Cine este Moș Crăciun?

Lavinia Maria Pruteanu Publicat la: 01-02-2016

A venit și a și plecat Crăciunul, Cumpăna dintre ani, Anul Nou… „E timpul când se schimbă anotimpul”, după cum susură un șlagăr devenit vintage al Angelei Similea. Anotimpul bilanțului versus anotimpul planurilor de viitor (of, acest pleonasm folosit cu o consecvență acerbă, demnă de cauze mai nobile…). „Când zăpezile de ieri se preschimbă-n primăveri…”, zice șlagărul sus-numit în continuare. Deci, conform gândirii pozitive, aflată in vogue, tot ce-a fost potrivnic până acum are șansa, prin aport personal în comuniune (zice-se) profund intimă cu Universul/Divinitatea, să se realizeze. Astfel capătă sens toate urările stereotipe care încep cu „fie ca…” și completăm pe linia punctată așa cum credem fiecare că Universul/Divinitatea este cumva dator/datoare să ne gratifice…

Sărbătorile de iarnă reprezintă probabil perioada în care ne activăm cel mai intens așa-numita gândire magică, ce debutează fulminant în copilărie și care se atenuează progresiv în pubertate, adolescență și maturitate. Una dintre manifestările gândirii magice o reprezintă imaginația, studiile în domeniul psihologiei arătând că fantezia are un rol determinant în dezvoltarea copilului, îi permit acestuia să înțeleagă și să se raporteze la realitate. Copiii cu o imaginație bogată pot înțelege și perspectiva altei persoane (jocurile „de-a altcineva”: de-a mama, de-a doctorul etc.), spre deosebire de autiști, care au în rarisime situații aceste comportamente. P. Harris, psiholog și profesor la Harvard Graduate School of Education, afirmă că „imaginația este vitală pentru contemplarea realității, nefiind limitată la lucrurile pe care le acceptăm ca fiind pure fantezii. Atunci când ne gândim la Imperiul Roman, de exemplu, ne folosim imaginația”.

Mircea Eliade consemnează în prefața lucrării Eros și magie în Renaștere. 1484 că „Ioan P. Culianu, ca majoritatea istoricilor, este convins că, pe plan teoretic, marea cenzură a imaginarului a dus la apariția științei exacte și a tehnologiei moderne. Alți cercetători au pus în evidență, dimpotrivă, rolul imaginației creatoare la marile genii ale științei, de la Newton până la Einstein”.

O altă manifestare a gândirii magice o reprezintă superstițiile. Așa cum știm, acestea sunt credințele ce furnizează explicații mistice sau doar asumate social, cultural, în afara vreunui fundament științific. Psihologi precum Stuart A. Vyse sau Gustav Jahoda în lucrările lor cu titlu similar, Psihologia superstiției, analizează latura irațională, absurdă a superstițiilor. Jahoda propune o clasificare generală, identificând astfel: superstițiile legate de ritualuri sau credințe religioase (ca perspectivă de receptare și raportare la lume și viață), superstițiile dobândite social (pisica neagră, horoscopul etc.), superstițiile întreținute de experiențe oculte (extracorporalitate, existența Iadului și a Raiului etc.) și superstițiile personale (haina norocoasă, numărul norocos etc.).

Majoritatea oamenilor au superstiții. Studiile arată că nu există corelații între nivelul de inteligență și superstiții. Există însă corelații între nivelul de educație și superstiții, în sensul că persoanele superior educate sunt mai puțin superstițioase.

De ce avem fiecare cel puțin o superstiție? Cum se explică asta? Cum se face că fiecare dintre noi s-a uitat măcar o dată strâmb la o pisică neagră, a evitat să se întoarcă din drum, și-a pus lenjerie intimă roșie, bani în buzunar și s-a sărutat sub vâsc de Revelion, și-a întrebat potențialul partener (romantic sau de afaceri) chiar de la prima întâlnire despre zodia sa, și-a făcut cruce vizibil sau doar discret (în cerul gurii) când a trecut pe lângă o biserică?

Explicațiile se întind pe mai multe paliere. Una dintre ele este nevoia de control, așa cum notează Daniel M. Wegner în cercetările sale întreprinse la Harvard: „Sentimentul că gândurile tale pot, într-un fel, să controleze evenimentele este, de fapt, o nevoie de siguranță”. Centrul controlului (locus of control) se află la unele persoane în interior (cei care sunt încrezători în capacitățile proprii, deci mai puțin superstițioși), iar la alte persoane se află în exterior (cei pentru care e mai ușor de acceptat un eșec, de exemplu, ca având o cauză externă lor, controlabilă de altcineva, nu de ei înșiși).

Manifestările gândirii magice pot avea în egală măsură efecte pozitive și negative. Astfel, este important rolul adaptativ, reglator sau de anticipare a unor evenimente. Pornim cu un tonus ridicat în noul an știind că am bifat toate superstițiile pozitive legate de acest moment și imaginându-ne vacanța exotică de la vară! Efectele negative se întâlnesc la persoanele cu tendințe patologice. Cei cu tulburări obsesiv-compulsive vor începe anul destul de prost dacă au uitat să agațe vâscul de lustră sau au ieșit din casă cu piciorul stâng! Dar, de obicei, nu uită… Iar vacanța de vis iar nu va avea loc dacă prima persoană care a venit cu Sorcova a fost de genul feminin, și nu masculin, cum cere clar superstiția!…

Cred așadar că acest timp (magic și el, conform clișeelor la modă) de sfârșit și început, de bilanțuri și planuri este o bună ocazie de introspecție, de găsire a echilibrului între fantezie și obiective realiste, de conștientizare a limitelor personale și de potențare a abilităților, indiferent de provocările exterioare! Suntem cel mai adesea propriul nostru Moș Crăciun!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe