Poeme

Mihai Firică Publicat la: 14-03-2016

Lacrimi gemene

de azi înainte plata se va face în sâmburi
argintul e doar al săracilor
cerul albastru fixat deasupra noastră de cuiele domnului
suntem două lacrimi care se scurg pe o halbă cu bere rece
sau poate ploaia
de dinaintea noastră

ai sau nu ai
proteza dintre cuvinte
scos din uz și aruncat în tăcere

departe de ochii lumii
ascuns de frivolitatea capitalei sentimentale
trofeul fricos râde de vânător dar se așază cuminte
în bătaia puștii

 

Biografii sterpe, iubiri pe sfert

a plecat cu bucata sa de aur spre orașul bogat
să vezi marginile gropilor recent săpate
nu poți fi decât un nătărău altfel
salvat iarăși de iepurele uriaș
bun doar pentru o șaorma cu varză
cu de toate ne-ar putea completa inginerul de sunet
cel care adună forța vântului și ne cere să ascultăm
tăcuți
până ne dă sângele pe nas

chirciți de după perdele sfâșiate dimineața

câteva imagini sfărâmate din seara trecută am fost împreună
am rămas singuri și goi
în mijlocul drumului ca iepurii speriați de prea multă dragoste
de impetuosul sentiment al iubirii

miros de carne tânără dinspre tarabe

praf și pulbere pe biografia stearpă
urme adânci pe ziduri
bine gândit îți spui
o bucată de carne în formă de inimă nu-i totuși o inimă
pe grupuri ne-au ordonat iubiți
ritmic
faceți dragoste din ce în ce mai mulți
asta ne va folosi la ceva
aventura ne va fi de folos

tresar de sub o blană de iepure uriaș

 

Ea vine întotdeauna la șapte

aștepți în gară până pe-nserat
visezi să recuperezi sfertul de ceas
prin cartiere pe lângă blocuri locatarii stropesc
grădinile la metru pătrat fumezi
ea vine întotdeauna la șapte
azi nu a venit

o tuse alergică trezește gara la viață

 

Am scris și-am tăcut

nu-i totul un joc pe cearceaful de mătase
te întreb cine aruncă în vânt cenușa atâtor zile
mărgele de sticlă parfumul din oglindă evantaiul
dovezile dragostei risipite nonșalant
urmele noastre dovada că am iubit am trădat iar am iubit
flămând ca un lup de tine
să mai pot visa mi-ar trebui matilda cea plină de cârpe
păpușa cu rochie zdrențuită care nu spune nici mama nici tata

mi-am strivit oasele picioarelor cu lovituri de maestru
râzând cuiele m-au străpuns
le-am înfipt în palme meticulos
fluture gigant golit de culoare
aripi frânte
piesă în insectar
cioburi și bucăți de frânghie
dar oare cine cântă cine fredonează neîncetat în noapte
de sub zidul prăbușit
firul de sânge care se scurge nu înseamnă nimic
nu ne ajunge din urmă
nu ne mai sperie matilda
o cârpă aruncată în foc
pe un colț de pagină am scris și-am tăcut
toate acestea vor fi spuse în cele din urmă

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe