Dragostea și avatarurile ei

Lavinia Maria Pruteanu Publicat la: 26-04-2016

A circulat acum câtva timp în mass-media o știre prin care se spunea că Organizația Mondială a Sănătății ar fi inclus dragostea printre tulburările mintale, în rând cu adicțiile sau tulburările compulsiv-obsesive. Nu se oferă citări sau referințe concludente, ci doar speculații în privința unor studii ale cercetătorilor mexicani. Or, noi – se știe! – ne raportăm cel mai frecvent la cercetătorii britanici.

 

Poate că autorul știrii s-a lăsat influențat de lecturi precum Femei al lui Charles Bukowski, Dragostea durează trei ani al lui Frédéric Beigbeder sau Luni de fiere al lui Pascal Bruckner ori urmărind un episod din Californication. Lecturi, de altfel, minunate, uneori incomode, pe care eu însămi le-am devorat frenetic, dar pe care încerc să le înțeleg în cheia potrivită.

Nici nu e greu de lansat – cu succes garantat, desigur – astfel de idei în aceste vremuri marcate de criza în cuplu. Chiar termenul monogamie și-a schimbat înțelesul de-a lungul timpului. Cândva, însemna o singură relație romantică/de căsătorie între doi parteneri pe parcursul întregii vieți. Acum înseamnă o oarecare fidelitate între cei doi parteneri, măcar sub aspect formal, într-una dintre cele nșpe relații pe care le poate avea un individ în viața sa. Oricum rafinăm conceptul, identificăm: fidelitate vs adulter sexual, fidelitate vs adulter emoțional etc.

Biochimiștii simplifică un sentiment complex, superior, propriu doar individului uman, reducându-l la existența unei substanțe chimice: serotonina, responsabilă cu fericirea. O fi chiar atât de simplu? Eu mi-aș procura câteva borcănele pe care promit să le îngurgitez cu precizie nemțească, dacă așa mi se garantează fericirea, care e direct proporțională cu absența sau prezența acestei substanțe în organism! Am niște rezerve totuși!

Dragostea romantică – pentru că la ea mă refer aici, nu și la dragostea parentală, filială, pentru Divinitate etc. – se află în strânsă legătură cu sexualitatea. În Zoomenirea, Desmond Morris identifică zece tipuri de activitate sexuală, în funcție de factorul motivant: sexul pentru procreare, sexul pentru formarea perechii (contribuie la descoperirea compatibilității partenerilor pentru formarea familiei), sexul pentru menținerea perechii, sexul fiziologic (determinat de nevoile fiziologice), sexul explorator (nevoia de noutate a ființei), sexul de plăcere, sexul ocupațional (căutarea unei excitații intense în momente de plictiseală), sexul calmant (pentru detensionarea în situații stresante), sexul comercial (folosirea sexualității ca pe o afacere) și sexul de statut (ca formă de putere și dominație).

Psihiatrii se ocupă de parafilii, adică tulburări ale comportamentului sexual/deviații sexuale. Astfel, în această categorie se găsesc: exhibiționismul, fetișismul, frotteurismul/frotajul (obținerea plăcerii sexuale prin frecarea organelor genitale de o altă persoană care nu este de acord, de obicei, în public, în aglomerație), pedofilia, masochismul sexual, sadismul sexual, fetișismul transvestic (al transsexualilor), voyeurismul, troilismul (sexul în trei sau în grup). În general, aceste parafilii sunt expresia imaturității afective și conduc cel mai adesea la degradarea relației, la umilirea și suferința partenerului.

Psihologii propun și ei diverse teorii. Zick Rubin compune dragostea romantică din trei elemente: atașament, grijă și intimitate. Elaine Hatfield o împarte în dragoste compasională (bazată pe respect reciproc, atașament, afecțiune și încredere) și dragoste pasională (bazată pe emoții intense, atracție sexuală, dorință și afecțiune). Există posibilitatea transformării dragostei pasionale în cea compasională în anumite condiții. În Culorile dragostei, John R. Lee identifică trei tipuri/culori primare și trei secundare. Cele primare sunt Eros (iubirea unei persoane ideale), Ludos (dragostea ca joc) și Storge (dragostea ca prietenie), iar cele secundare, Mania (Eros + Ludos – dragostea obsesivă), Pragma (Ludos + Storge – dragostea realistă și practică) și Agape (Eros + Storge – dragostea lipsită de egoism).

Robert Sternberg propune o formă grafică a dragostei, triunghiul, ce are drept componente (laturi) intimitatea, pasiunea și angajamentul. În mod evident, relațiile construite pe două laturi sunt mai durabile, iar cele construite pe toate cele trei reprezintă „dragostea perfectă” (din păcate, foarte rar întâlnită).

N-am epuizat nici pe departe toate teoriile și abordările, pentru că dragostea nu e deloc simplă de înțeles și mai cu seamă de trăit! Dar măcar ne putem explica unele eșecuri!…

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral