„Bucureștiul sub bombele germane”. Primul episod

Codruț Constantinescu Publicat la: 29-02-2016

Alexandru Armă, Bucureștiul sub bombele germane. August-noiembrie 1916, colecția „Planeta”, Editura Vremea, București, 2015

Aniversarea unui secol de la intrarea României în Primul Război Mondial se poate marca nu numai prin discursuri pompoase, găunoase și naționaliste, care vor domina acest an, dar și prin evocarea unor aspecte și tablouri mai puțin sau deloc cunoscute, care au condus la acest mitic 1 Decembrie 1918 și constituirea României Mari (vezi și http://filme-carti.ro/carti/romania-in-primul-razboi-mondial-de-glenn-e-torrey-51414). În majoritatea lor, aceste tablouri sunt deprimante, având nuanțe închise, pentru că, înainte de 1 Decembrie 1918 și norocoasa câștigare a războiului și apoi a păcii, românii au suferit și sângerat așa cum nu o mai făcuseră în istoria lor modernă. E drept, a meritat. A se citi și memoriile poetului George Topîrceanu, care oferă o altă imagine, întunecată, a dezastrului de la Turtucaia și a prizonieratului la bulgari (vezi http://www.revista22.ro/memoriile-unui-poet-razboinic--54411.html).

Volumul tânărului istoric Alexandru Armă se axează tocmai asupra suferinței bucureștenilor, care în perioada august 1916 (când România a intrat în război) – noiembrie 1916 (când Bucureștiul a fost ocupat de Puterile Centrale) au suportat supliciul de a fi bombardați de mai multe ori de aviația germană, care a folosit atât avioane de război, cât și celebrele zeppeline, plecând de la două baze ridicate rapid de nemți lângă Timișoara, în Austro-Ungaria, și Iambol, în Bulgaria. Foarte aproape de teatrul de operațiuni român, dar și de Capitală.

Bombardamentele aviației imperiale germane aduc destul de mult cu ceea ce Luftwaffe avea să declanșeze după două decenii. Cel puțin o parte dintre tacticile folosite în cel de-al Doilea Război Mondial au fost elaborate și își au originea în Primul Război Mondial, iar bucureștenii au simțit asta pe propria piele. S-a pus accentul pe intimidarea și înfricoșarea populației civile prin lansarea bombelor în zone intens locuite. Trebuie să le recunoaștem nemților un anumit grad de sadism: ei au profitat și de cvasiinexistența unei aviații române care să aibă capacitatea de interceptare, alungare sau doborâre a avioanelor germane, deloc numeroase. De regulă, raidurile erau efectuate de doar 4-8 avioane, însă Armata Română, cel puțin în prima fază a războiului, nu avea nici măcar un aparat operațional, care să fie capabil să le înfrunte pe cele germane. Iar atunci când, în sfârșit, comandamentul român a reușit să strângă mai multe avioane de vânătoare, unele aduse din Franța, altele aparținând aliaților ruși, ele au fost concentrate în aceeași locație, fiind distruse de un raid german la 22 septembrie/5 octombrie, dovedind amatorismul părții române, aflată la începutul unui lung și costisitor proces de învățare a tacticilor de război modern.

O altă problemă a fost amatorismul artileriei antiaeriene române, care era dotată mai degrabă cu tunuri obișnuite de câmp, ce nu puteau deranja prea mult avioanele germane. Doar un zeppelin a fost atins, avariat și obligat să se întoarcă la Iambol. Nu lipsit de relevanță este și faptul că Göring, comandantul Luftwaffe în cel de-al Doilea Război Mondial și care ar fi trebuit să aibă sute de mii de civili pe conștiință, din Coventry și Leeds până la Belgrad, Varșovia și Leningrad, a fost un as al aviației imperiale în Primul Război Mondial, înainte să devină un apropiat al lui Hitler, având 22 de victorii aeriene la activ (17 în mod sigur), primind Crucea de Fier clasa I și clasa a II-a și devenind, spre finalul războiului, comandantul unei formațiuni aeriene de elită („Circul zburător”). Singura deosebire majoră constă în limitările tehnice pe care le impunea tehnica aeronautică din perioada 1914-1918. Dar și așa, în cele trei luni cât germanii au terorizat populația civilă din București, au făcut un număr impresionant de victime (1 690, dintre care 624 de morți, restul răniți. Printre victime, au fost 183 de copii cu vârste de până la 18 ani și 234 de femei) și distrugeri materiale (200 de străzi afectate și 300 de locuințe avariate sau distruse). În aceste trei luni, Bucureștiul a suferit mult mai mult decât toată Marea Britanie în perioada 1914-1918 (1 413 morți, 3 408 răniți, numai în Londra fiind 541 de morți)!

În istoria sa învolburată, Bucureștiul a fost bombardat de germani în ambele războaie mondiale. E drept, în cel de-al doilea, circumstanțele nu au permis o distrugere masivă. Simpatică și relevantă pentru naivitatea care-l caracteriza a fost reacția lui Alexandru Averescu, care i-a trimis o telegramă lui Mackensen, prin care-l ruga frumos să înceteze raidurile. Telegrama se termina cavalerește, cu formularea politicoasă „Cu deosebită stimă, al Excelenței Voastre întotdeauna îndatorat, generalul Alexandru Averescu”. Generalul român credea că, în noul tip de război, vechile prietenii mai valorau ceva! Ambasadorul Franței la București, contele de Saint-Aulaire, a apreciat stoicismul bucureștenilor, notând în memoriile sale și exagerând oarecum că „Bucureștiul a fost capitala cea mai încercată de către aviația inamică (…). Oroarea se prelungea prin băltoace sau pâraie de sânge pe străzi, prin cai în agonie care se zbăteau în mijlocul propriilor mădulare sau prin atelaje pornite în goană după ce-și pierduseră vizitii”. În acest context, aflând de înfrângerile militare ale Armatei Române, care a fost copleșită de calitatea armamentului și experiența trupelor germane, dar și de tacticienii desăvârșiți care erau Mackensen sau Falkenhayn, debandada a pus stăpânire pe bucureșteni la jumătatea lui noiembrie. Numai în pielea lui Brătianu să nu fi fost în acele momente!

Autorul oferă și pasaje relevante din memoriile celor care au asistat la deruta majoră a României. Bucureștiul era totuși capitala statului român și de aceea a fost evacuat de instituțiile publice. Însă întreaga populație era afectată de sindromul panicii. „Pe străzile care vin de la barierele dinspre Sud apar șiruri de trăsuri militare fugite din rând. Chesoane de artilerie cu câte un cal, cavaleriști scăpați cum au putut fără armă, soldați de infanterie rupți de oboseală și plini de noroi; apoi lungi șiruri de care și căruțe pline cu locuitorii satelor de pe marginea Dunării, care fug din fața năvalei Bulgarilor”, nota Constantin Bacalbașa. La 23 noiembrie/6 decembrie, trupele germane au intrat în orașul declarat liber pentru a fi scutit de un posibil asediu sângeros, distrugător și complet inutil.

Nu ne așteptăm ca cineva să fi învățat din dramaticele evenimente ale anilor 1916-1918 (după cum s-a dovedit și la doar două decenii după) în sensul latin de si vis pacem, para bellum, dar cel puțin mental am fi mai pregătiți pentru a face față unui mediu internațional tot mai instabil și imprevizibil.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe