Reformă electorală?

Alexandru Radu Publicat la: 31-05-2016

De prin 2007 încoace, reforma electorală pare să fi devenit o preocupare majoră a partidelor politice și, ca atare, a reprezentanților acestora în parlament. Ne amintim, bunăoară, că în 2008 decidenții noștri politici au elaborat așa-numita lege a votului uninominal, prezentată la acea vreme drept leacul minune al însănătoșirii vieții parlamentare, a celei politice în general. Că votul uninominal nu a fost deloc un panaceu politic au recunoscut-o chiar parlamentarii atunci când, în 2015, au fost obligați să modifice legea alegerii deputaților și senatorilor, chiar dacă au făcut-o în sensul reîntoarcerii la ceea ce popular se numește „votul pe liste de partid”. Însă spiritul reformei a continuat să-i bântuie pe politicienii noștri, astfel că, tot în 2015, parlamentul a schimbat condițiile finanțării campaniilor electorale, în sensul restricționării acestora.

E drept, toate aceste noi reglementări juridice veneau pe fondul creșterii accentuate a neîncrederii populare în clasa politică, a adâncirii clivajului dintre cetățeni și politicieni și, din perspectiva teoriei sistemice, am putea spune că au avut rolul unor schimbări de echilibru. Dar ale căror efecte directe i-au surprins din nou în primul rând pe politicieni. Așa se și explică de ce, cel puțin până în momentul oficial al declanșării campaniei electorale pentru scrutinul din 5 iunie, tema care a dominat agenda publică a fost aceea a controversei privind modalitatea de alegere a primarilor: într-unul sau în două tururi – o dezbatere necesară, dar tardivă în condițiile date.

Acum, după debutul campaniei electorale, candidații și susținătorii lor politici se arată surprinși și totodată nemulțumiți de condițiile restrictive ale Legii 113/2015, a finanțării campaniilor electorale, căreia trebuie să i se supună în demersul lor de a convinge electoratul să îi voteze. E foarte adevărat că, în urma adoptării acestei legi, campania electorală se anunță a fi una anostă, în comparație cu ceea ce eram obișnuiți în anii electorali anteriori, lipsită în primul rând de opulența afișajului stradal. În fapt însă, cei surprinși ar fi trebuit să fie poate cetățenii votanți, și nu politicienii, angrenați, de voie, de nevoie, în procesul de administrare a mult clamatei reforme politice, care, iată, presupune și modificarea strategiilor electorale. Că aceștia au rămat blocați în proiectul unor campanii electorale „clasice” sau, cel puțin, că au fost luați pe nepregătite de „noile” reglementări din materie este mai degrabă semnul unei politici a formelor fără fond. Și nu ar fi exclus ca la toamnă să ne întoarcem la spectacolul electoral specific precedentelor alegeri. Ar exista totuși și o parte plină a paharului, în măsura în care actuala campanie electorală, așa lipsită de spectacol cum a debutat, poate constitui în sine un examen al capacității reformatoare a politicianului român.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral