Protestul olandez

Lucian Dîrdală Publicat la: 26-04-2016

Începutul lunii aprilie a fost unul nefast pentru procesul de integrare europeană: electoratul olandez a respins acordul de asociere UE-Ucraina, în cadrul unui referendum consultativ pe care Guvernul de la Haga a promis să-l respecte. Ratificarea acordului este astfel blocată, cel puțin pentru moment, iar diplomația de la Bruxelles se găsește în fața unei provocări inedite, aceea de a menține credibilitatea sistemului de recompense și sancțiuni în relația cu cele trei state interesate de adâncirea Parteneriatului Estic.

 

Într-o democrație, referendumul este un instrument periculos: elitele politice întreabă ceva, iar alegătorii răspund ce vor ei. Și, desigur, dacă vor. În cazul referendumului din 6 aprilie, prezența la urne nu a atins o treime, ceea ce face ca verdictul (peste 60% dintre votanți au spus „nu”) să devină mai puțin impresionant.

Dar avem de-a face cu un verdict. Nu voi insista asupra relatărilor despre modul în care Rusia sprijină grupările eurosceptice sau „euro-ostile” din vestul continentului. În Olanda, formațiunea lui Geert Wilders, Partidul pentru Libertate, se bucură în mod clar de simpatia Kremlinului. Cu sau fără influențe ruse însă, constatăm că aproape o treime din electorat a dorit să se exprime. Ar fi o eroare ca liderii de la Bruxelles să ignore acest semnal.

Foarte probabil, mulți dintre cei care s-au prezentat la urne au dorit să-și exprime nemulțumirea față de situația de ansamblu. De exemplu, fiecare cetățean olandez a contribuit (indirect) cu o sumă de bani la salvarea economiilor de la periferia zonei euro. Nu a fost întrebat de guvern dacă dorește sau nu să participe. Apoi, același cetățean se vede confruntat cu posibilitatea ca țara sa să primească noi contingente de imigranți, în baza reglementărilor ce impun cote obligatorii. Din nou, nu a fost întrebat dacă acceptă sau nu situația. Ar putea exista și alte motive de nemulțumire față de UE, dar probabil că decisive au fost cele două crize amintite mai sus. În fine, așa cum se întâmplă mereu, un referendum este o bună ocazie pentru a protesta la adresa guvernului și a politicii sale, independent de problematica Uniunii Europene.

Se pune întrebarea dacă electoratul olandez cunoaște conținutul acordului și s-a pronunțat în cunoștință de cauză. Probabil că răspunsul corect ar fi cel negativ: dincolo de faptul că documentele vizate totalizează peste 1 000 de pagini, nu trebuie uitat că există diverse interpretări ale acestui conținut. Despre semnificația Parteneriatului Estic și a documentelor de cooperare bilaterală se discută de multă vreme în sfera academică. Nu se poate oferi o perspectivă simplă și clară, așa cum e bine să existe atunci când cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin „da” sau „nu”.

Premierul Mark Rutte își asigura compatrioții că e vorba despre un simplu acord comercial, fără nici o legătură cu o eventuală extindere a UE. În sens strict, avea perfectă dreptate: un nou val de extindere spre Est nu este posibil acum. Din păcate însă, domnul Rutte nu avea cum să fie convingător: clișeele sunt mult mai eficiente într-o campanie desfășurată pe un fond de o accentuată ignoranță.

Întrebarea mai interesantă este însă alta: a fost premierul olandez sincer cu propriul electorat? Se știe că între Parteneriatul Estic și politica de extindere există conexiuni semnificative. Nimeni nu îi poate condamna, de exemplu, pe liderii de la Chișinău sau Kiev dacă se exprimă în acest mod, mai ales că cetățenii acestor state nu par dispuși să accepte sacrificii de dragul unui statut de asociat la UE. Și există destule voci din interiorul UE care pledează pentru luarea în serios a unuia dintre marile angajamente asumate de Uniune, acela de a rămâne deschisă pentru toate națiunile europene atașate de valorile democrației și statului de drept.

Pe fondul crizelor care afectează astăzi Uniunea – și de care nu Ucraina sau Republica Moldova sunt vinovate –, adâncirea și extinderea sunt concepte despre care e bine să se vorbească mai rar. Deocamdată, există țări în care cetățenii nu mai par dispuși să asculte. Un acord de tipul celui respins de olandezi va putea să fie promovat, până la urmă, pe ușa din dos. Vor veni însă momente în care UE va avea nevoie de sprijinul explicit al cetățenilor statelor membre, iar el nu poate fi obținut decât printr-un dialog sincer.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe