Repere din arta disidentă: Horia Bernea

Simona Preda Publicat la: 01-02-2016

Denumită convențional artă de evaziune, de rezistență sau de protest, de blamare, în fond, a unui regim politic ce sfida individualitatea, această producție mai mult sau mai puțin clandestină a ultimelor decenii comuniste a demonstrat că spiritul și onestitatea nu au putut fi convertite în artă de propagandă. Este însă evident faptul că nu toți cei angrenați în avangarda românească au manifestat complicități cu această mișcare de frondă la adresa regimului.

Sursele (mărturiile artiștilor și ale istoricilor de artă, jurnalele și nu în ultimul rând operele propriu-zise) completează tabloul efervescenței artistice din ultimii ani ai comunismului românesc, demonstrând implicarea diferită și nuanțată a protagoniștilor în construcția unui discurs artistic alternativ celui oficial. Dovada concretă a acestor limbaje alternative ale artei din timpul comunismului a fost mediatizata expoziție din anul 2012 din cadrul Bibliotecii Naționale a României, intitulată Artistul și Puterea. Ipostaze ale picturii românești în perioada 1950-1990, care a adus sub ochii publicului câteva sute de creații ale artiștilor români care au refuzat să se conformeze dictaturii și, implicit, artei de propagandă.

Cenzura și impunerea anumitor teme standard au presupus frustrări și limite și au avut ca efect încorsetarea actului artistic uneori până la suprimare. De multe ori, viziunile, gândurile și expresiile trebuiau codate, simbolizate, prefigurate și transpuse în maniere specifice, recunoscute uneori doar de anumite grupuri de artiști. Era singura cale prin care putea fi creată o breșă în monolitul plastic al sistemului totalitar, iar în sensibilul context al subteranei artistice s-au evidențiat în perioade diferite grupări de artiști (Sigma, Tabăra Tescani, Atelier 35, Poiana Mărului etc.) – în fond, estetici clandestine, care au încercat racordări sensibile la curentele europene. Din această perspectivă, este de menționat activitatea Grupului Prolog, grupare artistică de orientare neotradiționalistă, care pentru mulți plasticieni ai generației optzeciste a reprezentat o cale de evaziune către un sine personal, autentic și de a cărui evoluție se leagă și numele lui Horia Bernea.

În cazul regretatului Horia Bernea, vorbim despre simboluri creștine într-o epocă agresiv ateistă, care în nici un caz nu se racordau la viziunea regimului: crucile, praporii, bisericile: „Am căutat anumite subiecte prin care să îmi afirm deschis și polemic în Europa de astăzi, mai ales în timpul lui Ceaușescu, apartenența la o credință, la o Biserică”. Se pare că însăși personalitatea sa complexă – un om de o mare profunzime sufletească, mereu într-un echilibru între întoarcerea la tradiție, la spiritualitate și seducția avangardei, între gânduri și ludic ce a reușit să îmbine subtil într-un context deloc agreabil atât simplitatea, cât și plurivalența lucrurilor – l-a determinat să rămână în permanență atașat valorilor creștine. „Eu am început să pictez turle în momentul în care Ceaușescu dărâma foarte tare biserici”, avea să mărturisească artistul la câțiva ani după căderea regimului, iar Bernea este unul dintre cei care au spart tiparele cenzurii și au rezistat la presiunea totalitară, încercând, prin întreaga sa pictură și mai ales prin crezul artistic, să se apropie de spiritualitatea ortodoxă. Mai mult decât atât, în cadrul unui interviu, artistul avea să specifice faptul că „la pictură am revenit abia în ziua înmormântării lui Stalin”, iar de-a lungul vieții sale a respins rigorile unei arte devenite oficiale, încremenite și absurde. Cu siguranță că acest discurs alternativ a avut repercusiuni din partea regimului și asupra existenței sale personale, însă atunci „când obții o coerență a vieții tale, când totul se desfășoară sub aceeași cupolă și-același duh, cu toată neliniștea actuală, trăiești momente bune”. Praporii, Hrana, Grădinile, Stâlpii, crucile, interioarele și exterioarele de biserici sunt laitmotive ale unui singur registru: un discurs alternativ celui oficial, menținut și susținut cu un tonus interior infatigabil și cu o deschidere anume către libertate.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe