„Am lipit-o în raft lângă «Învățăturile lui Neagoe Basarab»”

Dan C. Mihăilescu Publicat la: 26-04-2016

Cu formula de mai sus mi-am început prezentarea Dialogurilor de duminică la Gaudeamusul din 2015. (Peste puțină vreme, la lansarea de la Institutul Cervantes, Ioana Pârvulescu avea să propună pentru aceeași asociere Divanul lui Cantemir.)

Una peste alta, nu cred că se poate îndoi cineva de farmecul unic al acestei cărți în literatura noastră. Numai în registrul epistolar își află perechi, ca substanță, intensitate și pitoresc stilistic, la Ghica-Alecsandri și în vocile corespondenței berlineze a lui Caragiale. „Este o carte de filozofie?”, a întrebat un cititor. Nu. Și nici un manual de etică ori o sumă de predici. Este pur și simplu o carte gândită, vorbită și scrisă din iubire de înțelepciune. (Câtă lume mai știe că tocmai asta-i etimologia filosofiei?) O însumare de pledoarii pentru o cât mai bună așezare a ființei: față de sine, lume, viață, soartă, virtuți și vicii, față de Dumnezeu și de moarte.

Indiferent de unde alegi să începi – de la strălucitor-suculentul spectacol al ideilor ori de la subtila știință de a ambala cele mai complicat-delicate subiecte religioase, filosofice, etice, social-politice în formule perfect accesibile oricui; de la revelațiile pe care le provoacă lectura celor care urmăriseră deja aceste dialoguri televizate ori de la însumarea conflictuală a temelor cuprinse (speranță vs frică și ticăloșie, lichelism vs educație și toleranță sau prostie, trufie și calomnie vs iubire, miracolul întâlnirilor formatoare ș.a.m.d.) –, așadar, oricum și de oriunde ai demara, ajungi la seninătate, frumusețe spirituală, provocări folositoare, pe scurt: leacuri morale de o irezistibilă percutanță.

   Într-un prezent îmbibat de anarhie și axiofobie, necontenit hărțuiți, cum suntem, de maniheită, mercantilism, relativism, reducționism, trogloditism & Co, ești absorbit aici de cultul valorilor perene și nesațiul sapiențial, de civilitate, europenitate, ethos creștin, senzualism ideatic, anvergură referențială și subtilitate emoțională. Totul atent cuprins în ramele dialogului de tip socratic, cu intarsii de stoicism, epicureism și acea încântătoare forță de trăire a reflexivității care-i caracterizează deopotrivă (deși în combinații aiuritor de alambicate) pe ambii autori.

Iar peste toate, o binecuvântată infuzie de umor comprehensiv, cu valențe de o veritabilă concordia discors, pentru care savanta distribuire a partiturilor dialogale, adică alternanța savuroasă – și eficient complementară – de tradiționalism și modernitate, de egofilie și altruism, de conservatism, liberalism, radicalism și romantism, de hipercriticism încruntat și policromie bonomă constituie dovada supremă a bunei-credințe ziditoare.

Aleagă fiecare ce, cât și de unde vrea. Oriunde ai deschide cartea, pătrunzi într-un luminiș. În ce mă privește, am înfipt deja un mănunchi de ace pe harta viitoarelor operațiuni reflexive: curajul de a nădăjdui și voința de a spera laolaltă; ura ca etalon al succesului și prostia celui împietrit în ranchiună; intelectualii și analfabetismul etic; noblețea artiștilor anonimi medievali, lecție de supremă smerenie la care-i bine să reflectăm cât mai des în fața paginii albe; splendoarea iubirii ca schimb între două pierderi și două câștiguri, între doi sclavi și doi stăpâni; la ce bun toleranța în fața intolerabilului. Și pătrunderea în moarte ca revelare a sensului vieții.

Îndrăzniți și intrați, vă rog.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe