Iubirea… pe românește

Romeo Aurelian Ilie Publicat la: 07-03-2016

111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, Antologie de Marius Chivu și Radu Vancu, Editura Nemira, București, 2016

În luna februarie a anului curent, a apărut la editura Nemira antologia 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română. Au fost desemnați pentru selecția textelor scriitorii Marius Chivu și Radu Vancu.

Cei doi antologatori și-au luat atât de în serios sarcina, încât au ales să se joace puțin. Astfel, au creat un sistem de selecție inedit. Au selectat mai întâi 111 poeți. Apoi au hotărât ca de la fiecare poet să aleagă câte o singură poezie de dragoste. Dar pentru a alege o singură poezie din întreaga operă a unui poet, trebuie găsit mai întâi un nou criteriu. Iar cei doi editori s-au gândit că cel mai bun principiu ar fi uimirea publicului cititor. Așa că au ales pentru fiecare poet una dintre poeziile lor mai puțin cunoscute; de exemplu, Eminescu este prezent aici cu un text rămas până anul acesta în manuscris.

A luat astfel naștere antologia poeziei românești de dragoste din toate timpurile, cea mai veche poezie datând de la 1785, iar cea mai recenta din 2015. Așadar, 230 de ani de dragoste românească.

În ceea ce privește înșiruirea poeziilor, cei doi antologatori au recurs la gruparea lor în trei secțiuni, pe care aș putea să le numesc literar-matematic: 3 Î ori 3. Și aceasta deoarece fiecare dintre cele trei titluri de ciclu este format din trei cuvinte ce încep cu litera „Δ:

1. Începuturi, Împliniri, Întâlniri – „acum de când te iubesc”

2. Îndoieli, Însingurări, Încheieri – „dat mi-e să plec din iubire”

3. Întrebări, Întoarceri, Însemnări – „un adaos la iubire”.

Cele trei secțiuni surprind cele trei vârste interioare ale dragostei: scânteia întâlnirii și entuziasmul începutului, sfâșierea îndoielilor și durerea surdă a despărțirii, melancolia amintirii și lacrima dorului.

Dar cea mai mare doză de inedit a acestei antologii este dată de înșiruirea poeților în ordinea alfabetică a numelor, și nu în ordinea cronologică a activității lor, așa cum se obișnuise până acum. Astfel, în prima secțiune, Dan Coman dă mâna peste veacuri cu Costache Conachi. Eminescu este atent curtat de Foarță. Iustin Panța face o incantație de dragoste și îl cheamă din eternitate pe Anton Pann. Lucian Vasilescu face o reverență în fața conului Alecu Văcărescu.

În cea de-a doua parte, Elena Farago este flancată cu delicatețe lirică de Teodor Dună și Florin Iaru, acesta din urmă făcându-i cu ochiul și Norei Iuga. De asemenea, colegele de luciditate în viață redevin colege… de bancă, în antologie: Mariana Marin și Angela Marinescu.

În cea de pe urmă cântare a iubirii, taciturnul Bacovia se întreține cu zglobiul T.O. Bobe. Nichita Stănescu prinde contur în umbra lui C.A. Rosetti. Iar între suprarealistul Iulian Tănase și „seniorul” Nicolae Văcărescu pare să nu mai fi fost loc decât pentru Constant Tonegaru. Vasile Voiculescu încheie apoteotic lista, cu un sonet închipuit de Shakespeare.

Ordonarea aceasta, cumva firească, a poeților îndrăgostiți generează, la rândul ei, o re-ordonare în cheie hazardică a stilurilor literare și a vocilor ce se manifestă în această carte. Astfel, cititorul va trebui să se adapteze cu fiecare pagină dată pentru un nou stil. Se pot întâmpla treceri spectaculoase de la romantism la modernism, de la doăuămiism la balcanism, de la clasicism la suprarealism, de la onirism la postmodernism și multe alte ghidușii lirice.

Foarte rar se întâlnesc două voci asemănătoare. Poate fi cazul tandemului ad hoc: Ion Mureșan – Gellu Naum. Sau dubletul feminin: Mariana Marin – Angela Marinescu. De asemenea, se pare că nici măcar joaca celor doi spiriduși ce și-au propus să amestece limbile pentru o nouă simfonie a iubirii nu i-a putut despărți pe colegii de generație și prietenii Claudiu Komartin și Ștefan Manasia.

Așadar, conștient sau nu, Marius Chivu și Radu Vancu au realizat o nouă istorie anacronică a iubirii românești. O istorie care nu face altceva decât să confirme că românii au simțit iubirea la fel de la începuturi până în prezent. Chiar dacă, în funcție de momentul istoric, aspectul stilistic și estetic a fost diferit, totuși focul a fost la fel de viu și plânsul la fel de amar în conștiința colectivă a poeților români.

Și pentru că tot este centenarul DADA, vă propun un joc literar: să „decupăm” câte un vers din fiecare poezie și să le lipim în ordinea prezenței poeților în carte. Va ieși cu siguranță cel mai lung poem dada de dragoste din literatura română. Voi începe chiar eu cu primele 10 (zece) versuri:

„Și nu reușim s-ajungem decât pân’ la lift”

„Unii te văd numai pe tine”

„Tu piatră aruncată în lac”

„În vreme ce mâinile te caută într-un vas de argint răsturnat”

„Știi? Mi-e așa de biiine”

„Cu vremea, ai căpătat statutul de mare putere”

„Somnul consumă cafea, iar nesomnul își ia somnifere”

„Când e foarte frig trupul meu stă claie peste grămadă pe covor”

„Iar zicându-ți Dumnezău”

„Plutim ca păpădiile sferice”.

Rezultatul acestui experiment este dovada vie că toți poeții au comunicat între ei, de-a lungul și de-a latul universului liric, printr-un canal subteran de gândire și iubire. O ultimă recomandare: citiți această carte în dublete de el și ea și, citind, chemați din viitor noi generații de iubitori de poezie și poate noi cântăreți ai iubirii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe