Mitul ecumenismului

Ștefan Bratosin Publicat la: 26-04-2016

Ecumenismul este în substanță o utopie. Ca utopie, el se raportează în mod intrinsec la o absență de loc, adică la ceea ce constituie una dintre cauzele primare determinante ale mișcării. Această absență de loc dă sens mișcării ecumenice și demultiplicării ei neîncetate prin mutări impuse ontologic în spații ideologice, teologice, politice, sociale, economice etc. bănuite la un moment dat ca fiind locuri de unitate vizibilă a creștinismului. În acest cadru de interpretare, însă, substanța ecumenismului își pierde sensul primar utopic în favoarea unei funcții simbolice fundamental mitice, și anume în favoarea funcției sale de instrument de exercitare a puterii politice. Astfel, în manifestarea sa concretă – adică în ceea ce prilejuiește producția mai mult sau mai puțin narcisistă de reprezentări, expresii și semnificații organizaționale pentru construcția imaginii unității creștine –, ecumenismul este un mit.

Sensul utilizării ecumenismului ca instrument de exercitare a puterii politice se construiește istoric și sociocultural, însă la confluența a două tensiuni hermeneutice: una endogenă și cealaltă exogenă. Din interiorul mișcării ecumenice, tensiunea în construirea sensului util al mișcării ecumenice este întreținută de un conflict ontologic: instituția religioasă țintește vizibilitatea unității creștinilor în spațiul public, în timp ce Evanghelia țintește cunoașterea unității creștinilor în spațiile simbolice. Din exterior, edificarea universală a sensului performativ al mișcării ecumenice este supusă tensiunii induse de sfârșitul programat al autorității organizației religioase tradiționale, pe fondul unor mutații profunde în procesul actual de redefinire a identității creștine.

În această optică, nu numai cadrul de interpretare, dar și cel de suprainterpretare a mișcării ecumenice sunt tributare mai multor delimitări referențiale mitice: a) reducția separării dintre credința creștină și secularitate, în condițiile în care credința creștină se secularizează, iar laicitatea devine religie de stat; b) amalgamul între paradigmele religiei și științei în contextul unei religii creștine aflate în căutarea raționalului și a științei care cristianizează; c) dominația realității motivate în viața de fiecare zi prin obiectivarea semnificațiilor trăirii creștine și subiectivarea experiențelor creștine; d) desimbolizarea spațiilor simbolice (spațiul public/spațiul privat, spațiul religiei/spațiul credinței, spațiul comun/spațiul digital); e) uitarea speranței în favoarea proiectului de viață în care atașamentul religios este revendicat fără practicarea credinței și angajamentul religios este aservit imaginii sociale; f) aproprierea unei tradiții comune prin ritualuri participative, cum ar fi dialogul fondat pe principii împărtășite reciproc sau omogenizarea credinței prin raționalizarea confruntării pozițiilor divergente; g) întâlnirea într-o a treia cale caracterizată, pe de o parte, printr-o religiozitate fără Dumnezeu și fără idoli și, pe de altă parte, prin virtualizarea fără actualizare; h) punerea în stare de angoasă pentru a suscita voința prin validarea paradoxului ca experiență religioasă rațională sau prin impunerea culturii organizaționale asupra culturii comunitare; i) înfrângerea gândirii raționale în viața socială și politică; j) reducerea sensului de la nivelul expresiei la nivelul măsurabilului, unde unitatea ființei este întemeiată pe conceptul de cauză și unitatea de turnură a spiritului pe conceptul de formă; k) imersiunea în lumea imaginii, ceea ce presupune recunoașterea priorității imaginii în același timp cu conștientizarea imperfecțiunii imaginii; l) recuperarea politică a mitului ecumenismului în virtutea principiului libertății de expresie și a principiului libertății de conștiință.

Iată de ce discursul, chiar și academic, despre ecumenism își pierde sensul și, prin urmare, utilitatea în procesul politic de redefinire a identității creștine, dacă nu este în același timp înscris într-un spațiu simbolic și delimitat istoric în termeni socioculturali. Prin funcția sa, ecumenismul este un mit.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe