Ipostazele prostiei la români

Pompiliu Alexandru Publicat la: 13-05-2016

Vorbim zilnic despre cât de proști suntem. La piață, pe stradă, în autobuz, în trafic... O spunem la nervi sau la calm, cu paharul în mână. Unii se inflamează apoi dacă apare o voce mai nuanțată și face chiar o fenomenologie a acestei prostii. P-ăștia îi condamnăm și îi punem la zid. Prea vorbesc serios despre asta. Spunem cu toții că suntem proști, dar noi glumim, ce naiba! Dacă spui serios, asta înseamnă că ești anti-român! Înseamnă că ești plătit să faci asta! Înseamnă că dorești să distrugi cultura și tradițiile neamului în care te-ai născut și ai crescut! Nimeni nu vorbește despre intențiile adevărate ale celor care vorbesc la modul serios despre prostia noastră. Adică despre năduf, despre disperare, despre neputința în fața acestei prostii. „Băăă, prostule!” este apelativul de început al oricărui scandal românesc. Dar este spus pe jumătate serios – este o glumiță, un alint. Apoi, apar sociologii ad-hoc care introduc imediat principiul universal sociologic: „nu generalizați!” Adică, vezi Doamne, când spune unul că prostia la români este pandemică, se năpustesc năpraznicii sociologi care cer statistici, criterii de evaluare a prostiei, conform cărei definiții, eșantioane, cine face măsurătoarea... Adică trebuie să dai detalii exacte, economice, cu privire la cantitatea de prostie.

Normal că cei mai mulți care spun „ce nație de proști!” o spun dintr-un necaz oarecare, dintr-o generalizare care se bazează pe o anumită intuiție, pe un anumit imaginar social. Nu Gheorghe este prost, sau Ion, pentru că x, y, z. Îl vezi pe Gheorghe făcând ceva, iar fapta asta o vezi în arhetip, simți că o face nu pentru că este original în prostia lui, ci pentru că ai mai văzut-o la alții, ai mai auzit că și alții o fac, și de aici arunci anatema peste toată națiunea. E simplu și este normal. Este un gest cât se poate de natural social. Românul nu este deloc expert în deducții. Și la inducții stă prost. În schimb, este as în a face abducții. Abducția pleacă de la fapte (inversul inducției) pentru a ajunge la o teorie. Adică pleci de la faptul că Gheorghe este prost și ajungi la teoria prostiei la români.

Ce dovadă ați mai dori în legătură cu acest lucru în afară de următorul: Se construiește o mega-catedrală ortodoxă în miezul Bucureștiului. Apar lupte sociale pe tema asta. Unii spun că nu avem nevoie de așa ceva – să se facă spitale în loc de catedrale! –, alții argumentează că nu strică încă o casă a Domnului. Fie, lupta să spunem că este 1 la 1. Așa suntem noi, ortodocșii, ne târguim și cu Dumnezeu dacă este nevoie. Dar, după ce se pune temelia catedralei, după ce se înalță cam la trei sferturi, românul simte nevoia să mai facă o mega-ceva. O mega-moschee, de exemplu. Ceva frumos, ceva ce nu are tot Occidentul. Să arătăm noi lumii cât de deschiși suntem. Apar și acum, și pe bună dreptate, mulți cârcotași. Poate chiar mai mulți decât în cazul catedralei. Adică, doriți să spuneți, ne batem joc de sute de ani de istorie – ca să nu spunem chiar de peste o mie de ani – în care am murit, ne-am dat copiii, ne-am dat aurul, ne-am otrăvit fântânile, ne-am ars holdele pentru a nu lăsa musulmanii să ne musulmanizeze, iar acum le deschidem porțile larg cu o mega-moschee?! Adică, vreți să spuneți că vă arătați jigniți de faptul că așa-zișii imigranți ne ocolesc și plâng în momentul în care ajung la noi din greșeală și ne imploră să îi lăsăm liberi să plece de aici? Vă simțiți jigniți și v-ați gândit să facem ceva frumos, așaaaa, ceva prin care să se simtă și ei ca acasa, nu? Și v-a venit ideea cu mega-moscheea. Se semnează, se parafează, asta indiferent de reacția socială. Fie! Dar, după toată povestea asta, să vii tu și să faci un cântecel moralizator despre preferințele imobiliare ale lui Dumnezeu pentru că se construiește... Catedrala ta (că vrei, că nu vrei, e a ta!), ortodoxă, fără să faci aluzie la nicio moschee, asta mi se pare a-ți da cu stângu-n dreptu’ de pici în nas! De fapt, asta este prostie monumentală! Națională! Puteți să vă certați, prostește (proștilor!) cât doriți cu privire la preferințele spațiale, pe metri pătrați, ale lui Dumnezeu, dar să nu te preocupe deloc preferința lui Dumnezeu pentru creștinism sau mahomedanism, asta iar este prostie cu duiumul! Cam așa.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe