Trei perspective asupra sacrului

Maria Bilașevschi Publicat la: 01-02-2016

Trei artiști diferiți, trei stiluri și tematici diferite. Ce au în comun, în afara faptului că au fost colegi de promoție? La sfârșitul anului trecut, fiecare și-a acordat căutările la un ritm, spațiu și timp sacre în cadrul Galeriei „N. Tonitza” din Iași, care i-a reunit pe artiștii Adrian Crîșmaru, Liviu Ene și Daniel Murgu în proiectul Acorduri sacre, aflat la cea de-a doua ediție.

Trebuie să recunosc că, până acum, am privit arta de factură religioasă doar cu colțul ochiului. Expunerea lui Daniel Murgu a unor icoane de mari dimensiuni este un demers inovator, care nu necesită doar o analiză estetică, ci ne invită sau mai degrabă ne absoarbe într-un univers în care imaginile transmit puterea spiritualității. Ilustrând o serie de sfinți părinți ale căror reprezentări datează din secolul al XIV-lea (frescele din Kosovo), Daniel Murgu analizează minuțios tonurile, nuanțele și elementele de limbaj plastic din reprezentările clasice, pentru a încărca iconografa: un element pe veșmânt sau lumina ce erupe din aureolă cu o identitate distinctă, fără a se îndepărta la nivel tehnic de rigorile impuse. Icoanele artistului nu sunt obiecte pasive supuse observației, ci te privesc, la rândul lor. Între creator, chipul reprezentat și imaginea de referință (prototipul) pare că s-a creat o punte, un dialog prin intermediul actului creativ. Originalitatea reprezentărilor lui Daniel Murgu rezidă în micile adaosuri cromatice (de exemplu, nimburile sfinților, ce primesc și reflectă lumina în mod diferit, cu irizații roșiatice). De asemenea, artistul alege din reprezentările clasicizate ale acestor sfinți elemente ce reflectă dualitățile interior/exterior, vizibil/invizibil, trăire umană/misiune divină, reflectate mai ales la nivelul omoforului, unde se observă atât suprafața externă, cât și cea de dedesubt, învăluită într-o ușoară transparență prin care se întrevăd faldurile. Mesajul transmis de icoanele lui Daniel Murgu stă mărturie a autenticității și realității unui altfel de viață, purtând un mesaj despre sacru, om și creație și propunând o altă atitudine.

Într-un registru ușor diferit, artistul Liviu Ene ne prezintă o serie de lucrări – pasteluri și grafică – în care arhitectura unor biserici-simbol ale Iașului se îmbină cu reprezentările sfinților. În surprinderea ușor idealizată a unor lăcașuri de cult care au dăinuit peste timp și istorie, lumina cade nu atât asupra detaliilor arhitecturale, executate minuțios și cu rigoare, ci asupra atmosferei. Sacrul din lucrările lui Liviu Ene ține de percepție, racordare și raportare a privitorului la istoria unui spațiu care, deși martor tăcut al schimbărilor, tronează asupra conștiințelor. Evocând un spațiu ce transcende timpul lumesc, lucrările funcționează ca o lentilă aparent subiectivă, ce acționează filtrul memoriei, readucând pe retină imagini care, în decursul timpului, și-au schimbat înfățișarea, însă nu și menirea. Artistul compune imaginea unei biserici care dă senzația că are propria viață și o forță interioară ce pare să o comprime, în încercarea de a-i anula arhitectura proprie. Liniile nu șovăie, se curbează sau se dilată, se întrepătrund ca într-un dans al „semnului”, nu pentru a anula forma originară, ci pentru a erupe ca „iconuri” vizuale, cu forță proprie. Reprezentărilor vizuale omnisciente artistul le aduce propria viziune, ce poate servi drept o lentilă personală asupra timpului, în care sacralitatea se împletește cu tradiția, într-o serie de reprezentări în care starea eliberează conceptul.

Adrian Crîșmaru este prezent în expoziție cu o instalație compusă dintr-o scară românească tradițională și o pânză pictată ce reprezintă același obiect. Interesul artistului pentru obiectele de uz cotidian înzestrate cu simbolistici mistice, asociate mai degrabă credințelor populare decât celor bisericești, se concretizează într-un proiect coerent, ce emană autenticitate. Scara lui Adrian Crîșmaru reprezintă, într-o primă instanță, un șevalet. Dacă ne raportăm la simbolistica scării, cea care unește sau desparte două dimensiuni, liantul dintre aspirație și înfăptuire, singurul mijloc fizic ce permite ascensiunea, demersul artistului nu este unul de întregire cu o dimensiune spirituală, ci o întregire cu menirea sa de pictor. Scara divide un spațiu prin umplerea acestuia. Raportându-ne la contextul expoziției de față, scara este un simbol ascensional clasic, desemnând nu doar deschiderea spre cunoaștere, ci o elevație integrată a întregii ființe. Însă, revenind la substratul folcloric, scara lui Adrian Crîșmaru este cârmuitoarea existenței, care, prin sine, amintește de efemer și etern în același timp. Resemantizată, scara este rădăcina artistului. Alături de „zid” și de „cui”, este o metaforă a devenirii într-un proces de autodescoperire atât artistică, cât și umană.

Acorduri sacre este o expoziție în care perspectivele celor trei artiști certifică faptul că ceea ce este sacru este adesea în același timp ceva foarte personal.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe