Scrisoarea IV. Cruzimile memoriei

Roxana Patraș Publicat la: 26-04-2016

Draga mea Camelia,
Uite-o și pe cea mai crudă dintre luni! Transformat într-un fel de loc comun, se cere citat începutul celebrului poem al lui T.S. Eliot, The Waste Land: „April is the cruellest month, breeding/ Lilacs out of the dead land, mixing/ Memory and desire, stirring/ Dull roots with spring rain”. Într-adevăr, e un timp de intersecție, când – ca să nu traducem tocmai precis versurile – memoria începe să respire printre rădăcinile înnodate ale dorințelor. Sau invers: dorința începe să respire printre rădăcinile înnodate ale memoriei. În ceea ce mă privește, am considerat întotdeauna că memoria și dorința nu se opun. Cea dintâi joacă mereu rolul de primum movens, căci dorințele se trezesc doar dacă sunt scrise în sânge. Și Ion Barbu leagă luna aprilie de memorie și dorință: în poemul In memoriam, primăvara de aprilie este „belalie”, adică năzuroasă, dificil de controlat, ca doi cai buieștri ce trag în direcții diferite. Tu însăți, care ești născută într-o zi cu Shakespeare, adică pe 23, trebuie să intuiești sensul ascuns în versurile „O, how this spring of love resembleth/ The uncertain glory of an April day/ Which now shows all the beauty of the sun/ And by and by a cloud takes all away”. Mi se pare că semnul tău arhetipal e chiar Faetonul, a șaptea figură dintre Arcanele mari ale tarotului. Dar, dezvăluindu-ți asta, să nu crezi cumva că voi putea – ca Tamara Brumaru, odinioară – să-ți spun ceva surprinzător despre putere, faimă, bani sau iubire. Din păcate, tot ce-ți pot oferi aici e o înțelegere vulgară a științelor oculte.

Să știi că, în cel mai vechi dintre pachetele de tarot (Visconti-Sforza, aproximativ 1450), Faetonul e condus de o domniță bălaie, bogat îmbrăcată, așezată în semiprofil. Ea strunește doi cai albi, lunecând de la stânga la dreapta. Pe urmă, conducătorul carului devine însuși zeul Marte. În pachetul Mantegna (aproximativ 1465), acesta poartă o armură greoaie și stă cu fața spre privitor, gata să-l strivească. Sabia și-o ține într-o poziție de salut. Caii au dispărut din imagine, faetonul seamănă cu un tron pe două roți, iar la picioarele lui Marte șade un câine docil.

Reprezentările moderne nu intervin asupra posturii „marțiale” a personajului, dar își permit să interpreteze fantezist atelajul. Drept exemplu putem lua desenul Pamelei Colman Smith (setul Rider-Waite, 1910), care arată cum carul lui Marte e tras de doi sfincși, unul alb și altul negru. E o indicație despre originile egiptene ale tarotului. Zeul războinic se înfățișează ca o splendidă făptură blondă, cu trup și echipament de legionar roman, un fel de Robert Plant cu stea în frunte și semiluni pe umeri, așezat el însuși sub un baldachin de stele. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, desenele de pe cărțile de tarot tind să se modifice din nou. Într-adevăr, Aleister Crowley și Lady Frieda Harris elaborează între 1938 și 1943 alte reprezentări, probabil inspirate din seturile anterioare. Reluând legătura cu tarotul din Renaștere, de pildă, Crowley propune o imagine asexuată sau hermafrodită a conducătorului de car. Ca atare, ascuns într-o și mai rigidă armură de aur, zeul nu-și arată chipul de sub vizieră: pe coiful său stă înscris semnul Racului, în brațe ține un scut cu miez de foc, la faeton sunt înhămate patru animale înaripate, cu aer heraldic, pentru ca în spatele vizierei să lucească – o putem ghici acum – ochii astrali ai unei femei.

Te voi flata cu nerușinare, spunându-ți că, indiferent de sexul său, figura centrală a celei de-a șaptea arcane majore semnifică o mare capacitate de a stăpâni elementele opuse și de a le garanta necontaminarea reciprocă. Deși perfect controlate, pornirile intime ale posesorului acestui arhetip vor rămâne mereu în starea lor genuină, contradictorie. Dacă îl punem în legătură cu tradiția antică, Marte, conducătorul carului, ar trebui să fie însăși chintesența masculinității: sete de război, voință acerbă, dorință neînfrânată, personificată în galopul cailor. Dar oare așa să fii tu cu adevărat?

Totuși, contemplând mai multe versiuni ale acestei cărți de tarot, îmi dau seama că pe a șaptea arcană majoră șade de fapt un ins îngrijorat de viteza existenței sale. Nu el este personajul principal, ci carul însuși, care îl poartă în luptă, departe de liniștea și civilizația traiului în cetatea zeilor. Nu-i deloc întâmplătoare deci asocierea cu semnul Racului, care, zic toate tratatele, semnifică legătura indelebilă cu memoria lumii. De altfel, Macrobius, vestitul autor al Saturnaliilor, pretindea că sufletul coboară prin constelația Cancerului și că, sorbind cupa uitării, se va putea înălța înapoi abia când va ajunge sub semnul Capricornului. Arhetipul tău nu spune așadar o poveste despre cruzimea lui Marte, ci despre cea a Mnemosinei: aceea de a împinge carul acestui luptător spre reflexele înșelătoare ale gloriei. Cred că asta voiam să-ți spun, dragă Camelia, pomenind citatul despre cruzimea lunii aprilie: că, în ciuda aspectului său învăluitor, există o cruzime a memoriei, relevată în implacabila mecanică a dorințelor de început. Însă înțelegerea asta poate apărea numai odată cu luna aprilie. Mai încolo, în mai, se aplică rima barbiliană, iar faldurile Mnemosinei se vor rearanja din nou după armonia lui „cir li lai, cir li lai”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral