Despre toleranță sau cinci argumente în favoarea căsătoriei între persoanele de același sex

Doru Pop Publicat la: 29-01-2016

Întotdeauna au existat idei „nepopulare”, iar multe au fost considerate de-a lungul timpului ofensatoare și inacceptabile, fără argumente raționale. Așa este și în disputa dacă persoanele de același sex au dreptul să se căsătorească. În dezbaterea publică de la noi, se vehiculează tot mai mult doar ideile negative. Vă propun câteva afirmații pe care ar trebui să le considerăm adevăruri, dacă vrem să trăim într-o societate a toleranței și a drepturilor inalienabile ale omului.

Primul argument este însăși libertatea. Dacă doi oameni se iubesc, cine se poate opune hotărârii lor de a se căsători? Nici Statul, nici Biserica, nici vreo altă instanță nu are dreptul să îi împiedice pe oameni să își exercite drepturile și libertățile. De fapt, respectarea drepturilor omului pornește tocmai de la recunoașterea dreptului la libertate, fără restricții de gen, rasă sau credințe.

Al doilea argument este de fapt un contraargument la ipoteza desuetăa obligativității căsătoriei în relația exclusivă bărbat-femeie, care la rândul ei derivă din falsa prejudecată conform căreia numai așa omenirea s-ar putea perpetua, că numai așa există procreare. Nimic mai fals. Astăzi avem tehnologiile necesare ca două femei căsătorite să poată avea copii comuni, dar și fertilizarea in vitro asigură perpetuarea speciei.

Al treilea argument decurge din egalitate. Egalitatea matrimonială este la fel de importantă, iar drepturile aferente constituie exclusiv o problemă civilă și trebuie să fie aplicate în cazul tuturor cetățenilor. Stabilirea unor relații matrimoniale de lungă durată și oneste între orice persoane, indiferent de sexul acestora, constituie un drept cetățenesc. Așa cum arată articolul 16 al Cartei Universale a Drepturilor Omului, la care România este semnatară, trebuie să respectăm dreptul la căsătorie al tuturor semenilor noștri. De fapt, legislația europeană chiar ne obligă să introducem prevederi prin care să oferim protecție cuplurilor în fața oricăror interferențe din partea autorităților publice.

Evident că aceste drepturi nu presupun susținerea sau nesusținerea unor practici (homo)sexuale. Ce fac oamenii în dormitor nu este treaba statului. Pur și simplu este vorba despre legalizarea unui drept fundamental al tuturor oamenilor. În cele din urmă, chiar actualul text al Constituției României permite de facto căsătoriile între cetățenii de același sex. Dacă recitim cu atenție prevederea, la articolul 48 se vorbește despre dreptul uniunii liber consimțite „între soți”. Pentru că nu se face vorbire despre sexul soților și coroborat cu articolul 26 (2), care spune că, dacă nu încălcăm libertățile altora, avem dreptul să dispunem de propria noastră persoană așa cum considerăm de cuviință, Constituția nu împiedică în acest moment uniunea matrimonială între persoanele de același sex!

Aici se adaugă al patrulea argument, acela al obligativității statului român de a respecta prevederile legale la care țara noastră este semnatară. De fapt, România se află într-o gravă încălcare a prevederilor Curții Europene a Drepturilor Omului prin faptul că nu își adaptează legislația și pentru că întreține discriminarea și marginalizarea unor categorii de cetățeni. În majoritatea țărilor Uniunii Europene este recunoscută fie căsătoria între persoanele de același sex (ca în Belgia, Franța sau Spania), fie o formă oarecare de uniune civilă (ca în Austria, Cehia sau Danemarca). Chiar și Grecia a acceptat o formă de uniune civilă între persoanele de același sex.

Al cincilea argument decurge din refuzul discriminării. Articolul 16 al Constituției României spune clar: toți cetățenii sunt egali, fără discriminări. Prin urmare, discriminarea și marginalizarea unor grupuri sociale trebuie să înceteze. Imixtiunea autorităților (prin legi sau regulamente) în viața privată a cetățenilor este un abuz. Viața de familie (indiferent de sexul membrilor acesteia) nu poate fi împiedicată prin măsuri restrictive. În plus, articolul 12 al aceleiași Convenții europene, care vorbește despre dreptul la căsătorie, face obligatorie impunerea unei legislații permisive, nu punitive.

Acceptând discriminarea, suntem în compania „selectă” a Ucrainei, Belarusului sau Bulgariei, unde drepturile matrimoniale ale persoanelor de același sex nu sunt recunoscute. Ce să vorbim despre țări restrictive ca Ungaria, în Constituția căreia, la articolul M, se prevede faptul că statul protejează doar „instituția căsătoriei între un bărbat și o femeie”? Cei care vor să impună în România o astfel de reglementare abuzivă trebuie să știe că aceasta contrazice ceea ce Curtea Europeană recunoaște drept un fapt incontestabil: un cuplu homosexual, aflat într-o căsătorie bazată pe fidelitate și respect reciproc nu este „nociv” societății, dimpotrivă.

Astfel că, în locul unor prevederi discriminatorii în Constituție, care să împiedice căsătoria între persoanele de același sex, susțin încă o dată nevoia de a introduce în legea supremă dreptul tuturor cetățenilor, indiferent de sex, de a intra într-o relație de uniune matrimonială civilă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe