Până când DNA ne va despărți

Georgeta Condur Publicat la: 31-05-2016

Cu mai mulți ani în urmă, un candidat la primărie a mers la un ziar ca să cumpere spațiu publicitar în campanie. „Se poate o casetă color pe prima pagină, alb-negru pe restul sau o jumătate de pagină. Astea-s prețurile.” „Nu, vreau ceva mai ieftin”, a zis candidatul. „Dar de câți bani vreți?” „De atâția”, a răspuns candidatul, pronunțând o cifră care celuilalt i s-a părut ridicol de mică. „Aaa, păi de banii ăștia pot să vă dau la rubrica «Decese». Fără chenar!”

Mi-am amintit întâmplarea când am citit limitele cheltuielilor pentru un candidat la primărie: 5 250 de lei pentru o comună și 7 350 pentru un oraș, chiar dacă e unul ca Mioveni, cu peste 30 000 de locuitori. „Cu banii ăștia nu poți face nici măcar o înmormântare mai acătării”, mi-a venit să exclam (și nu e deloc o exagerare). Într-un municipiu ca Iașiul, cu 350 000 de locuitori, suma maximă pentru un candidat la primărie este de 52 500 de lei, adică, dacă ne gândim tot la evenimente de familie, cam cât o nuntă fără mare fast.

Există și plafoane pe categorii. De pildă, poți să faci cercetări sociologice în limita a 30% din total. Într-o comună ca Florești (Cluj), cu 20 000 de locuitori, un sondaj trebuie făcut pe circa 1 000 de respondenți, cam tot atâția cât pentru București și, pentru oricine cunoaște costurile reale, este evident că, practic, se exclude posibilitatea ca un candidat să facă o astfel de cercetare, ca să nu mai spunem că ar rămâne doar câteva sute de euro pentru tot restul, de la benzină, chirii pentru săli, tipărituri și distribuția lor, plata mandatarului financiar sau a vreunui consultant și până la materialele din presă, fie și de la rubrica „Decese”.

După ce s-a tolerat nepermis mita electorală, a fost un dezmăț de finanțări la negru și s-au făcut fraude grosiere, bravii noștri politicieni au sărit din lac în puț și s-au gândit să interzică și să complice aproape tot ce ține de campanie. Când nu e în stare să asigure respectarea riguroasă a unor legi echilibrate, un stat impotent trece la interzicerea (cvasi)totală, astfel că România e azi țara în care nu se poate fuma nici în cluburile private pentru fumători și nu se poate face campanie aproape deloc în perioada de campanie.

Candidezi și vrei să-ți inscripționezi propria mașină? Nu poți, pentru că sunt interzise mașinile inscripționate. Vrei ca tinerii din staff să fâlfâie două steaguri când vorbești? Steagurile nu sunt permise. Vrei să mergi pe străzi cu un grup de susținători în tricouri inscripționate? „Este interzisă utilizarea în campania electorală a tricourilor, jachetelor și gecilor.” N-ai voie nici măcar să te faci sandwich-man și să te plimbi cu două panouri legate la gât, ca țăranul prins de Cuza cu ocaua mică și plimbat cu ocalele de gât prin târg. O rogi pe nevastă-ta să-ți facă niște cocarde. Vrei să-ți faci singur, la calculatorul de acasă, un clip sau un site? Nu se poate: „competitorii electorali nu pot produce materiale de propagandă electorală în regie proprie”, apoi „nu se pot primi donații în bunuri și nu pot fi acceptate servicii prestate cu titlu gratuit”. Totul trebuie plătit, încadrat în plafoane, trecut prin mandatarul financiar și formulare complicate, încât oricărui om cinstit și neobișnuit cu treburile astea îi vine să se lase păgubaș.

În schimb, tot ce nu se poate face sau e limitat în campanie se poate și chiar s-a făcut înainte de aceasta, într-o perioadă cu reglementări minime și în care sunt posibile malversațiuni mai mari. Este chiar comic faptul că începerea campaniei a dus la retragerea afișajului existent deja.

Accentul ar fi trebuit pus pe transparența finanțării și pedepsirea infracțiunilor de natură electorală, nu pe limitarea drastică a finanțării proprii și a mijloacelor de campanie. Aveți impresia că acum e imposibilă mituirea alegătorilor? Păi, mita electorală era interzisă și de vechea lege, iar acest lucru nu a stopat-o. Credeți poate că noile reglementări exclud plățile la negru? Erau interzise și înainte. Ba chiar, cu atâtea limitări absurde, apelarea la servicii deghizate pare aproape stimulată.

S-a spus că astfel vor avea toți șanse egale. Dar, în timp ce noii candidați, fără destulă notorietate și pârghii de influență, nu pot nici măcar în garaj să-și facă un steag și să se plimbe cu el pe stradă, cei care dețin deja funcții taie panglici, distribuie tichete pentru pensionari, organizează evenimente din bani publici și folosesc sinecuriștii și brațele caracatiței de interese ca agenți de influență.

Campania e tăcută și ternă, ca o înmormântare sărăcăcioasă. De murit, mor doar prestatorii cinstiți de servicii de campanie, candidații noi și interesul publicului pentru bătălie. Întotdeauna deținătorii funcțiilor (incumbents) au avut un avantaj, dar acum e și mai mare. Avem un singur tur și o campanie leșinată, așa că ei își freacă mânuțele, zic „bogdaproste” și-și bagă sub patrafir, în bocetele înăbușite ale publicului, încă un mandat. Și o să rămânem tot cu ăia, până când DNA ne va despărți.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral