Centrul lumii s-a mutat în Asia-Pacific

Dan Pavel Publicat la: 26-04-2016

Hărțile din ultimele două secole sunt eurocentrice, tributare vechii viziuni care punea Europa în centrul lumii. Aceasta chiar a fost centrul lumii, din moment ce aici au fost declanșate Primul și al Doilea Război Mondial. După prăbușirea regimurilor comuniste de tip sovietic și dispariția URSS, centrul lumii s-a mutat treptat în Asia-Pacific. Ca să înțelegem mai ușor acest lucru, ar trebui să lucrăm cu hărți care au în mijlocul lor Oceanul Pacific. SUA se retrag treptat din Orientul Mijlociu și din Europa, în ciuda faptului că NATO continuă să existe, iar Rusia a dovedit în Ucraina că este o amenințare de securitate comparabilă cu Uniunea Sovietică în zilele ei bune.

 

Asia-Pacific este zona cea mai dinamică din punct de vedere economic din lume, în vreme ce Europa și alte zone se zbat să treacă de efectele marii crize economice și financiare mondiale și să nu intre într-o nouă megacriză. Prin contrast, în Asia-Pacific sunt recorduri de investiții, afaceri, creștere economică, creștere demografică. Marea bătălie pentru influență se duce acolo, între Statele Unite ale Americii și China, dar mai sunt câteva puteri regionale importante și cu ambiții, precum și o serie de state-cheie care au un cuvânt important de spus.

De câțiva ani încoace, SUA încearcă să contracareze ascensiunea formidabilă a Chinei, care a depășit Japonia ca a doua putere economică a lumii și se pregătește să devină puterea economică numărul unu. În plan militar-strategic, se dă o concurență acerbă în privința înarmării navale. Marile războaie din ultimele două secole au fost terestre, cu excepția acelei etape din al Doilea Război Mondial când SUA se războiau cu Japonia în Pacific. Deși, la ora actuală, nu este război și sunt speranțe că nici nu va fi, marele rival din Pacific este acum China. În secolul XXI, există riscul ca marile războaie să fie navale.

Spre deosebire de fixarea granițelor terestre, consfințite prin tratate, apele teritoriale și internaționale nu sunt încă împărțite peste tot în lume și nici nu există încă înțelegeri internaționale respectate de toți actorii (riveranii). În perioada imediată de după Războiul Rece, China și-a câștigat simpatia și a investit enorm în țările din Pacific, în special în Asia de Sud-Est și în zona Mării Chinei de Sud. Însă când a fost nevoie să treacă la tratate bilaterale, fiecare țară în parte a constatat că negociatorii chinezi încercau tot felul de trucuri pentru a obține cât mai mult din apele teritoriale controversate. Și cum nu era cine să le protejeze, statele respective s-au întors de bunăvoie și nesilite de nimeni către, deocamdată, unica supraputere mondială, SUA.

Soluția găsită de americani a fost Trans-Pacific Partnership (TPP). În urmă cu șapte ani, SUA au intrat în negocieri pentru crearea unei zone de liber schimb cu Australia, Brunei, Chile, Malaysia, Noua Zeelandă, Peru, Singapore și Vietnam (un vechi inamic! Povestea acestei apropieri din ultimele două decenii ar merita o atenție separată). Nu degeaba americanii spun despre Barack Obama că este a Pacific man, pentru că, în afară de faptul că este născut în Hawaii și nu are o slăbiciune specială pentru Orientul Mijlociu și Europa, președintele al cărui mandat se apropie de sfârșit a vrut să ducă la bun sfârșit o construcție diferită de NATO: în locul unei alianțe militar-politice, o alianță preponderent economică, cu un ușor iz strategic. Scopul era crearea unei zone de coprosperitate. Americanii au mărit miza când au invitat trei puteri economice să se alăture acestui proiect: Japonia, Canada și Mexic.

Acordul TPP a fost semnat în februarie 2016 și va fi una dintre cele mai importante realizări politice internaționale ale lui Obama. Culmea, inițial, în US Congress a fost respins pachetul legislativ pregătitor pentru TPP. Cei care s-au împotrivit viguros au fost democrații. În Parlamentul american nu e ca la noi; când șeful de grup ridică mâna, toți votează la fel, „bob cu bob”. O paranteză: marile proiecte energetice realizate de SUA împreună cu Canada pe exploatarea nisipurilor bituminoase, a zăcămintelor gazelor de șist și a petrolului de șist (prin metoda fracturării hidraulice) vor schimba clasamentele celor mai mari producători de energie din lume. Retragerea treptată a americanilor din Orientul Mijlociu și Europa, unde își vor menține baze militare și aliați, ar trebui să dea de gândit mai mult politicienilor autohtoni.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe