O apologie a taifasului

Andrei C. Șerban Publicat la: 26-04-2016

Nu știu dacă punerea în pagină a unui discurs ne oferă o viziune mai clară asupra temei de dezbatere avute în vedere, cum nu știu dacă imaginea este mai slabă decât cuvântul tipărit. La fel de bine, am câteva rețineri în a fi extrem de categoric cu privire la inutilitatea de a plasa dialogurile cu tentă filosofică în perimetrul audiovizualului, punându-mi deseori întrebări legate de capacitatea imaginii de a fi diseminată cu o mai mare ușurință decât textul scris.

 

Indiferent de motivul principal luat în calcul, indiferent de calitatea argumentelor în favoarea sau în defavoarea micului ecran ca substitut al lecturii, inițiativa Editurii Humanitas de a pune pe hârtie bine-cunoscutele dialoguri televizate purtate între Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu a avut ca rezultat scoaterea la lumină a uneia dintre cele mai stimulatoare cărți ale momentului, intrigantă și lejeră deopotrivă, care jonglează când cu esența tare a conceptelor filosofice, când cu pastilele de umor involuntar ale românismului actual. Volumul Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieții nu este neapărat versiunea autohtonă a Philosophy for Dummies, deși îți poate da la final impresia că marile teme de dezbatere nu mai par chiar atât de inaccesibile pe cât credeai. De altfel, după cum autorii înșiși ne sugerează, scopul lor nu este acela de a delimita un dialog ostentativ sofisticat, descurajator prin ștafeta ridicată pe care ar presupune-o un schimb de opinii de un asemenea calibru, ci de a-și lua „libertatea de a sta la taifas despre lucrurile care ne frământă pe toți (…), pentru că fac parte din constantele vieții, din țesutul ei netrecător”. Tocmai această abordare a taifasului drept crez ordonator face ca dialogurile să evolueze dinspre intimitatea jovială a decupajelor cotidiene până la cele mai subtile straturi intertextuale ale discursului. Nu întâmplător, cei doi prieteni evită de fiecare dată aparenta exigență (academică) a exhaustivității, rezumându-se la un exercițiu de jonglerie intertextuală care nu face decât să provoace limitele înțelegerii sau acceptării conceptelor și dimensiunilor cotidiene ale existenței. Indiferent că se vorbește despre speranță ori prostie, despre frică ori iubire, despre educație ori moarte, despre calomnie ori umor, despre trufie ori toleranță, simbioza la nivel discursiv dintre cei doi parteneri de taifas capătă pe parcurs acel aer cald al unui dialog închinat frumuseții văzute și nevăzute a lumii noastre interioare și exterioare.

Fără să forțăm bunul-simț al comparației, am putea vorbi în cazul lui Pleșu și Liiceanu despre o versiune mai lipsită de protocol ori de admirație ușor pedantă a dialogurilor dintre Borges și Sabato, despre o versiune în care atașamentul învecinat cu un soi de fascinație sacră reciprocă a celor doi maeștri argentinieni este înlocuit de simpatia frățească a unor intelectuali ce își permit câteodată libertatea de a chicoti inocent în fața lumii pe care o observă. Poate tocmai de aceea, soluția înțelegerii cu adevărat a conceptelor discutate de Pleșu și Liiceanu rămâne plăcerea de a privi cu seninătate hidra cotidianului, căreia cei doi îi adaugă o minimă doză (indispensabilă) de cinism și jovialitate. Atunci când apar, ușoarele nuanțe de tachinare par elementele care conferă chimie dialogurilor, înlăturând aparenta rigiditate a unor schimburi de opinie ce păreau a fi puse sub semnul discursului elitist.

Fie că, într-un exercițiu de imaginație de o nevinovată răutate, îl vedem pe Gabriel Liiceanu ca pe un elev documentat și fascinant în scrupulozitatea bibliografică cu care-și ornamentează discursul și care intelectualizează inserturile ironice ale partenerului său de vorbă, fie că îl vedem pe Andrei Pleșu ca pe un elev jovial, oratorul versatil ce mizează pe directețea unui discurs documentat pe baza unui umor rafinat, taifasul inițiat de către cei doi intelectuali devine (parafrazându-l pe unul dintre aceștia) efectul unei nevoi de a te bucura de viață. Fără să uităm, de altfel, că frumusețea, dar și umorul vor mântui lumea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe