O clădire, două povești: CERC Boldești-Scăeni

Dragoș Dascălu Publicat la: 29-01-2016

În 1835, la Boldești-Scăeni, o mică localitate de lângă Ploiești, era construit primul, singurul și ultimul falanster din România. Un experiment arhitectural și social inspirat direct din gândirea lui Charles Fourier, în care locuiau și lucrau deopotrivă 60 de persoane din diverse clase sociale: foști robi țigani, agricultori și învățători. După 180 de ani, în 2015, la Boldești-Scăeni apare un nou exemplu de arhitectură inovativă pentru România, cu o componentă socială puternică: Centrul de Resurse al Comunității Boldești-Scăeni.

CERC Boldești-Scăeni este un proiect gândit de arhitectul Adrian Pop și Ionuț Cioloș, finanțat de OMV Petrom prin inițiativa „Țara lui Andrei” și dezvoltat într-un parteneriat extins între Centrul pentru Sustenabilitate în Mediul Construit, Centrul Romilor „Amare Romentza”, localnici, Habitat for Humanity și Primăria Boldești-Scăeni. Funcțiunea sa este cea de centru comunitar, un spațiu multifuncțional pus la dispoziția comunității locale. Ținta acțiunilor este comunitatea romă din Boldești-Scăeni, mai organizată și mai deschisă aparent decât altele din țară, deși se confruntă cu aceleași probleme: abandon școlar, șomaj, discriminare.

Clădirea a fost construită pe bază de voluntariat, cu participarea localnicilor, a studenților, a voluntarilor Habitat for Humanity și a angajaților OMV. Ea este amplasată într-un spațiu circulat, expus, pentru evitarea enclavizării. O parte dintre elementele de construcție, decorative și de mobilier sunt realizate prin tehnicile locale, prin împletituri, iar utilizatorii devin astfel investitori și experți ai propriului spațiu. Aici se desfășoară programe educaționale țintite pentru copiii cu risc de abandon școlar, ateliere și programe pentru calificarea adulților, toate sub umbrela unei asociații care știe bine problemele acestei comunități. În același timp, clădirea propusă este una eficientă energetic și este realizată din materiale de construcție naturale, reducând astfel pe cât posibil energia gri, cea legată de producție și transport de materiale, aferentă construirii. Izolarea pereților este realizată din baloți de paie, acoperișul este ceramic, tencuielile sunt din lut, iar întreaga structură este realizată din lemn. Casa reciclează apa de ploaie și apa menajeră. Pe scurt, o autonomie energetică importantă.

Însă cele două direcții ale proiectului sunt prezentate și merg aparent independent una față de alta: intervenția comunitară și intervenția eficientă energetic. O clădire, două povești: o poveste a sustenabilității în sensul eficienței energetice, a relației cu mediul, în care clădirea se luptă pentru obținerea de certificări diverse (Passive House și Living Building Challenge) și una a sustenabilității în sensul social, o clădire construită împreună cu membrii unei comunități defavorizate, destinată îmbunătățirii vieții acestora. Cât de mult sunt cele două povești legate în mintea utilizatorilor nu este foarte clar.

Fotografie de Laurian Ghinițoiu

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral