Logos – Marinela și Claudiu Ciobanu

Maria Bilașevschi Publicat la: 26-04-2016

Marinela și Claudiu Ciobanu, doi artiști „inspirați”, în sensul clasic al cuvântului, au expus pe simezele Galeriei „Dana” un logos propriu, al sufletului și al conștiinței, într-un ansamblu din care fiecare pânză irupe cu o personalitate aparte. Se pare că personalitatea lor este un aliaj misterios de viață înflăcărată, de conștiința unui mesaj care trebuie împărtășit lumii întregi, o pulsație creatoare de factură modernă, de retorică ce pledează pentru resurecția unității existenței în spiritul și activitatea unei umanități derutate. Cei doi artiști nu caută în primul rând emoția operei, ci lumina adevărului, iar când e posibil, încearcă fuziunea finală, sinteza aproape imposibilă dintre metafizică și artă.

 

Marinela Ciobanu intercalează portrete cu o încărcătură afectivă răscolitoare cu peisaje din zonele natale, în care compoziția se eliberează de orice schemă preconcepută, fiecare lucrare avându-și propria alcătuire, propria fizionomie. „Personajele” din aceste tablouri lipsite de prezențe umane sunt spațiul și timpul, un spațiu care nu este determinat de timp.

Pânzele Marinelei Ciobanu sunt niște apoteoze. Ea însăși atrasă de lumină, integrându-se în palpitația secretă a naturii pentru a asista dinăuntru la eliberarea finală. Prin fiecare portret, artista a înțeles să nu picteze granițele materiei, ci universalitatea ei. Procedeele tehnice sunt puse în serviciul realismului, autenticității și descoperirii. Dincolo de surprinderea și redarea unor identități, Marinela Ciobanu reușește, prin portretele sale, să le contureze caracterul, personalitatea. Prin panotarea aleasă, lucrările artistei sunt un eseu asupra mortalității, a propriei fragilități sau, mai bine spus, o biografie intimă în imagini. Preocuparea ei față de ceea ce înseamnă de fapt identitatea, față de origine, față de aparență și pierderea conținutului s-a conturat în această expoziție sub forma unor personaje adevărate, extrase și redate așa cum au rămas pe retina artistei. Ea nu le romanțează, nu le exagerează trăsăturile pentru a smulge o emoție, ci le alătură naturii, lăsând umbrele și luminile să se contopească astfel încât rezultatul să fie repoziționarea omului, reintegrarea sa într-un sistem de referință ancestral.

Întoarcerea la simbol, în cazul lui Claudiu Ciobanu, se insinuează în fiecare portret sau autoportret, permițându-i privitorului să analizeze impulsurile din spatele imaginii. Artistul refuză o narațiune prestabilită și un mod de relatare tradițional și pornește spre o imagistică nedirijată, ce generează prin sine propria narațiune. Un prim element, al ascensiunii, evocă o stare ce transcende cunoașterea lumească, în care limitele dintre sine și lumea exterioară sunt depășite, fiind un simbol al iluminării, asociat meditației și misticismului, dar și al timpului. Starea de plutire a obiectelor și a personajelor, ce par surprinse de ceea ce li se întâmplă, arată deconectarea de la cele lumești, accentuând nu atât de mult efemeritatea naturii umane, ci nivelurile de realitate la care aspiră.

Kandinsky spunea că cercul este sinteza celor mai mari opoziții, unind concentricul și excentricul într-o singură formă și în echilibru. Un alt simbol pe care îl regăsim în trei lucrări în care Claudiu Ciobanu articulează forma prin intermediul propriului autoportret este cercul neînchis, un semicerc ce pleacă din degetele ce personifică pensonul, din dreapta către stânga, deschizându-și culoarea pe măsură ce se extinde. Nimbul ce urmează a se completa prin sine, asemenea unei cărți în care povestea se așterne singură, acompaniază chipul artistului ce-și ridică treptat privirea statică, meditativă, privind direct în ochii spectatorului, parcă interogându-l despre sensul existenței.

Artistul Claudiu Ciobanu are meritul de a fi descoperit simplitatea originară. După ce și-a realizat-o în sine însuși, o integrează în simplitatea lumii, trăind extatic căutarea absolutului. Pictorul meditează asupra omului și încearcă, prin intermediul plasticii, o definire a esențelor. El se pune la adăpost de efemeritatea existenței, refuză carnalitatea lumii, ridică bariere în fața hazardului, se apără de ispitele materiei pentru a se instala în lumea conceptelor de unde își extrage certitudinile (focul, flacăra, fumul).

Lucrările lui Claudiu Ciobanu trebuie interpretate de posesorul codului ca pe o fază preliminară a dialogului între artist și privitor. Pictura sa are un aer ezoteric, ce promite revelația. Artistul călătorește spre lume într-o explorare a Universului apropiat într-un balon imaginar, iar pentru a se înălța, este nevoit să arunce peste bord lestul inutil. El este asemenea unui eremit postmodern, construindu-și viața la fel ca arta sa. Spațiul său plastic este prielnic meditației, care îl eliberează de prezențele inutile și împovărătoare.

Evoluție. Scepticism. Nevoia de a se ancora. La ambii artiști se observă întoarcerea la rolul de căutători ai enigmelor, de data aceasta, ca niște ființe ce simt necesitatea de a-și controla propriul drum. În întunericul universal, flacăra delicată a făpturii umane își găsește calea spre propria supraviețuire: explorarea printre umbrele pierdute în vid a propriului interior.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe