Prin gaura improvizată a peretelui

Andrei C. Șerban Publicat la: 11-03-2016

În epoca marilor răscumpărări violente ale rănilor de pe urma ceaușimii, a strigătelor de revoltă la adresa unui dictator mutilant, volumul Și eu am trăit în comunism (apărut la Editura Humanitas, la finele anului 2015) apare ca un exercițiu de vindecare temperat și atașant, ce se ferește de percutanța revendicărilor tardive. Astfel, inițiativa editorului Ioana Pârvulescu nu inaugurează un discurs ideologic ori o (altă) încercare de depistare a țapilor ispășitori, ci o reconstituire din firimituri a unei panorame istorice, privite din intimitatea propriei perspective, pentru că, așa cum ni se precizează încă de la începutul volumului, „Forma în care ne trăim istoria este cotidianul”.

Cei 95 de autori care au contribuit la realizarea acestui volum (din care îi putem aminti pe Andrei Cornea, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Ioana Bot, Victor Rebengiuc) marchează traseul lor prin România comunistă, ale cărui stații de oprire includ munca patriotică, vizitele medicale, planurile de concediu, cozile infernale sau scenele din viața de elev.

Structura cărții posedă fizionomia unui puzzle de pastile confesive care dă impresia unui personaj colectiv desprins din teatrul modern, ale cărui inflexiuni intimiste ce frizează absurdul, tragicomicul involuntar ori scenariile catastrofale din miezul banalității sugerează reinterpretarea frapantă a unui cor tragic mizerabilist. Privite de la suprafață, istoriile fragmentate ale acestui volum par să imite minuția unui tablou divizionist, din a cărui paletă cromatică nu lipsesc secvențe rupte din grotescul orbitor al filmelor lui Kusturica ori din frumusețea rece și translucidă, marcate de o cinetică diminuată, a peliculelor tarkovskiene. Lecturată astfel, cartea devine un furnicar de imagini vii, un aliaj bizar de realitate distorsionată și halucinație diurnă, rupte parcă din cele mai bune pagini ale lui Bulgakov: tuburi de pastă de dinți umplute cu valută, biserici care dispar brusc peste noapte, în locul cărora se află acum parcări pline de mașini prăfuite, mezeluri căptușite cu petice de blană cenușie, cozi infinite în care oamenii înfometați cochetează cu moartea sau priveliști conferite de cai ce se hrănesc din ghenele aflate în spatele blocurilor.

Tocmai prin această complexitate a substratului imagistic, prin această panoplie a scenariilor cotidianului defect, Și eu am trăit în comunism este o carte pe care nu o poți povesti ori captura într-o formulă unitară; mecanismul înțelegerii volumului este poate însuși cel al înțelegerii istoriei recente. Prin urmare, sarcina de a te rezuma la una dintre istorisirile surprinse aici este cu atât mai dificilă. Totuși, una dintre cele mai percutante întâmplări amintite aici, atât prin atmosfera apăsătoare, cât și prin filonul tragicomic pe care îl activează, îi aparține Gabrielei Tabacu: o femeie ce lucra la circ și-a adăpostit cei doi pitoni pe care îi dresa în baia apartamentului său, pentru ca aceștia să nu moară de frig în timpul iernii. Pentru a le oferi cele mai bune condiții de trai, femeia făcuse în peretele comun al băii și al livingului niște găuri prin care le asigura celor două creaturi o aerisire destul de rudimentară, dar eficientă și posibilitatea de a-i supraveghea îndeaproape, trăind mereu cu teama că, dacă cei doi pitoni vor muri, șansele ei de subzistență vor pieri odată cu aceștia. Istorisirea prezentă, pe cât de emoționantă, pe atât de feroce, conferă aparent cheia metaforică a întregii cărți. Confesiunile cuprinse în volum le aparțin, de fapt, celor care, din camera de alături, privesc prin gaura din zid animalul feroce al istoriei pe care au reușit să-l îmblânzească și totuși pe care nu îl mai pot alunga din spațiul lor intim, fie dintr-o nevoie acută de a da sens propriului trecut și de a-l accepta, fie dintr-un atașament bizar față de acel animal a cărui extincție anticipează și pieirea celui ce îl supraveghează. Paradoxal sau nu, tocmai această fraternizare cu animalul rece al istoriei pare să umanizeze mărturisirile din volumul Și eu am trăit în comunism, mărturisirile celor cărora nu le-a mai rămas decât să se încălzească lipindu-se de corpul rece al acestei fiare imperfecte și superbe în ferocitatea sa.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe