De la Abraham Lincoln la The Simpsons. Între Trumpofilie și Trumpofobie

Dan Pavel Publicat la: 14-03-2016

Într-un episod din anul 2000 al serialului-parodie de desene animate The Simpsons, un personaj face o predicție de care oamenii și-au amintit 15 ani mai târziu: „the Simpsons predicted a Donald Trump presidency” (https://www.youtube.com/watch?v=ufRbpBR0wGU). Magnatul apărea caricaturizat cu sloganul „TRUMP – AMERICA YOU CAN BE MY EX-WIFE”. De fapt, predicția relua autopredicția lui Trump din 1987, când avea 41 de ani și declara că singurul obstacol în a deveni președinte (pe vremea aceea) era că nu își dorise asta și că va fi președinte când își va dori. Pe vremea aceea, cartea magnatului, The Art of the Deal, ocupa primul loc în New York Times Bestseller. Acum aproape trei decenii, Trump făcea demonstrații de modestie: „Nimeni nu a realizat mai mult decât mine la vârsta mea”.

Nu este zi în care să nu răzbată din presa liberală marea tulburare pricinuită de ideea că magnatul Donald Trump ar putea să ajungă președintele Statelor Unite ale Americii. Ca o precizare terminologică, înțelesul termenului liberal dincolo de Oceanul Atlantic este similar celui de dincoace al termenilor social-democrat sau chiar socialist. Or, din fricile stângii sau ale dreptei față de anumiți monștri s-au născut alți monștri. Frica de Germania lui Hitler a determinat ca Anglia lui Churchill și America lui Roosevelt să devină aliatele Rusiei Sovietice a lui Stalin. Din acest motiv, în Occident nu se recunoaște și nici nu se condamnă natura criminală a regimului sovietic. În timpul Războiului Rece, frica de stânga radicală sovietică și de serviciile secrete sovietice a născut în America fenomenul mccarthysmului. Mulți scenariști sau actori de la Hollywood și-au pierdut „joburile”, iar o serie de intelectuali simpatizanți comuniști și-au denunțat propria țară, care încălca drepturile omului. După cum au dovedit însă documentele din fostele arhive sovietice, paranoia „mccarthystă” era departe de a înțelege penetrarea sovietică la cel mai înalt nivel.

„Trumpofobia” este o formă nu prea sofisticată a ipocriziei democrației americane, care în ultimele două decenii a alunecat către acea formă de oligarhie contestată vehement chiar de societate. Mă refer la mai multe fenomene, în particular la mișcarea anti-Wall Street, cunoscută sub numele de „Occupy”. În logică oligarhică, se prevede că la următoarele alegeri prezidențiale americane se vor bate recordurile de cheltuieli electorale stabilite în 2012, când Barack Obama a strâns donații în valoare de 1,072 de miliarde de dolari (din care s-au cheltuit 985,7 milioane), față de oponentul său, Mitt Romney, care a strâns doar 992,5 milioane (din care a cheltuit 992 de milioane). Or, spre deosebire de Barack Obama, Hillary Clinton, Mitt Romney sau Jeb Bush, cel puțin, Donald Trump își plătește campania electorală din banii proprii. Toți ceilalți (la republicani erau inițial 17 candidați) își strâng banii de la diferite grupuri de interese și mari corporații.

Ideea dreptului universal de a alege și de a fi ales nu mai este de multă vreme altceva decât o vorbă goală peste Ocean. Îmi amintesc de discuțiile privind finanțarea campaniilor electorale din România, care pe bună dreptate au fost interpretate drept o formă de corupere a democrației, dar nu prea îndrăznește nimeni să compare cifrele de la noi cu cele din America. Iar cheltuielile din campaniile electorale ale Occidentului european sunt de câteva zeci de ori mai mici decât în Occidentul american, chiar și în cele mai prospere societăți.

„Fenomenul Donald Trump” este ceva firesc într-o societate oligarhică. Pentru cei care studiază sau predau teoria democrației, exemplul SUA drept cea mai puternică democrație a lumii moderne este tot mai greu de folosit. El are o valoare istorică. La timpul prezent, ne putem doar referi la modul în care funcționează anumite instituții ale democrației, dar nu la substanța acesteia, care este egalitatea. Faptul că o mulțime de americani obișnuiți îl iubesc pe Donald Trump (Trumpofilie), în timp ce atâția alții îl urăsc, este un semnal al îndepărtării de spiritul formulei lui Abraham Lincoln: „Democracy is government of the people, by the people, for the people”. Mai degrabă este valabilă formula lui Joseph Stiglitz, „of the 1%, by the 1%, for the 1%”, din care s-a născut sloganul mișcării „Occupy” („We are the 99%”).

Sursă foto: http://www.huffingtonpost.com

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe