Pritzker 2016

Dragoș Dascălu Publicat la: 14-03-2016

Pritzkerul onorează inventivitatea dincolo de formă, creativitatea care depășește limitele artificiale ale domeniului și, peste toate, dorința de experiment în arhitectură. Este una dintre cele mai importante distincții pe care le poate dobândi un arhitect. Laureatul Pritzker 2016 este arhitectul chilian Alejandro Aravena, confirmând că 2016 este anul său în arhitectură.

Despre Aravena am mai vorbit în paginile Timpul, atunci când acesta a fost desemnat curatorul Bienalei de Arhitectură de la Veneția de anul acesta. De aceea nu voi relua descrierea sa și a biroului ELEMENTAL. Important este că ceea ce a înclinat balanța în favoarea lui Aravena a fost munca sa experimentală în domeniul locuințelor sociale. „Echipa ELEMENTAL participă la fiecare fază a complexului proces de a le oferi locuințe celor cu mai puține resurse: discuții cu politicieni, avocați, cercetători, locuitori, administrații și constructori, pentru a obține cel mai bun rezultat în beneficiul rezidenților și al societății (…). Această abordare inventivă lărgește scopul tradițional al arhitectului și îl transformă într-o figură universală, cu scopul de a găsi o soluție cu adevărat colectivă pentru mediul construit” (din motivarea juriului). Tipul cel mai interesant de locuințe sociale propus este reprezentat de proiectul Quinta Monroy (Chile). Pe locul unei favele au fost propuse locuințe pentru cele 100 de familii care locuiau pe terenul respectiv în mod ilegal. Soluția a fost o structură urbană de tip cvartale, cu o curte interioară și locuințe semicolective date în proprietate rezidenților. Inovativ este faptul că Aravena recunoaște că respectivele familii au o experiență de construire adaptată nevoilor, construindu-și singure primele adăposturi și case. Astfel, locuințele au fost concepute minimal, oferind ca spațiu doar strictul necesar (băi, bucătărie, cameră), dar structura lor permite și încurajează extinderea lor în timp, în funcție de nevoile rezidenților.

Dar faptul că balanța a fost înclinată de experimentul în locuire socială are și o altă semnificație. Experimentele de locuire – și în mod particular cele de locuire socială – s-au făcut cu precădere în perioadele de mari schimbări în arhitectură și urbanism. S-a experimentat cu moduri diferite de locuire socială la începutul secolului al XIX-lea, în plin avânt al epocii industriale, au făcut-o și moderniștii din perioada interbelică sau arhitectura participativă din anii ’60-’70 (care, din păcate, nu a avut un impact suficient de puternic asupra practicii de arhitectură). Astfel, premiul Pritzker acordat lui Aravena confirmă faptul că oferirea unor locuințe accesibile ca preț este principala provocare a orașelor secolului XXI și că arhitectura, așa cum este practicată astăzi, și complexul de factori și actori care o influențează nu sunt capabile să ofere nimic fără inovație și, de ce nu, fără o mutație a profesiei. Cât despre locuințele sociale din România, vestitele ANL-uri, ele nu pot decât să sugereze că vom pierde din nou șansa sincronizării.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral