Un catalizator: „haideți!”

Stelian Dumistrăcel Publicat la: 26-04-2016

Cândva, observam că interjecția haideți! cotropise discursul profesioniștilor televiziunilor, având funcția de relansare a temei: pentru a-și face jocul, moderatorul emisiunii simțea nevoia să-l întrerupă pe invitat, un (mai mult sau mai puțin) important personaj public sau politic (după „canalˮ!), ori pe oponentul acestuia (care și el putea să bată câmpii), dar așa ceva cu stop! nu se poate (nefiind la… montaj). Așadar, pentru a fi decis fără emfază și totodată cordial fără familiaritate, se recurge la colacul lingvistic salvator: „Haideți să vedem ce părere are un telespectator!”, „Haideți să dăm tribut publicității!”, ceea ce, adesea, însemna și „Haidem să revenim la subiect!”. Automatismul respectiv, mai puțin frecvent astăzi, avea să fie ironic fructificat de Răzvan Exarhu, în combinația cu amplificare „Haideți să haidem!ˮ, titlu de rubrică de ziar sau de formate ale unor variate emisiuni, de antrenante causeries.

 

Evident, n-a fost vorba despre o inovație TV; discursul public sau poetic s-a confruntat, în diferite epoci, cu dinamismul tumultuos al îndemnului la o responsabilă sau utilă implicare. Să ne amintim, mai întâi, doar de „mobilizareaˮ socială din Marșul revoluționar (de la 1847) al lui Ion Catina: „Haideți frați într-o unire,/ Țara noastră e-n pieire:/ Aste ziduri și palate,/ Unde zac mii de păcate,/ Haideți a le dărâma!ˮ. Apelul, sub semnul interesului comun, se regăsește și într-o Doină voinicească publicată de Alecsandri: „Frunză verde clocotici,/ Haideți, frate, de pe-aici,/ Că nu-i bine la potici;/ Frunza-n codru s-a rărit,/ Satele s-au înmulțit,/ Potirele s-au pornit!ˮ. Iar actualitatea găsește în aceeași formulă intenția de situare a emițătorului într-o structură posibil consensuală; câteva apeluri contemporane semnificative: „Haideți să salvăm casa lui George Enescu din Mihăileni!ˮ; „Haideți să ajutăm un copil să trăiascăˮ (cotidianul.ro); „Iuliu Maniu ne-a lăsat o țară, haideți să-i dăm înapoi măcar casa!ˮ (ziaruldeiasi.ro). Îi este dat apoi Bisericii să se plaseze în centrul asocierii spre ajutorarea semenilor: „Haideți să-i ajutăm și pe refugiați!ˮ (harvestmetanoia.ro). Bineînțeles, publicitatea, fățișă ori mascată, reproiectează cadrul solidarității de grup, recurgând la același mijloc, deturnat spre seducția facilă: „Haideți cu mine în Mauritius, 9 zile, la sfârșit de noiembrie 2016!ˮ (razvanpascu.ro).

Fără a fi recurs la monitorizări și statistici, observăm că moderatorii emisiunilor TV au cam abandonat această formulă de antrenare a interlocutorilor. Poate și din cauză că, pragmatic, i-au simțit superficialitatea în materie de relaționare, mai ales în raport cu perspectiva socială a discursului din registrul cu adevărat public, ce are în vedere spații și determinisme incomparabil semnificative, cum sunt și unele dintre cele citate anterior, dar în special când este vorba despre zona politicului. Iată, de exemplu, traducerea unui apel al disidentului anticomunist rus Vladimir Bukovski, lansat la o întrunire de la Brașov a „Rezistenței Anticomunisteˮ: „Haideți să terminăm cu comunismul!ˮ (cf. mytex.ro).

Deosebit de pregnantă este funcția de catalizator la care ne-am referit în ceea ce privește cadrul și anvergura mesajului transmis, dacă avem în vedere discursul electoral de actualitate. Față de ipostaza interpersonală a enunțului cuprinzând forma de singular „Hai la vot!ˮ (cu variații cum sunt „Nu sta acasă! Hai la vot!ˮ sau, după cum se afirmă într-o materializare cu mijloace specifice romilor din R. Moldova, „Hop-Hop! Hai la vot!ˮ – timpul.md), ca să nu mai vorbim de glisarea spre derizoriu („Hai la vot și la chefˮ), pluralul conferă exprimării dimensiunea destinului comun. Firește, nu urmărim să-i credităm pe emitenți ori să validăm în vreun fel puncte de vedere; sondăm doar perspectiva construirii mesajului în raport cu intențiile, atunci când cităm chemări sau argumentări cum sunt „Domnule M.M., haideți să încercăm ce n-am reușit atunciˮ (nasul.tv) sau „Dacă cei din [partidul X] țin cu dinadinsul să votăm cu F., haideți să le stricăm jocul și să votăm cu N.D.!ˮ (biziday.ro).

Ciudat destin al unui împrumut românesc din limba turcă! Interjecție devenită verb cu forme de imperativ, ce exprimă voința de acțiune, îndemnul, turcescul hajde are reflexe în diferite limbi din Balcanii fostei dominații otomane, printre care bulgara (hajdite) ori sârba (hajdemo). La origine, va fi fost una dintre vocabulele curente de impunere a voinței cuceritorilor față de cei supuși, de „dinamizareˮ, preluată în aceleași sfere ale reacției comportamentale a acestora. Față de numeroase cazuri în care împrumuturile turcești s-au perimat ori s-au depreciat semantic sub spectrul neîncrederii, al inaderenței (marafet, etimologic „talent, știință, calitateˮ, a ajuns să însemne „moft, fasolealăˮ; tertip, de la „ordine, planˮ devine „șiretlic, viclenieˮ etc.), haide nu numai că a păstrat sensul de bază al etimonului, ci a dezvoltat plenar finețuri semantico-stilistice de nuanțare privind variate ipostaze ale poziționării interlocutorilor: nerăbdarea, surpriza, chiar dezaprobarea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral