o carieră în filosofie – pentru că sunt foarte puține poziții și locuri de muncă în acest domeniu –, impactul pe care îl are studiul filosofiei asupra formării intelectuale și a viitoarelor profesii ale studenților este esențial. De unde știm acest lucru? Chiar din mărturiile absolvenților noștri, care, atunci când se întorc după un număr de ani, spun că nu și-au dat seama la început cât de importantă ar putea fi filosofia pentru formarea lor intelectuală, morală și afectivă. Mai târziu, comparându-se cu cei care au terminat alte discipline, își dau seama că filosofia i-a ajutat foarte mult. Așa cum spuneam mai devreme, filosofia îi ajută să vadă mai bine relațiile interumane, să aibă capacitatea de a dialoga, de a rezolva anumite tensiuni sau conflicte. Desigur, temperamentele oamenilor nu depind de meseriile pe care și le aleg. Cu toate acestea, genul de pregătire pe care îl oferim în fiecare zi în seminariile noastre, felul în care discutăm în contradictoriu fără să ajungem să ne certăm într-un mod ireversibil cu cei cu care nu suntem de acord, genul acesta de a gândi și dialogul cred că sunt foarte importante pentru viața publică. Aceasta este ceea ce vrem: să rezolvăm diferențele dintre noi fără să ajungem la mari conflicte și explozii.

 

Să știm când trebuie să vorbim și când nu, acel echilibru interior.

Să fii tolerant atunci când este nevoie.

 

Ce calitate apreciați cel mai mult la o instituție academică?

Corectitudinea, justiția în interiorul instituției și solidaritatea între membrii săi.

 

Credeți că filosofia are șansa de a redobândi un loc central în universități?

Cred că filosofia ar avea un rol de jucat în așa-numitele discipline cu vocație transversală, despre care vorbesc cei din domeniul științelor educației și psihologiei. Cum ar fi, de pildă, o disciplină de tipul gândire critică, una ce ar putea și ar trebui să fie oferită tuturor studenților universității. Nu cred că toți studenții din universități trebuie să studieze de la început până la sfârșit istoria filosofiei sau epistemologia sau logica, deoarece pentru aceasta avem specializări. Dar cred că este foarte important să-i deprindem pe studenți, indiferent de domeniul în care se profilează, cu anumite exerciții de gândire, cu analiza ideilor și a modurilor în care se exprimă oamenii, cu această calitate de a dialoga în contradictoriu fără a ajunge la rupturi ireparabile. Toate lucrurile acestea sunt virtuți pe care filosofia le poate cultiva, de pildă, prin intermediul unor ore de gândire critică sau al unor ore de etică, care pot fi profilate și specializate și în funcție de ce anume studiază tinerii cărora te adresezi. Dacă sunt matematicieni sau fizicieni, chimiști sau biologi, poți să discuți cu ei teme care țin de deontologia cercetării științifice, de pildă. Cu alte cuvinte, poți să-i ajuți să vadă într-un alt mod, mai filosofic, propria specializare și disciplină. Așa poate să ajute filosofia. Nu știu dacă este vorba despre o maximalizare, dar este cu siguranță vorba despre a arăta o utilitate reală, practică a filosofiei în întreaga lume academică.

 

Iar ulterior filosofia poate să fie îmbinată cu dreptul, cu chimia și cu alte specializări.

Există sisteme universitare în care este o obligație să studiezi, la nivel de licență, cel puțin două discipline pe care le combini, cum spuneți dumneavoastră. De pildă, în universitățile americane, la nivelul colegiului – adică în primii patru ani, care sunt echivalentul facultăților din România –, nu poți să urmezi o singură disciplină academică, un singur domeniu. Trebuie să faci o combinație de cel puțin două discipline. În felul acesta, există un domeniu principal și unul complementar, iar filosofia poate să fie unul dintre acestea, în combinație cu alte domenii.

 

„Trebuie să pornim de la ideea că, de fapt, toți suntem egali pe drumul căutării adevărului”

Credeți că filosofia poate avea și neajunsuri, defecte, maladii?

Poate avea, dacă o faci într-un anumit fel care să conducă la o atitudine intelectuală arogantă, elitistă, la un mod de a gândi foarte dogmatic, foarte autoritarist, prin care să-i excluzi pe cei care au o altă orientare filosofică, religioasă sau altceva de felul acesta. Atunci, filosofia poate să strice. De ce? Pentru că cei care au această atitudine spun că de partea lor ar avea autoritatea tradiției filosofice, dar cred că această prezumptivă autoritate este folosită într-un mod care este antifilosofic. Eu, cel puțin, cred că esența filosofiei este dată de atitudinea socratică, a punerii unor întrebări, a discutării temeiurilor acelor întrebări și a răspunsurilor la întrebările socratice. Trebuie să pornim de la ideea că, de fapt, toți suntem egali pe drumul căutării adevărului. Este adevărat că unii suntem mai pregătiți decât alții, dar este important să evităm acest gen de autoritarism intelectual, de elitism și aroganță intelectuală. Nu îmi place deloc aroganța intelectuală.

 

Aveți vreun principiu de bază, poate chiar filosofic, după care vă ghidați în viață?

Un singur principiu de bază nu cred că am, dar cred că în fiecare zi trebuie să faci câte ceva ca să te apropii de un anumit scop pe care ți l-ai propus. Eu sunt un om care, de obicei, a lucrat în felul acesta. Nu am lucrat în salturi, ci sistematic, încercând să mă apropii în fiecare zi de obiectivele pe care mi le-am propus. În general, am gândit că toată activitatea intelectuală trebuie să fie pusă sub semnul onestității și al probității morale și intelectuale.

 

Desigur că onestitatea trebuie să fie un principiu și în viața profesională, și în viața de zi cu zi.

Da, așa e. Și în viața publică, și în familie, și cu prietenii, cu tot.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe