„Pescărușul”: o adaptare contemporană

Dana Țabrea Publicat la: 26-04-2016

Din foarte multe puncte de vedere (scenografic, coregrafic, muzical, dramaturgic și regizoral), Pescărușul în regia lui Keresztes Attila este o adaptare, folosind mijloacele teatrului contemporan, fără a exagera în acest sens.

 

Piesa este revalorificată printr-un scenariu intertextual, presărat cu referințe care fie ironizează anumite tertipuri regizorale intens uzitate până acum (cum ar fi intertextul din Hamlet și pasajul invocând Complexul lui Oedip, intenționat supralicitat), fie exagerează dramaticul, până când acesta ajunge să nu mai interfereze cu tragicul, ci cu comicul sau grotescul (Treplev își pierde vocea în cearta cu Arkadina, ajungând să scoată niște sunete ridicole, mimând țipătul pescărușului în acest registru al comediei sumbre, iar la rândul ei Arkadina își dezvelește sânii hilar, implorându-l pe Trigorin să nu o părăsească).

Rolul lui Fülöp Erzsébet (Arkadina) este șarjat voit în prima parte, pentru a se îmbogăți în direcția comicului grotesc în cea de-a doua, actrița rămânând extrem de dramatică, iar Korpos András (Trigorin) este reținut regizoral în limitele rolului său, scriitorul mediocru purtând în permanență în mână un creion (în loc de carte), perplex și rudimentar, privind nătâng, zugrăvit însă în cele mai vii și mai zvelte culori în imaginația Ninei (Kádár Noémi are rolul pe deasupra, îmbrăcând entuziasmul lunatic al personajului la vedere). În respectivele momente, separarea personajului de actor sporește distanța dintre privirea și judecata spectatorului. De altfel, e vorba despre schizofrenia din teatrul brechtian, care, cu actori talentați și un regizor potrivit, devine un punct de referință: scoaterea și reintroducerea actorilor din roluri, crearea atmosferei scenice prin efecte diverse, detașare și implicare în alternanță.

Scenografia este în acord cu așteptările teatrului contemporan, devenind inovatoare atunci când este demarcat momentul de teatru în teatru: un tavan fals din folie de plastic transparentă cade închizând spațiul pregătit pentru o declișeizare. Nina apare într-o costumație de culoarea pielii, plină de vopsea crem, efectuând mișcări ritmice. Efectul de scenă cel mai interesant este creat prin câteva cutii de rezonanță, deasupra cărora niște microfoane sunt lăsate să atârne în aer, apoi făcute să penduleze sistematic, captând sunete relevante pentru atmosfera scenică. În boxele laterale se aude în permanență sunetul lacului și o melodie intensă, de care cu greu te poți despărți (Boros Csaba), o notă pe care Treplev o cântă la pian în momentele cele mai crâncene (suplinind un urlet, o apăsare, o neputință).

Regizorul mizează pe jonglările între interpretare actoricească și noninterpretare, separând actorul de text, de rol și de personaj, spectacolul devenind stare. Pescărușul e montat cu spectatorii de o parte și de cealaltă a scenei, pe gradene, între două cortine coborâte pe trei sferturi (spatele cortinei mari și o cortină secțională). Înainte de a intra în scenă, actorii pot fi văzuți zăbovind dincolo de una sau alta dintre cortine. De cele mai multe ori, monologurile sunt fracturate de intervențiile celorlalte personaje sau prin rescrieri intertextuale. Monologul final al Ninei este întrerupt de Treplev la microfon. Kádár Noémi și Bartha László Zsolt stau față în față (ea pe o masă, în picioare, el pe un scaun), fără să se privească, fără a-și da replicile unul celuilalt, ea recitând scenariul, iar el vorbind cu spectatorii ca pentru sine. Ar fi interesant dacă Bartha László Zsolt ar încerca un Hamlet – desigur, într-o punere în scenă actuală.

Expresivitatea și dramatismul din spatele replicilor sau al semiacțiunii scenice se estompează, apoi se pierd, atmosfera rămânând intactă, răvășitoare, dincolo de actori, nonacțiuni scenice, text și personaje. Atmosfera e bacovian-lacustră, coșmaresc-onirică, siderată în același timp, mecanizată atunci când actorii sunt scoși înainte de final din roluri și poziționați pe niște scaune, dincolo de cortina secțională, privind pasiv doar înainte. Mașa (Varga Andrea) e ultima care se lasă scoasă din personaj, cu o expresivitate de eroină siberiană și ochii mari, negri privind înapoi, peste umăr, spre Treplev, care bate în pian obsesiv și obsedant aceeași notă muzicală (dublată prin înregistrarea întregii minicompoziții). Această privire îngrijorată evidențiază scenariul predeterminat, trimițând direct la finalul care nu se mai consumă teatral. Pistolul nu se mai descarcă, ci este plimbat pe deasupra trupului ca o dezmierdare, iar anunțul morții lui Treplev vine din partea unor marionete artistice, așezate în fața spectatorilor militărește, ca și cum păpușarii le-ar fi abandonat deja. De fapt, moartea lui Treplev s-a consumat la început, după ce a împușcat pescărușul. Atunci, zgomotul armei a zguduit sala, prevestitor și sumbru. Ceea ce urmează e doar actul artistic prin care drama deja epuizată este preluată în registrul teatrului contemporan.

Pescărușul e rememorabil în alb și negru, prin lumini și umbre, din nuanțe de gri și bej, din frânturi de monolog care conduc tragedia în zona grotescului sinistru. Realismul trece în naturalism (carne, sânge, pescărușul împăiat, moartea – patul în care moare unchiul fără ca ceilalți să își dea seama, adresându-i-se în continuare, râzând mai departe la partida de loto), contrastele sunt foarte reușite (prezență-absență, culoare-absență a culorii, expresivitate-golire de sens și de dramatism, joc supralicitat-renunțare la jocul actoricesc, râs accentuat-tristețe adâncă), onirismul menține atmosfera într-o zonă a realității explicitate psihanalitic.

 

Pescărușul/Sirály de Anton Pavlovici Cehov

Regia: Keresztes Attila

Distribuția: B. Fülöp Erzsébet, Bartha László Zsolt, Makra Lajos, Kádár Noémi, Györffy András, Lörincz Ágnes, Varga Andrea, Korpos András, Bíró József, Henn János, Sallós Csaba

Muzica: Boros Csaba

Scenariul: Fodor Viola

Costume: Bianca Imelda Jeremias

Asistent de regie: Keresztes Franciska

Compania Tompa Miklόs, Teatrul Național Târgu-Mureș, 12 martie 2016, în cadrul showcase-ului cu ocazia împlinirii a 70 de ani de teatru permanent la Târgu-Mureș

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe