Medeea Marinescu: „Nu mai downloadați filme, mergeți în sala de cinema! E diferența între a mânca o supă la plic și a o găti, cu toate ingredientele necesare

Claudiu Mihail Cârcel Publicat la: 31-05-2016

Medeea Marinescu a fost la SFR 2016 cu Maria Mirabela, iar la finalul vizionării a stat de vorbă cu un public foarte tânăr. Întrebările emoționante au mers până spre discuții despre prietenie, viață și bunătate. Apoi, actrița a stat de vorbă cu publicul noului film în care are un rol principal: 03.ByPass, în regia lui Nap Toader. În penultima zi a festivalului, Medeea Marinescu a urcat pe scena din Underground The Pub, unde a cântat alături de Emy Drăgoi, în cadrul unui proiect foarte interesant: „Cineacordeon”. Despre emoția de actriță, mamă și om, într-un interviu marca SFR.

 

Primul film în care jucați, pe care l-am văzut și care m-a marcat a fost Weekend cu mama. Ce-mi puteți spune despre evoluția dumneavoastră de atunci și până acum, inclusiv despre noul dumneavoastră proiect, 03.ByPass?

În Weekend cu mama am jucat și cu Gheorghe Dinică. Este ultimul lui film înainte de a pleca. Eu sper că este o evoluție, în primul rând. Întotdeauna trecerea timpului înseamnă o acumulare de experiențe, de întâmplări care se așază într-un fel sau altul în tine, pentru că meseria noastră asta presupune, nu e ca la inginerie sau la medicină. Desigur, numai atunci când timpul nu trece întâmplător pe lângă tine. Înveți niște lucruri, sigur înveți și din carte, dar înveți foarte multe din ceea ce trăiești, din experiențele pe care le trăiești, din experiențele care se întâmplă în jurul tău și cu care empatizezi. Empatia, putința de a ne pune în locul cuiva, este o componentă esențială a actoriei. Și atunci, în anii aceștia, mie mi s-au întâmplat foarte multe lucruri, în primul rând faptul că am devenit mamă. Când am filmat pentru Weekend cu mama, nu eram mamă, adică apelam cumva la imaginație, la ce văzusem în jur, furasem experiențele altora, experiențe care nu-mi aparțineau. Acum sunt mamă și cred că trăiesc și retrăiesc altfel orice lucru care presupune un copil. În filmul 03.ByPass sunt din nou mamă și la un moment dat mă opresc să-i fac o injecție copilului. Cumva, în 03.ByPass sunt mai reținută, mai calmă, poate privesc altfel lucrurile, nu știu, m-am maturizat, am îmbătrânit, sunt altfel, au trecut opt ani peste mine.

 

Care a fost prima dumneavoastră impresie asupra scenariului din 03.ByPass?

Scenariul inițial, cel de bază, le aparține lui Alin Ludu Dumbravă și Dan Stăiculescu, la care a participat și Nap Toader, și au mai fost și câteva nume care și-au adus contribuția pe parcurs. Mie mi-a plăcut ideea, pentru că, dincolo de componenta socială (faptul că în zona sanitară lucrurile nu merg cum trebuie, ceea ce știm, s-au mai făcut filme pe tema aceasta), este o altă componentă, care pe mine m-a interesat mult mai mult. I-am și spus-o lui Nap și am discutat-o și la conferințele de presă, iar acum o spun din nou: este o problemă de principialitate și moralitate. Întrebarea mea este: până unde sunt oamenii principiali? Unde se termină principialitatea și începe ipocrizia? Moralitatea are un preț? Da, putem fi morali când găsim un portofel pe jos cu o sută de lei, dar dacă găsim un milion, un miliard de lei, mai suntem capabili să fim principiali și morali? Și dacă o facem, cu ce preț? Dacă ai un copil bolnav acasă, dacă ești pe punctul de a fi șomer, dacă trebuie să împarți casa cu un soț de care ai divorțat, cât vor cântări moralitatea și principialitatea și cât instinctul de supraviețuire? Asta e întrebarea pe care mi-o pun eu și m-a interesat la acest film.

 

Aveți vreun proiect cinematografic pe viitor, vreo propunere din partea unui regizor?

Eu îmi doresc tot timpul să joc, dar asta nu ține de noi. Nu am nici o propunere concretă. Există un scenariu la CNC, la concursul de scenarii, dacă va fi să se facă, eu știu, peste vreun an, doi, cu un regizor cu care am lucrat de curând, Andrei Gruzsniczki. Sunt puțini bani. Din cauza asta, puține proiecte sunt acceptate la Consiliul Național al Cinematografiei. Foarte puțini se încumetă să facă film din bani privați, de aceea mă bucur că există Serile Filmului Românesc și alte festivaluri în care apar filme românești, iar lumea are ocazia să se reîntoarcă la cinematograful românesc. În ultimii douăzeci de ani, s-a produs o îndepărtare, un divorț între spectatorul român și filmul românesc. Nu vreau să spun că toate filmele sunt făcute pentru spectator, există filme elitiste, de festival, care într-adevăr nu pot aduna un public numeros și nu pot avea adeziunea unui public larg, după cum există filme de public care n-ar primi adeziunea mea. Dar e bine să existe o varietate. Atât timp cât există curiozitate, nu mai downloadați filme, mergeți în sala de cinema! Vă asigur că e alt miros. E diferența între a mânca o supă la plic și a o găti, cu toate ingredientele necesare. O sală de cinema își are parfumul și bucuria ei specifică, pe care e păcat să le pierzi downloadând și văzând un film pe laptop.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe