Prezența absenței: conceptualismul romantic în arta fotografică a lui Andrei Venghiac

Cristian Nae Publicat la: 14-03-2016

În luna februarie, recent înființata instituție de artă contemporană apărută în peisajul cultural ieșean Borderline Art Space a demarat un program finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, axat pe încurajarea noilor media și a practicilor artistice experimentale. Deși spațiul, manageriat de George Pleșu, are alura unei galerii comerciale tipice, prezentându-se vizitatorului drept un cub alb cuminte, modernist și minimalist, programul anunțat în acest an se apropie mai mult de semnificația vehiculată de numele său – acela de spațiu liminal, de nișă, care invită la transgresarea multiplelor bariere ce limitează, în cele din urmă, percepția vizitatorilor și expectanțele publicului.

Din păcate, viața culturală ieșeană este recunoscută pentru gusturi tradiționaliste. Publicul preferă o reverie care deseori se hrănește din trecutul glorios al urbei și manifestă un soi de apetență pentru moderație și cumpătare și un excesiv respect pentru istorie, excesele și spiritul avangardist fiind rareori pe placul unui public de artă modest ca număr și puțin cultivat în istoria și discursul artei contemporane. Prin urmare, noile media, intrate deja în marile muzee (chiar dacă în departamente dedicate în mod special fotografiei și imaginii dinamice), ca să nu mai vorbim de arta digitală, sunt la Iași încă manifestări de nișă. Cu atât mai puțin este gustată arta cu un pronunțat caracter discursiv, precum critica instituțională, arta performativă sau instalația site-specific. Publicul ieșean, într-o covârșitoare majoritate, chiar și cel cultivat în zona literaturii, pare să înțeleagă rareori care sunt mizele unor asemenea intervenții artistice, punctuale și efemere, deseori cu o raportare critică la societatea de astăzi; iar exercițiul intelectual solicitat de asemenea lucrări de artă, care nu se rezumă la a reda aspecte din realitatea înconjurătoare potrivit unei sensibilități artistice cultivate după canoanele secolului al XIX-lea, pare obositor și este deseori refuzat în favoarea unor satisfacții senzoriale facile. Așa se explică faptul că, deși în Iași activează deja de ceva vreme un spațiu de artă contemporană care a preluat și amplificat moștenirea Asociației Vector (tranzit.ro/Iași), a fost nevoie de încă o instituție care să chestioneze nu doar situarea sa la granița de est a Europei, ci și rolul inerent emancipator al oricărei construcții instituționale, fie că este asociată profitului vizat de galeriile comerciale sau asociațiilor nonprofit, într-un asemenea peisaj cultural.

Expoziția recent deschisă de Andrei Venghiac la Borderline Art Space, cu titlul Persona. Performing the Imperceptible Self (Persona. Performând sinele imperceptibil), prezintă o serie de lucrări fotografice produse în perioada 2014-2015 de artistul băcăuan stabilit momentan în Suedia. Absolvent al Universității ieșene de Arte, Secția Fotografie, video-procesare computerizată a imaginii, Andrei Venghiac a continuat cu un masterat în arte vizuale la Academia Valand din Göteborg, fiind între timp expus în cadrul mai multor proiecte expoziționale de grup desfășurate în Suedia, Irlanda, Danemarca, Belgia, România, Moldova și Statele Unite ale Americii.

Aspectul și discursul acestor fotografii este aparent incomod: ele nu se încadrează în nici un gen pictural tradițional – nu sunt nici peisaje, nici portrete; sunt sculpturale fără a fi monumentale și au un aspect plat (deadpan), fără a fi lipsite de afect; sunt sublime, sub o înfățișare banală. Privitorul lor necesită însă o prealabilă familiarizare cu un gen artistic precum cel al artei conceptuale care nu se reduce nicidecum la intelectuale exerciții lingvistice sau la o searbădă poezie concretă, ci, asumând preeminența ideii asupra realizării formale care i se subordonează, transgresează astfel cu nonșalanță medii și practici reprezentaționale aparent autonome. Arta conceptuală poate lua orice formă. Cel puțin două sunt exemplele artistice din arta conceptuală în raport cu care fotografiile lui Venghiac pot fi mai ușor înțelese: unul este reprezentat de conceptualismul romantic moscovit din anii ’70, îndeosebi de grupul Acțiuni Colective, celălalt de practicile conceptualiste discrete, minimal performative ale olandezilor Bas Jan Ader sau Guido Van der Werve. Ambele împărtășesc o predilecție pentru categoria estetică a sublimului și pentru asumarea contingenței, a rolului constructiv al întâmplării în structura subiectivității, mergând până la destructurarea acesteia prin absurd. O subtilă ironie amară se degajă din ambele forme de artă.

În cazul grupului Acțiuni Colective, actanții, artiști ruși captivi într-un univers totalitar pe care îl criticau tocmai în ideea reformării ideii de colectivitate, reclamând formalizarea și ritualizarea excesivă a vieții cotidiene din comunism, realizau acțiuni în natură cu caracter straniu, misterios și absurd. Doar o documentație fotografică a acestor acțiuni desfășurate fără public, în care toți cei prezenți la eveniment erau și participanți nemijlociți, devenea accesibilă ulterior. Aceste fotografii joacă un rol constructiv în receptarea operei de artă de către privitorii lor – martori indirecți ai acțiunilor regizate pentru cameră. În cazul lui Bas Jan Ader, artistul performează eșecul, apropiindu-se, în performance-ul său final, din care a dispărut, fiind plecat într-o călătorie solitară pe mare, cu o ambarcațiune de mici dimensiuni, de o căutare a sublimului, întruchipând un erou tragic, care nu este departe de spiritul romantismului. Este vorba însă despre un romantism abstract, care nu refuză efectele poetice și afectul din construcția operei de artă, însă renunță la exotic, pitoresc și sentimental, precum și la excesele naționaliste ale romantismului istoric; se apropie de sublim, refuzând pateticul; comunică, fără a fi confesiv; este anonim, impersonal și minimal, fără a fi însă obiectiv, transpersonal și banal; explorează cotidianul și locul comun, privilegiind însă detaliul, evenimentul catastrofic, anomaliile și fragmentul excepțional.

Abordate cu un asemenea filtru de lectură, imaginile propuse de Andrei Venghiac devin ele însele exerciții de reprezentare a imperceptibilelor transformări personale, care sunt rezultatul acutizării unei sensibilități pronunțate a propriei singularități, deja manifestate de artist în lucrări realizate în perioada studiilor sale din țară. Dacă în acele lucrări timpurii artistul înscena situații absurde pentru a pune în evidență disconfortul creat de lipsa unui loc propriu, dificila integrare în societatea și în arta românească, în lucrările expuse la Borderline, produse după plecarea din țară, Venghiac devine mai reținut, acutizându-și totodată singularitatea. El construiește un personaj solitar, anonim și impersonal, o mască (persona) confecționată după modelul eroului tragic în versiunea sa romantică. Acest personaj este redat fotografic fragmentar, în posturi nefirești, imobil și inert, de camera devenită ea însăși un personaj conceptual, un ochi decorporalizat. Fie că iese în natură, singur în mijlocul unei păduri (un mare loc comun al romantismului), fie că este surprins la fel de solitar într-un peisaj urban lipsit la rândul său de trăsături distinctive, artistul care creează devine mereu un altul; uneori, se confundă cu natura în care se reintegrează (luând conturul unei crengi de copac sau simulând aparențele unui buștean); alteori, își maschează chipul cu o umbrelă care își pierde utilitatea imediată, subliniind astfel absurdul discret al situației produse.

Fotografiile rezultate în urma acestor scurte momente performative nu sunt așadar cadre documentare, ci fragmente autonome dintr-o potențială narațiune cinematică, camera jucând aici un rol constructiv în materializarea absenței, a imperceptibilelor transformări ale sinelui puse în scenă de autorul imaginilor. Actele performative reprezentate, aparent neînsemnate, nu sunt așadar secundare momentului surprins de obiectiv; dimpotrivă, fiecare asemenea gest face parte dintr-un scenariu atent elaborat, menit să coregrafieze spațial prezența absenței. Camera fotografică devine un ochi aproape autonom, exterior, asociat privitorului, care înregistrează procesul prin care Andrei Venghiac renunță la propria identitate, devine un personaj lipsit de trăsături distinctive, se emasculează treptat, fără a putea dispărea pe deplin din povestire. Dimpotrivă, detaliul prezenței declanșatorului în aceste imagini sugerează faptul că artistul rămâne în control asupra propriei ficțiuni artistice. El indică faptul că reprezentarea respectivă este regizată, că fotografia semnifică în mod convențional, și nu funcționează indexical, drept urmă sau mărturie a unei situații reale, exterioare, că imaginea rezultată este urma unei sensibilități ce rămâne imanentă operei de artă mai curând decât a unei mecanice și deseori oarbe impregnări cu materialitatea lumii. În vocabularul propriu unei filosofii a devenirii propuse de Gilles Deleuze și utilizate de curatorul Cătălin Gheorghe, am putea spune că fiecare proces de deteritorializare a sinelui este însoțit de o reteritorializare pe un alt plan, pe care artistul se ferește să îl fixeze, să îl articuleze pe deplin, să îl strieze.

În final, aș spune că imaginile produse de Andrei Venghiac pot fi privite drept reprezentări ale translocalizării, dezrădăcinării și înstrăinării ca epifenomene ale migrației și traducerii culturale, abordată însă la nivelul psiho-geografiei mai degrabă decât la cel al topografiei culturale sau al geopoliticii. Alienarea privește aici registrul reprezentărilor mentale și al memoriei personale, afectate de o dublă inadaptare fecundă, mai curând decât cel al reprezentărilor colective marcate de stereotipuri culturale și simboluri identitare. În acest registru al artei, practica fotografică, cea performativă și cea conceptuală se articulează consecvent și convingător, generând reprezentări vizuale discrete și totodată memorabile.

Andrei Venghiac
Persona. Performing the Imperceptible Self
16 februarie – 22 martie 2016
Borderline Art Space, Iași
Curator: Cătălin Gheorghe

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe